Domnule prefect, treceţi pe online! Domnilor primari, nu vă mai adunaţi cu toţii grămadă!

Daniel Dimache -

Trecem prin momente incredibile, uluitoare, dar de o gravitate majoră, generate de politicul şi de administraţia din România. După un circ nesfârşit anticipato-electoral de-a nominalizarea premierului, la care Marele Orchestrator nu renunţă nici în aceste momente dramatice generate de coronavirus la nivel mondial şi la noi în ţară, Ludovic Orban, premierul guvernului (provizoriu) al României  şi miniştrii săi intră în autoizolare, din cauza unui coleg senator şi de partid depistat povitiv cu Covid19 şi care ar putea să-i îmbolnăvească pe toţi. Senatorul de Constanţa, Vergil Chiţac, ne-a demonstrat ce nivel scăzut, uman, profesional, spuneţi-i cum vreţi dumneavoastră, are clasa politică românească, el însuşi preferând să „îmbâcsească” tot în jurul lui, adică familia sa, Parlamentul, Guvernul şi sute de femei pe care le blagoslovea cu flori „electorale” de 8 Martie, în loc să facă la timp testul coronavirus, deşi avea simtpome de multe zile şi ştia că s-a întâlnit cu politicieni străini care fusesră depistaţi uletrior cu Covid19. Bun, deci România riscă să rămână fără toate instituţiile fundamentale, dacă ţinem cont că şi preşedintele Iohannis a luat contact indirect, cu posibilul virus transmis de „colegul Vergil”.

Problema este că noi nu învăţăm nimic şi ce facem? În exact aceeaşi zi care a consfinţit autoizolarea conducerii României, în Prahova sunt convocaţi la Prefectură, TOŢI PRIMARII, strânşi claie peste grămadă într-o sală strâmtă, cu tot cu şefi de instituţii judeţene implicate în prima linie a activităţii de prevenire a cornoavirusului, plus bineînţeles conducerea Prefecturii Prahova, ca să se ţină o şedinţă. Da, pe tema coronavirus. Poate că era necesară o comunicare cât mai bună între judeţ şi administraţiile locale, dar cum poţi să rişti să bagi în autoizolare sau chiar carantină, ori Doamne păzeşte!, chiar să-i îmbolnăveşti pe oamenii de care e nevoie mai mult ca oricând acolo, în localităţile lor. Ne gândim că nu există niciun caz de coronavirus în judeţul Prahova şi nu riscăm nimic? Nu există cazuri depistate, dar latent virusul Covid19 poate fi în oricine dintre noi, în perioada de incubaţie de 14 zile sau asimptomatic. Dacă unul dintre primari îl are? Dacă vreun funcţionar de la Prefectură ori din vreo primărie îl are? Dacă familia acestora?  Domnule prefect, nu există online, nu există alte posibilităţi de comunicare? Aveţi la dispoziţie în Ploieşti, să zicem, sala mare de la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde e loc să stea un primar la 10 metri de celălalt.

Domnilor primari, oameni marea majoritate destoinici, iubitori ai comunităţilor dumneavoastră, gata de sacrificiu, nu mai mergeţi la astfel de întâlniri! Gândiţi-vă că sunteţi generalul pe frontul de luptă din localitatea dumneavoastră, fără de care, războiul e pierdut de la bun început. Refuzaţi întâlnirile care s-ar putea transforma în capcane colective!