Echipele prahovene de fotbal din liga a treia au debutat fără victorie în ediția 2013-2014

Redactia -

Echipele prahovene de fotbal din liga a treia au debutat fără victorie în ediția 2013-2014

Și în ediția de campionat 2013-2014, Seria a VI-a din Liga a III-a de fotbal numără tot trei echipe prahovene. Fortuna Brazi s-a mutat la Câmpina, preluând numele celui de-al doilea municipiu al județului Prahova, în locul desființatei Unirea, tot din același oraș, evoluează acum nou-promovata CSM, iar Ploieștiul are o formație – Conpet, care evoluează de fapt, acasă, la Strejnic. Debutul în actualul sezon nu a fost deloc pe măsura așteptărilor, niciuna dintre grupări nereușind să câștige în prima etapă, două dintre ele combătând una împotriva celeilalte, în primul derbi local.

Mai întâi, Fortuna Câmpina a bifat o deplasare la Bradu, acolo unde a jucat pe suprafață sintetică, contra trupei celor de la Atletic, o grupare modestă din județul Argeș. Miza jocului a fost însă dorința gazdelor de a o ajuta pe echipa devenită cea mai importantă pe plan local, SCM Argeșul Pitești, urmașa vechiului FC Argeș. Cu toată diferența de valoare dintre distribuții, favorabilă prahovenilor, socoteala de la Câmpina nu s-a potrivit absolut deloc cu cea de la Bradu, astfel încât, la finele timpului regulamentar de joc, argeșenii au dispus, neașteptat, de una dintre favoritele la promovare, Fortuna, cu scorul de 2-1 (1-1). Potrivit siteului www.sportcampina.blogspot.com, oaspeții au fost dezavantajați de arbitraj, îndeosebi în trei faze cu implicații deosebite în economia întâlnirii. Dacă la prima a fost martor și președintele oaspeților, Virgil Munteanu, la următoarele două nu a mai apucat, deoarece a părăsit supărat tribuna! Iar asta încă încă din minutul 70! Dar, conform celor de față, oficialul câmpinenilor a avut dreptate să se enerveze din cauza deciziilor centralului bucureștean Marius Marodin, urmărit la fața locului de către tatăl său, ex-asistent și actual observator de arbitraj de Liga 1. Dacă, în minutul de prelungire acordat în prima 11metri_Fortunarepriză, Marodin jr. a decis corect să acorde o lovitură de pedeapsă în favoarea câmpinenilor, transformată de Vl. Munteanu (mijloc; Foto: Alexandru NECULAI), cel faultat în careul mare de Păun, în schimb nu l-a eliminat pe cel din urmă, deși fusese în postură de ultim apărător. Astfel, Atletic a reușit să termine meciul cu 11 jucători pe teren, ci nu unul mai puțin, așa cum ar fi fost regulamentar. Și în repriza secundă, centralul și-a dat în petec, și tot împotriva Fortunei, în minutele 83 și 88 având decizii strigătoare la cer: fie a ignorat o atenționare a unuia dintre colegii de la margine, care-i semnalizase un henț în suprafața de pedeapsă a gazdelor, făcut de către un jucător al Atleticului, fie – respectiv – a fluierat un fault în atac inexistent, înainte ca B. Minciună să trimită, cu capul, mingwea în plasă, pentru 2-2! Astfel, prahovenii nu au putut egala decât o singură dată scorul, mai precis după autogolul lui Vl. Savu (43), iar argeșenii au punctat pentru o victorie nescontată, atunci când s-a scurs exact o oră de joc, Nicolescu șutând de la aproape 30 de metri și balonul intrând în plasă, după ce a lovit una dintre barele verticale (sus; Foto: Alexandru NECULAI). Rezultatul de la Bradu l-a nemulțumit profund și pe patronul Fortunei Câmpina, Radu Călin, prezent joi noapte în una dintre lojele arenei Ilie Oană, la partida dintre Petrolul și Swansea, el purtând pe sub sacou un tricou galben al „lupilor”! Cum SCM Argeșul a debutat cu un succes în deplasare, 2-1 (0-1), pe terenul echipei ACS Urban Titu, autorul unuia dintre golurile victoriei fiind ex-jucătorul lui FC Argeș, Pavel Dulcea, sarcina Fortunei devine dificilă încă de la startul în competiției, principala contracandidată având 3 puncte și în ierarhia la zi, și în clasamentul adevărului. Dar mai sunt încă 21 de etape din sezonul regulat, plus un play-off, în care cele șase echipe calificate acolo vor intra cu punctajul și golaverajul din partidele directe desfășurate în această  fază a competiției.

La 24 de ore după întâlnirea de la Bradu, pe arena Rafinărie din Câmpina, formația finanțată de Adrian Nistoroiu și Virgil Guran, CSM, care s-a afișat cu tricouri pe spatele cărora era inscripționat Ocazie_Decebal_NaeCONSILIUL LOCAL CÂMPINA, semn că nou-promovata e intrată deja în grațiile administrației locale, mai rămânea ca și debutul echipei antenate de Valentin Sinescu să contribuie la sporul de imagine pentru oraș. Evident, după eșecul formației care se speră că va readuce județul Prahova, după mai mulți ani, în eșalonul secund. Cu tot elanul specific unui start la un nivel superior, băieții de la CSM nu au reușit să marcheze deloc, începâmnd cu o remiză albă, în fața Conpetului Ploiești, susținută din tribună de președintele executiv al său, Silviu Crângașu, proaspăt reales în funcția cu numărul unu la AJF Prahova. Totuși, localnicii puteau decide partida la o dublă ocazie a lui D. Nae (jos, la minge; www.sportcampina.blogspot.com), însă tânărul portar al trupei transportatorilor de țiței prin conducte, Nedelcovici, a fost foarte inspirat și și-a salvat echipa de la o înfrângere. Fără obiectivul promovării, precum concitadina Fortuna, CSM – ca și Conpetul, de altfel – se poate mulțumi cu acest punct câștigat, ținând cont că adversara din derbiul local a strâns mai mulți ani  de prezență în al treilea eșalon al fotbalului românesc și este antrenată de Florin Pârvu, un tehnician tânăr și înzestrat, „coborât” la acest nivel din postura de tehnician secund în Liga 1, la defuncta CS Turnu Severin.

Iubitorii fotbalulului din județul Prahova, care duc dorul ligii a doua, așteaptă ca, săptămâna viitoare, Fortuna și CSM, ambele din Câmpina, și Conpet Ploiești, prima și a treia, acasă, a doua – în deplasare, să găsească drumul spre victorii, fiindcă e nevoie de puncte cât mai devreme, pentru a se prinde cu siguranță cele șase locuri din play-off. Altfel, se va ajunge la o situație de genul celei din finalul campionatului trecut, atunci când – cotată drept mare favorită la promovare – Fortuna Brazi s-a văzut depășită, aproape la potou, de mai modesta, dar mai ambițioasa, grupare brașoveană, Unirea Tărlungeni!