Interes înaintea legii și lege înaintea interesului? În cazul evaluării mărcii Petrolul

Dragos Trestioreanu -

Invitat marți, 28 martie 2017, la emisiunea „PASUL LA OFSAID”, realizată și moderată de Cristian Anghelescu, pe www.republikanews.ro, Vivi Răchită (Foto, în text; www.republikanews.ro) și-a început speech-ul spunând un mare adevăr. Semn că, atunci când vrea, chiar și poate! Concret, a vorbit despre eroarea juriștilor din Primăria Ploiești și a economiștilor de acolo cu privire la neevaluarea mărcii Petrolul în 2012, atunci când a fost cedată gratuit de către fostul acționariat al SC FC Petrolul. Cel de dinaintea SC JIF S.R.L., mai precis. Răchită a regretat astfel că evaluarea nu s-a făcut în urmă cu cinci ani, căci – în caz contrar – nu ar mai fi fost atâtea discuții în prezent.

Da, întrebarea de ce nu a fost făcută evaluarea atunci și-au pus-o, cu siguranță, toți petroliștii care acum acuză din plin prelungirea termenului de acordare a acesteia către ACS Petrolul ’52. De ce în 2012 a fost dată marca fără a se cere vreun ban de la un club a cărui echipă combătea în primul eșalon național, iar acum, se vor cere unuia cu o formație tot dintr-un prim eșalon, dar județean? Nu era aceeași lege și atunci? Răchită a zis că da. Dar, când s-a acordat, și el era la SC FC Petrolul. Nu demisionase, încă. Nu îmi amintesc să fi avut vreo ieșire publică prin care să ceară să se respecte legea, mai ales că, așa cum afirmă în prezent, juriștii și economiștii ar fi ignorat cerințele legii privind evaluarea obligatorie al oricărui bun intrat în patrimoniul municipalității. Să fi fost, atunci, vreun interes să se acorde marca fără a fi fost evaluată și fără a se cere vreun ban pe ea? Așa pare, amintindu-ne ce s-a întâmplat atunci.

viviÎn 2017 însă, există tot interes, dar de data aceasta întru respectarea legii. Fapt pentru care, din vara trecută și până acum, s-a tot căutat o soluție pentru a fi acordată marca Petrolului ’52, singura entitate care a solicitat-o, având și recunoașterea, și girul iubitorilor clubului aproape secular al găzarilor. Dintr-o odată, a fost musai să se evalueze o marcă, una care putea fi, legal, să fi fost făcută, repet, încă din 2012. OK, așa cere legea, dar dacă este așa, cum de-a fost voie să folosească SC FC Petrolul marca, bine-mersi, vreme de patru ani? Hai, o folosea un an sau doi, dar tot se prindea cineva și spunea la loc comanda! De ce, în 2012, managerul general Vivi Răchită nu vorbea despre evaluarea mărcii echipei pe care o conducea și antrena, darămite să ceară respectarea legii, iar în 2017, consultantului pe probleme de sport școlar al primarului Ploieștiului, același Vivi Răchită, i se pare un fapt normal să fie evaluată? Nu contest că trebuia făcută evaluarea, mai ales dacă legea o și cerea, dar nu pot să-mi reprim stupoarea că odată nu a fost bai, iar acum, este al naibii de necesară evaluarea. Bref, atunci interesul pare a fi primat înaintea legii, iar acum, că legea – așa este și normal – primează înaintea interesului. Care interes? Al tuturor celor care iubesc ACS Petrolul ’52 și cer un drept normal, în calitate de club acceptat drept continuator al istoriei Petrolului.

P.S. Cât privește acuzația, din aceeași emisiune, a invitatului că actualul președinte executiv al Petrolului ’52, Cristi Vlad, ne-ar fi mințit, pe Cristi Anghelescu și pe mine, că nu i-ar fi oferit un post la centrul de Copii și Juniori al SC FC Petrolul, deoarece nu mai conta pe el ca jucător, promovarea din 2011 realizându-se fără contribuția sa, chestiunea e cam așa: fiecare spune ce vrea, iar cel care ascultă, crede tot ce vrea!