Iulian Ilie – puștiul fotbalist căruia trebuie să i se arate drumul corect

Dragos Trestioreanu - ian. 26, 2017

De Iulian Ilie (foto, cu diploma și trofeul de golgheter al Cupei Kinder, câștigat la 14 ani; www.fcpetrolul.ro) am aflat prima dată citind siteul SC FC Petrolul. La mijloc de săptămână, ofițerul de presă Ionuț Pană centraliza rezultatele tuturor echipelor din centrul de copii și juniori, împreună cu loturile și marcatorii. Sigur că un copil – era component al grupei antrenate de Iulian Cojocaru, cel pentru care se spune că ar fi fost înființat, vara trecută, clubul Petrosport – care înscrie, partidă după partidă, o căruță de goluri nu are cum să nu atragă atenția. Însă, recunosc că nu l-am văzut încă „pe viu” jucând într-un meci.

Am sperat ca, atunci când a fost luat la amicalul din baza de antrenament a Galatei, de către antrenorul de-atunci al Petrolului, să fi primit și el măcar cinci minute pe final de joc. Pesemne că tehnicianul a ținut de scor, victoria fiind a „lupilor”, și nu a mai riscat să-l bage și pe copil pe teren. Astfel încât, m-am mulțumit cu un rezumat filmat în Bulgaria cu juniorii Petrolului și, oarecum mai recent, cu live-ul de pe www.frf.ro de la un alt meci amical, cel al echipei naționale „U 17”, dacă nu greșesc. Știam că Iulian era selecționat mereu la un lot mai mare de vârstă față de cea a lui. Asta mi-a dovedit că era vorba despre un fotbalist talentat. Paradoxal însă, nu era folosit ca vârf împins între tricolori, deși era un marcator recunoscut, ci mai retras. În acel duel internațional, a reușit să deschidă scorul, speculând o eroare de portar. Fâșneț, stând bine pe picioare, nefugind de joc, cerând mingea, intrând și în combinații, Ilie – speranța de odată a Petrolului – mi-a confirmat laudele la adresa lui pe care mi le tot transmitea Bogdan Dinu, alias Sponsoru. Un fel de mentor al lui și, totodată, „nașul mic” al fetiței sale.

Dacă nu l-am văzut „pe viu” jucând, în schimb, am avut ocazia a-l cunoaște dincolo de arene. Ca invitat,a cum doi ani, la dineul Asociației Diaspora Galben-Albastră, la restaurantul din incinta peleuzei I a stadionului Ilie Oană, am stat la o masă împreună cu Laurențiu Marinescu și cu puștiul minune Iulia Ilie. Dacă Marinescu s-a retras destul de repede de la fața locului, cu Iulian Ilie am avut prilejul de a  conversa până aproape de miezul nopții. Mărturisesc, sincer, că am fost impresionat. Dincolo de joaca, specifică mai tuturor tinerilor, cu telefonul mobil, când și când, mi-a dovedit că știe să poarte un dialog cu o persoană mai în vârstă. Bref, că este un băiat cu IQ. Un puști care chiar știa deja ce vrea. Mi-a povestit despre Petrolul, despre ofertele pe care le avea de la fosta concitadină Astra, despre ce ar vrea să facă în viitorul pe termen scurt etc.

Când situația de la SC FC Petrolul, club care avea să intre la puțină vreme în insolvență, s-a agravat tot mai mult, Iulian a plecat de la Ploiești și s-a mutat în Germania. Dar nu la juniorii Borussiei Dortmund, așa cum s-a vehiculat pentru o vreme, până s-a aflat care era, de fapt, realitatea, ci la o grupare satelit a acesteia. Cum nu a găsit pe cineva care să-i plătească grila de formare, una care nu este achitată nici acum, fiind una probabil destul de mare pentru un fotbalist foarte tânăr, care are și un anumit CV, Iulian Ilie se află într-un impas, din nefericire pentru el. S-a întors din Germania, a plecat apoi în Belgia, la un alt club bine cunoscut, Genk, dar nici acolo nu a găsit înțelegere pentru a-i fi plătită acea grilă de formare. Cea la care cei care se ocupă de datoriile trecute ale SC FC Petrolul țin foarte mult, pentru a mai acoperi din „găuri”. Nu știu la cât se ridică grila, dar am aflat, de la surse bine informate, că – de exemplu – cea a lui Roberto Alecsandru, un alt fost junior al SC FC Petrolul, care a prins și câteva meciuri în Liga 1, ar fi fost de 3.000 de lei. O sumă pe care actualul lider al turului eșalonului secund, Juventus București, ar fi plătit-o în vara lui 2016. Ca o paranteză, deși clubul din capitala țării a renunțat definitiv la el, Alecsandru a refuzat-o pe ACS Petrolul ’52, urmașa SC FC Petrolul, preferând-o pe mai obscura CS Balotești. E drept, din Liga a II-a.

Revenind la Iulian, vestea că se antrena cu aceeași Petrolul ’52 m-a bucrat foarte mult. Credeam că, în sfârșit, după periplul prin „dulci străinătățuri” și pe la Tricolor 11 Timișoara, la unul din centrele de excelență ale FRF, și-a dat seama că tot mai bine e acasă, pe „Ilie Oană”. Nu ar fi fost deloc rușine s-o ia de jos, la echipa pe care a spus mereu că o iubește nespus, Petrolul. Iar Petrolul ’52 chiar e Petrolul! Deși se scrisese că s-ar putea să se discute despre un contract cu formația păstorită de Mircea Dridea și Cristi Vlad și antrenată de Tavi Grigore și Gică Liliac, în realitate, între două plecări pe afară, Iulian Ilie doar s-a pregătit puțin cu noul Petrolul, iar apoi a anunțat că renunță, având alte planuri imediate. Evident că, în calitate de internațional de juniori în vogă, Iulian Ilie s-o fi gândit că, din al patrulea eșalon, ar fi riscat să nu mai fie totuși selecționat ulterior. Și cum visul lui este să reușească în străinătate, și-o fi spus să încerce din nou acolo. Cine știe? Numai că grila de formare rămâne încă același „balast”, iar până când nu o va achita cineva, este mai greu de programat perfect viitorul. Deoarece nu a atins încă vârsta majoratului, este firesc să-și asculte părinții, dar aș îndrăzni să zic că, și dacă ar primi sfaturi de la o persoană din afara sferei fotbalului, hai s-o numesc una neutră, nu i-ar strica. Ba chiar deloc. O persoană care i-ar putea spune – de ce nu? – că, atunci când te grăbești să arzi etapele, drumul nu este întotdeauna cel drept. Unul care să te ducă pe repede înainte la scopul pe care ți-l dorești. La care visezi. În condițiile în care ar accepta să rămână totuși acasă și să joace la o echipă care poartă numele pe care afirmă mereu că-l iubește, nefiind o rușine asta, o repet, ascensiunea lui, chiar dacă mai lentă, ar putea fi garanția că poate va ajunge, într-o zi, în vârf. Cum se spune, mai bine mai încet, dar sigur, decât fără răbdare și cu incertitudinea unei reușite depline. Dar asta, adevărat, este o decizie pe care o poate lua doar el însuși și familia sa, nicidecum să i-o impună cineva. Dacă va aprecia drept corectă această părere, va lua el însuși hotărârea cea mai bună. Dacă nu, își va alege doar calea pe care o crede cuviință.