Gata cu antrenamentele! „Garantul” Petrolului (alternativ) s-a aliniat deja la centru cu un investitor

Dragos Trestioreanu -

Joi, 23 martie 2017, a fost ziua lui Vivi Răchită. Nu de naștere, ci de ieșire în media, pentru a anunța că poartă discuții cu un investitor din Corbeanca, unul care a făcut avere prin Franța și vrea s-o cheltuie cu Petrolul. Vă întrebați care Petrolul? O întrebare absolut justificată. Sincer, nu am înțeles care, atâta vreme cât Răchită nu face parte din ACS Petrolul ’52, club existent din vara trecută, dar a declarat că investitorul este dispus să bage bani exclusiv dacă fostul manager general al falimentatei SC FC Petrolul va fi garantul afacerii cu pricina. Adică, așa cum notează siteul www.republikanews.ro și s-a spus public și la televiziunea sport.ro.

Cine a citit declarațiile din mediile online și video să zicem că a dedus că va mai apărea încă un Petrolul, păstorit de Vivi Răchită, dacă se va înțelege cu finanțatorul din umbră. Răchită are dreptul să-și facă orice echipă dorește, să discute cu oricine vrea despre acea formație, dar nu – cred eu – despre una care să se numească Petrolul. Sigur, îi poate pune în coadă ce și câte cifre vrea, unele scăpate, evident, de înregistrarea la OSIM. Însă, nu ar fi deloc moral. Atâta vreme cât Petrolul ’52 e un club al cărui președinte de onoare este Mircea Dridea, personalitate marcantă a Petrolului „all time”, iar el, Vivi Răchită, l-a prezentat, pe vremea CSM FC Ploiești, drept mentor al său, a-i pune bețe în roate, acum, prin scoatarea din joben a altui Petrolul, ar fi o jignire la adresa Seniorului. Mai mult, declarând că investitorul care l-a creditat drept garant al unui viitor roz bombon va purta discuții cu primarul și cu USP, Răchită cred că se face că uită că fanii nu vor niciun amestec din partea primăriei la echipă.

În actualul context, parcă ar vrea să facă un fel de licitație, în care ACS Petrolul ’52 să vină cu investitorul ei, iar – să-i zic așa – „Petrolul-fantomă”, cu cel anunțat la sport.ro și pe www.republikanews.ro, urmând ca USP să decidă ce variantă să fie aleasă. Implicit, cui să i se dea marca de către Consiliul Local Ploiești. S-a întâmplat aproximativ la fel vara trecută și era să începă și campionatul județean, iar Petrolul nu avea echipă, darămite să fie înscrisă pe undeva! Asta până s-a optat, târziu, asupra Petrolului ’52. E nevoie de un deja-vu?

Dacă Vivi Răchită o fi vrut pesemne să-l motiveze pe un eventual investitor al Petrolului ’52 să se grăbească să bată palma cu liderul Ligii A Prahova, atunci ar fi foarte bine. Dacă, însă, chiar are de gând să facă un „Petrolul alternativ”, atunci ar trebui să știe că un Petrolul fără foarte mulți suporteri este ca un – Doamne, iartă-mă! – un făt născut mort.