Cheta suporterilor Petrolului, rușinea imensă a patronatului

Dragos Trestioreanu -

La inițiativa unui mare suporter al Petrolului, domnul Răzvan Tudor, care a declanșat, pe o rețea de socializare, licitația pentru un obiect sfânt al lui – un steag în culorile galben-albastre ale echipei de suflet, având inscripționat capul de lup -, cu scopul găsirii de bani, pentru a fi donați jucătorilor și angajaților clubului, neplătiți de luni bune, fanii „lupilor” au percutat pe loc, în mod similar. Fiecare oferă, tot pentru licitații, tot obiecte dragi, din colecțiile personale, având legătură cu Petrolul. Cu mic, cu mare, suporterii dovedesc că trăiesc la intensitate maximă viața alături de favoriții lor, aflați într-o situație fără precedent. Este un gest nu numai lăudabil, ci și, totodată, o rușine inimaginabilă pentru patronatul SC FC Petrolul. Cel care a reacționat, de curând, doar anunțând că… ridică mâinile și se retrage, la final de campionat! Nimic despre eforturi de a face imposibilul. Adică, a scoate bani din piatră seacă, pentru a ameliora, măcar puțin, situația tragică, rezultat al unui management absolut dezastruos.

Sigur, patronul ar putea cere înțelegere în favoarea sa, pentru că s-a încrezut în anumite promisiuni de ordin financiar, neonorate în totalitate, până la urmă. Vezi contractul încheiat, pe șase ani, între Asociația Lupii Galbeni 2012 și municipalitate. Însă, om cu scaun la cap, acționarul unic ar fi trebuit să-și dea seama că își asuma un risc imens să mizeze pe fonduri financiare supuse, oricând, unui control public sever. Așa cum se întâmplă, nu o dată, pe la noi, socoteala de acasă, a se citi de la club, nu s-a potrivit deloc cu aceea din târg – a se citi… DNA. Procurorii de acolo au considerat că banii acordați SC FC Petrolul, via municipalitate și asociația mai sus-precizată, nu au avut un suport legal. Pe cale de consecință, au stopat efectele actului semnat între părți. Iar, de-atunci, dezastrul a fost din ce în ce mai mare, culminând cu acest sezon.

Se spune că, în situații foarte dureroase, cum e și cea din prezent a Petrolului, se văd adevăratele caractere, adevărata pasiune, devotamentul real, respectul reciproc, voința de a trece peste orice obstacol etc. Fani și jucători dovedesc, acum, că sunt umăr lângă umăr, unii ajutându-i financiar pe ceilalți, acoperind golurile celor care ar fi trebuit să prevină o astfel de situație; alții trecând peste supărările inerente și luptând pentru a face imposibilul să poată deveni posibil, spre bucuria celor dintâi. Bref, a face un miracol. Club vechi de aproape 100 de ani, Petrolul nu-i doar un brand, cuvânt la modă după 1989, ci este și o mare familie. Dincolo de a fi, bineînțeles, un simbol. Un simbol al capitalei aurului negru, cum sună limba de lemn, dar una care respectă realitatea. Ploieștiul este cunoscut în țară și în lume, în acest fel. Ploieștiul este un oraș bogat. Prahova-i un județ la fel. Sigur, echipa fanion este una privată 100%, însă și o bogăție a ploieștenilor. Capitalismul nu este atât de vechi la noi, încât să nu conteze ce se întâmplă cu o echipă cu patronat privat. Încă, rămânem tributari ajutorului comunității locale. Orice sondaj, dacă s-ar face acum în municipiu și județ, sunt convins că ar conduce la un rezultat favorabil unui suport, de orice fel, al municipalității acordat Petrolului. Nu-i vorba de suport financiar, pârghiile legale nepermițând așa ceva. Dar, există alte soluții ce pot conduce la salvarea unui club care merită să sărbătorească, peste nici 10 ani, centenarul. Este, realmente, o rușine să se aștepte totul numai de la cetățeanul care s-a născut, trăiește și va muri alături de echipa vieții lui – Petrolul. Oamenii, fani ai „luplor” au ba, nu sunt atât de bogați, încât să suplinească lipsurile actuale din bugetul de salarii al fotbaliștilor și al angajaților clubului găzarilor. Însă, chiar dacă nu sunt așa, își rup din „suflete” și se despart de obiectele lor cele mai dragi. Nu poți, ca patron, să exiști numai privind la alții ce fac pentru… proprietatea ta. Dacă era vreuna fără interes local, nicio problemă. Dar, este vorba despre PETROLUL!