„Dumineca minților încinse” de la Măneciu. Nu năvălesc invadatorii, ci vin doar cei mai frumoși suporteri din România!

Dragos Trestioreanu -

Ieri, 3 noiembrie 2016, a circulat pe o rețea de socializare, dar și în media, o scrisoare oficială, semnată de către primarul localității prahovene Măneciu, șeful postului de poliție și cel al poliției locale de acolo. În documentul oficial se recomandă – nota bene – a nu se desfășura, citez, „activități între orele 12.30 și 17.00” în comună! Un fel de paralizare a vieții de la Măneciu, în acel interval de timp! De ce? Deoarece duminică, 6 noiembrie 2016, pe arena de fotbal din localitate se va desfășura meciul dintre Avântul Măneciu și AS Petrolul ’52 Ploiești, fiind așteptat – se scrie în actul oficial – un număr mare de suporteri ai echipei vizitatoare, avându-se cifra de 2.000! Și cum trebuia oferită și o explicație cu privire la această avertizare, parcă disperată, în subsolul adresei s-au trecut și motivele. Citez din nou: „menținerea liniștii și ordinii publice, prevenirea faptelor de distrugere, furt și violență sau acte de vandalism, care au fost înregistrate la meciurile anterioare”!!!

Un mănecean necunoscător al fenomenului fotbalistic – dacă ar citi o astfel de recomandare a primăriei, poliției și poliției locale din localitatea de domiciliu – ar crede că suporterii Petrolului nu ar fi altceva decât o bandă de invadatori, puși pe aruncatul în aer a unei comune din județul echipei favorite a lor. Ci nu, de fapt, că este vorba despre cei mai frumoși fani din Ploiești, Prahova și România! Nu am fost și cred că nici nu voi fi, vreodată, prezent la un meci de fotbal de pe arena Avântului Măneciu. Iar asta tocmai ca urmare a poveștilor, din nefericire absolut reale, pe care mi le-au spus, de-a lungul timpului, foști colegi de breaslă, care au fost…. arbitri de fotbal și au oficiat acolo. La Măneciu, fiecare brigadă și echipa adversă, mi s-a spus, aveau de pătimit ca niciunde, aproape, pe un alt stadion din județ. Am ascultat astfel adevărate povești de groază, care m-au marcat până la a refuza să ajung acolo. Îi respect și îi stimez pe măneceni, oameni muncitori și gospodari, îmi plac târgurile lor din week-end, am fost și eu prezent la unul, însă niciodată, o repet, nu voi trece de poarta arenei de fotbal locale! Îl admir pe antrenorul echipei locale, Dorinel Beznea, cel căruia mănecenii îi datorează perpetuarea fenomenului fotbalistic din comună, iar pe jucătorii Avântului care își văd de fotbal, nu de altceva, la fel îi admir. Nu pot fi de acord însă ca tocmai suporterilor Petrolului – recunoscuți ca făcând veritabile spectacole pe arenele echipelor din Liga A Prahova, având grijă ca, la finalul partidelor, să și îndepărteze urmele show-ului lor, strângând rolele de hârtie, torțele stinse etc, făcând, pe șleau, curat în locurile din care și-au încurajat gruparea iubită – să li se pună în cârcă fapte de care sunt străini!

Într-o zi de sărbătoare, duminică – nu „duminecă”, așa cum scrie în acel document oficial, fiind totuși în secolul în care DEX-ul poate fi consultat pe internet, dacă nu se are acces la forma printată -, mănecenilor li se lasă de înțeles că vor avea parte de o zi de coșmar!!! Oare, care o fi fost scopul?!? Eu știam că, la meciurile de la Măneciu, de-a lungul anilor, coșmarul fusese mai mereu la el acasă, deși nu au venit… fanii Petrolului, vreodată, pe acolo! Oameni buni, duminică – fiți convinși! – chiar va fi o zi de sărbătoare pentru localitatea dumneavoastră, fiind prima și, mai mult ca sigur, ultima duminică în care o echipă ploieșteană care se numește Petrolul va disputa, la voi acasă, un meci oficial de fotbal. O duminică în care veți vedea cum arată o galerie adevărată, o duminică în care veți simți, chiar dacă păstrând proporțiile, cum va adia în jurul arenei aer de… Liga 1! Nu vă speriați, nici cei de pe stadion, nici cei din comună, de vreo invazie! Nici vorbă de așa ceva. La finalul partidei, nu veți avea decât cuvinte de laudă la adresa oaspeților voștri, de pe teren și dimprejurul acestuia. Va fi o duminică așa cum nu prea cred că veți mai avea parte pe viitor! Stați liniștiți, nu vă va face nimeni nimic! Nu știu dacă vor fi 2.000 de petroliști la meci, nici nu cred ar încăpea atâția pe stadion, dar sunt convins că toți cei care vor veni la Măneciu se vor manifesta cu fair play. De când vor sosi și până vor pleca. Va fi doar un meci de fotbal, un spectacol sportiv, la capătul căruia va câștiga cel mai bun!

Îmbucurător, aflând de apariția adresei oficiale, președintele executiv al AS Petrolul ’52 Ploiești, Cristian Vlad, a reacționat așa cum trebuie s-o facă ori de câte ori echipei sale sau suporterilor acesteia li se face o nedreptate: „Considerăm că modul în care s-a pus problema în acea hârtie reprezintă o jignire adresată suporterilor noştri. Nu ştiu unde au văzut cei de la Măneciu acte de vandalism, distrugere, furt şi violenţă la meciurile anterioare, când, din contră, suporterii petrolişti au avut un comportament ireproşabil în toate deplasările. Cred că, până acum, jocurile Petrolului au reprezentat adevărate motive de sărbătoare pentru localităţile care ne-au găzduit şi aşa ne dorim să fie şi la Măneciu. Nu există absolut niciun motiv ca suporterii Petrolului să fie priviţi drept o ameninţare a liniştii publice”. Mai mult decât atât, șeful Executivului liderului la zi al ierarhiei Ligii A Prahova a discutat și cu edilul-șef al Măneciului, Vasile Cordoș, cel din urmă admițând, în timpul conversației telefonice, că s-a cam „sărit calul” în ceea ce privește textul adresei: „Am lămurit lucrurile cu domnul primar, dânsul recunoscând faptul că a fost o exagerare din partea celor care au redactat documentul. Îşi cere scuze şi mi-a confirmat, chiar, că este un împătimit suporter al Petrolului, aşa încât îi aşteaptă cu braţele deschise pe fanii noştri”. În acest fel trebuie să acționeze un președinte executiv în astfel de cazuri, fiindcă, atunci când „bagi capul în nisip”, ajung câte unii să profite în sensul dorit de ei. Cristi Vlad a dovedit, replicând prompt și cerând imediat explicații, că este deja un foarte bun conducător de club. Că nu se ferește să reacționeze pe loc, atunci când situația o cere. Că-și apără „FAMILIA”, precum un cap al ei!