Liniștea post-distrugerii din sportul prahovean

Dragos Trestioreanu -

Afară ninge viscolit, așa cum s-a mai întâmplat și altădată. Adică, pe vremea când dădeam buzna la sala Olimpia să vedem meciuri interne și internațioanale de volei, baschet sau handbal. Acum, abia de mai vin o… mână de părinți să vadă un turneu european de junioare, la volei, în care singura legătură cu Ploieștiul a fost… Alexia Căruțașu, fiica fostului mare baschetbalist și căpitan de la CSU Asesoft și echipa națională a României, Virgil Căruțașu, și a ex-antrenoarei secunde a acesteia, fosta internațională de baschet Andreea Căruțașu. La numai 13 ani, Alexia a combătut pentru reprezentativa de junioare… „sub 20 de ani” a țării noastre, în partidele cu Estonia, Franța și Olanda, aducându-ne aminte că, mai ieri, o vedeam la meciurile tatălui, pe parchetul „Olimpiei”, insinuându-se cu mult curaj printre… mini-majorete! În lipsă de altceva, la cea mai mare sală de sport din Ploiești se organizeaza astfel de turnee de junioare, urmând cadeții și cadetele tot din volei. De fapt, sportul jucat la fileu e unicul din oraș care mai are reprezentare în primul eșalon național de seniori. În rest, liniște și pace! Dacă nu ar fi fost Tricolorul LMV, Ploieștiul nu ar mai fi găzduit la „Olimpia” decât partide de copii și juniori, din baschet și handbal, voleiul juvenil fiind încă în perioada de construcție, să-i zic așa.

Este incredibil ce s-a pututîntâmpla anul trecut, când au fost distruse trei echipe – două de ligă națională, de handbal feminin, participantă și la cupele europene, și baschet masculin, iar una, de handbal masculin, fostă prim divizionară. Ca și cum ar fi fost vorba despre un plan concertat de a se face praf sportul de echipă, la seniori, în Ploiești, pentru a nu știu câta etapă pornită de jos în sus. În acest context, se pune întrebarea, legitimă cred, de ce mai avem ditamai sala, dacă tribunele ei sunt mereu cvasi-goale? De ce s-a cheltuit destul pentru modernizare și extindere – obligându-i atunci pe multiplii campioni de la Asesoft să joace în micuța sală de la Brazi, vreme de două sezoane -, dacă la scurtă vreme s-a ajuns la acest colaps?!? Sau, altfel, de ce s-a mai construit cu migală o echipă precum cea de handbal feminin a CSM-ului, care a tot progresat ca lot și loc în ierarhie, de ce s-a mai alcătuit, pe repede înainte, o formație de baschet masculin, promovată după doar un campionat în eșalonul secund și dând speranța că istoria defunctei CSU Asesoft va merge mai departe?! La fotbal a fost noroc mai mult, fiindcă acolo ceea ce s-a distrus s-a pus la loc, chiar dacă din Liga a IV-a, prin ambiția fostelor glorii de a nu se rupe tradiția Petrolului.

În eventualitatea în care explicația desființărilor în masă ar fi fost lipsa fondurilor necesare unor echipe competitive la nivel de seniori, de ce s-a mai ajuns până la a face unele care să promoveze rapid sau să se înscrie în cupele continentale?! De ce nu s-a mers, de la bun început, pe trupe de copii și juniori, înscrise în întrecerile județene sau naționale la categoriile de vârstă ale lor? De ce ni s-a arătat tortul, iar acum… chinina? Cineva tot trebuie să ne explice într-o zi de ce s-a ajuns la situația de a nu mai avea, cu o singură excepție, de ce să mai mergem la sala cea mai mare din Ploiești. Parcă am devenit campioni mondiali la demolări și reconstrucții cu nemiluita! Afară continuă să ningă viscolit, dar nu mai este ca altădată…