Din ciclul „lătratului la lună”. CSM Ploiești nu a mai avut încotro: a declarat forfait la baschet și la handbal feminin!

Dragos Trestioreanu -

Toata vara, dar și jumătate de toamnă, mass-media – pe diferitele canale ale sale – a scris/vorbit despre o poveste incredibilă a clubului sportiv al municipalității. Cel din Ploiești, mai precis. Parcă nu a fost zi fără un articol, fără o emisiune la TV, fără o dezbatere pe unde scurte, medii și lungi. Evident, având drept subiect blocajul financiar instalat, din luna mai, la clubul cu sediul la etajul I al salii Leonard Doroftei. Au trecut lunile, iar odată cu ele a apărut și senzația jurnaliștilor că spun, de fapt, o poveste din ciclul „Câinii latră, caravana trece”. Sau „Câinii latră, ursul merge”. Cum  vreți să-i spuneți. Tot una a fost, adică tot o irosire. Am știut pentru cine scriu, dar mi-am pus întrebări, odată cu trecerea timpului, și de ce, dacă totul a fost în van!

Ei bine, da, „câinii au lătrat la lună”. Degeaba, pe șleau. Din locul în care s-a refuzat plata drepturilor financiare ale sportivilor și antrenorilor, posesori de PFA, dar – nota bene – nu numai, au venit doar refuzuri. Nu și soluții de depășire a impasului. Ca și cum, ar fi fost normală situația ca unii să muncească, iar alții să nu-i plătească. Orice ar fi. A fost la mintea cocoșului, ca să rămân în trendul… zoologic, că prelungirea sine die a stării de fapt nu ținea neapărat de o lege, și așa ambiguă ori – mă rog – deloc exhaustivă, ci mai ales de-o dorință. Poate chiar de o strategie. Una ascunsă, a cuiva, să-i zicem „X”, de a stopa cu orice preț activitatea din propriul club sportiv! Orice s-ar spune, pe lume nu există situații imposibile. Doar – Doamne, iartă-mă! – în cazul bolilor incurabile există. În rest, la toate se poate găsi o soluție. Una de depășire a momentului delicat. Numai la Direcția Economică din Primăria Ploiești – nu și nu! Sub plapuma unor articole de lege, repet că-i vorba de o lege ce nu a luat în calcul toate situațiile de fapt, o directoare l-a luat pe nu în brațe, zi de zi, și a crezut că nu are de ce să-și facă niciun fel de probleme. Nici măcar așa, de ordin moral. Cum orice problemă are și-o rezolvare, sper că am căzut deja de acord cu așa ceva, tot de acolo ar fi trebuit să și vină.

Nu a venit niciuna însă și nici nu cred că va mai veni vreodată. Și astfel, rezultatul problemei o să dea, mai mult ca sigur, cu minus, cât de curând. Sper să nu fie (chiar) un… minus infinit. S-a început cu baschetul, astăzi, luni, 19 septembrie 2016, dată mai degrabă de uitat repede, deși nu ar trebui, defel, anunțându-se, și oficial, ceea ce se intuise mai demult. Adică, imposibilitatea unui lot care nu s-a întâlnit vreodată, nici măcar cât să se schimbe două vorbe între componenții săi, de a debuta într-o competiție națională de prim rang. În fapt, anunțul a semănat cu un… necrolog. S-a continuat, în aceeași zi, cu anunțul forfaitului echipei de handbal feminin de la meciul din etapa a II-a a Ligii Naționale. Cel de la Roman. Nu a fost tot un necrolog, dar o să fie cât de curând. Încercarea de a se continua, eventual, cu o trupă de junioare în cupele europene este doar un subterfugiu de a se evita… „balaurul” amenzii uriașe de la EHF. Nici nu mai contează pentru unii că, la început de drum, fetele care vor fi trimise în Slovacia, să joace împotriva Juventa Michalovce vor fi (doar) carne de tun. La fel cum se va întâmpla și acasă, desigur. O dublă manșă la finele căreia va fi amar pe teren, pentru românce, dar și… fericire la Casa Albă! Fiindcă se va fi scăpat de explicații la Curtea de Conturi, cu privire la o plată ce-ar fi putut încărca serios bugetul municipalității. Casă Albă care va rămâne totuși bună de plată în cazul salariilor restante ale handbalistelor deja plecate spre alte zări. Mai bune, speră ele. Urât debut de carieră pentru câteva copile care nu au nicio vină. Poate doar aceea că au ales să facă sport la CSM Ploiești, având încredere în personalul de la Casa Albă!

Apoi, se va pune întrebarea legitimă ce se va întâmpla cu toți copiii și juniorii din club, practicanți ai diferitelor discipline sportive. Sunt câteva sute. Se va continua să li se dea bani să mai facă sport sau vor fi nevoiți să plece, și ei, spre alte zări, pentru a mai putea s-o facă? Firesc, dacă tot s-a ales praful de echipele de seniori – nici cea de handbal masculin, din eșalonul secund, nu cred că mai aibă zile! -, măcar să nu fie distrus chiar tot clubul. Cum copiii și juniorii nu primesc salarii, cel puțin bugetul pentru antrenamente, competiții, deplasări și mese ar trebui să li se mai asigure. E și legal. Din acest punct de vedere, nici Direcția Economică din primărie nu mai poate strâmba din nas. Că, într-o zi, dintr-un anume an, din acești copii și juniori se vor naște și viitoarele echipe de seniori ale clubului, asta numai Dumnezeu mai știe! Ce știm cu toții, parcă nemaifiind „loc de întors”,  este că, repet, ar exista cineva care ar fi ținut cu tot dinadinsul să nu (prea) mai fie sport la Ploiești. E simplu să provoci un deces când stai numai în spatele ușilor închise. Sau, mai bine zis, dincolo de cortina trasă în fața unei scene pe care încă se mai joacă o piesă cu un scenariu tot mai de intuit! La revedere, baschet și handbal sau, chiar, adio CSM Ploiești? Și într-un caz, și în altul, nici oceanul planetar nu va spăla obrazul distrugătorilor sportului de echipă performant – culmea – de la propriul club! Iar dacă va fi vorba despre toată activitatea, nici și toți ghețarii topiți din lume nu ar fi de ajuns!