Gazeta de Prahova

EDITORIAL de

Marinescu, cel mai bun jucător al finalei Cupei României! „Ilie Oană” – arena ce-a încântat FRF-ul

În ziua în care s-au împlinit patru ani de la ultima mare perfomanță a Petrolului, adjudecarea trofeului Cupa României, pe o „Arena Națională” luată cu asalt de 30.000 de suporteri fantastici ai „galben-albaștrilor”, în locul unui „remember”, am preferat un text ancorat în prezent. Despre un fotbalist produs 100% al Petrolului și despre stadionul pe care a câștigat același trofeu, în urmă cu aproape o săptămână.

Laurentiu Marinescu si fiul, pe scena la decernarea trofeului Cupa RomanieiLaurențiu Marinescu, în pofida unora care îl acuză și acum că a mai jucat la o anume echipă, a fost mereu unul dintre favoriții mei. Am mai scris-o – și o repet -, îl simpatizez din ziua în care, mergând la Nucet să urmăresc un junior al găzarilor, am descoperit acolo, în partida din deschidere, un număr 8 echipat tot în galben și albastru. Atunci am aflat că îl cheamă Marinescu și era antrenat de unul dintre foștii fotbaliști de marcă ai Petrolului, ex-mijlocașul de creație Vasile Cosarek. Cei care îi reproșează lui „Marin” plecarea de la SC FC Petrolul ar trebui să-și reamintească conjuctura de-atunci. Cu o valoare net superioară multora dintre coechipierii săi de la divizionara secundă p-atunci, cu deja înțelegerea lipsei de dorință de a se promova în primul eșalon, el a acceptat să fie vândut la Unirea Urziceni. De acolo, odată cu apropierea colapsului, cu un contingent important a trecut la Steaua, iar mai târziu, pe filiera Becali&Walter, la Universitatea Cluj. În fotbal, nu ești numai jucător profesionist, trebuie să te gândești și la viitorul tău și al framiliei. Asta a făcut Laurențiu Marinescu și nu înțeleg de ce ar trebui blamat și acum. Blamare care a continuat și odată ce-a revenit la Ploiești cu un alt contigent, și mai mare, de la „U”, la SC FC Petrolul. Evident, la ordinul aceluiași Florian Walter. Chiar credeți că în sportul rege faci numai ce vrei tu sau ești obligat să te supui ordinelor celui care te plătește? În fine, Marinescu a părăsit-o din nou pe Petrolul – după ce, prin prestațiile-i remarcabile, fusese… iertat! – pentru că patronatul SC FC, pe marginea prăpastiei aducând clubul, începuse să se facă a-l plăti. Iar cum zenitul carierei se apropia, a optat pentru modesta, atunci, FC Voluntari. Care, ce-l puțin, îi plătea banii din contract. Nu-i nicio rușine să gândești așa. Că nu m-am înșelat absolut deloc în privința viitorului acelui junior văzut, odată, la Nucet mi-a dovedit-o aproape întreaga lui carieră. Una care s-a încununat cu adjudecarea Cupei României, recent, chiar pe arena unde a purtat banderola în multe meciuri ale SC FC Petrolul. Marinescu a calificat Voluntariul în ultimul act, prin transformarea cu sânge rece a unei lovituri de pedeapsă, către sfârșitul primei manșe a semifinalei cu favorita CS Universitatea Craiova, la Drobeta-Turnu Severin. Apoi, pe dragul lui „Ilie Oană”, și-a readus formația în joc, prin transformarea altui penalti, când se intrase în ultimul sfert de oră și scorul îi era nefavorabil. Mai mult, în afară că a fost realmente cel mai bun jucător de pe teren în cele 120 de minute disputate contra Astrei Giurgiu, a mai transformat, fără probleme, și o lovitură de departajare. Stau să mă întreb, de atunci încoace, ce mai trebuia să demonstreze Marinescu pentru a fi fost declarat omul finalei? De ce l-a ales Comisia Tehnică a FRF pe coechipierul Costin Lazăr, în locul lui „Marin”? Nu ar fi fost mai bine să se procedeze ca pe vremea când Cupa României era asociată cu brandul Timișoreana, iar MVP-ul unui joc era ales de jurnaliști? De ce, oare, șeful Comisiei Tehnice, Mihai Stoichiță, și colegii săi au preferat un bucureștean unui ploieștean pe care „Lippi” l-a și antrenat în ultimul sezon al SC FC Petrolul de dinainte de faliment?  Deși nu am experiența din fotbal a domnului Stoichiță, îmi permit să-l declar, la câteva zile după finala de la Ploiești, drept omul meciului pe Laurențiu Marinescu! Și aș fi cam greu de contrazis, nu-i așa? Imaginea cu Marinescu purtându-l în brațe pe scena câștigătorilor Cupei României pe fiul său m-a impresionat la fel de mult ca și toate golurile marcate de el în echipamentul galben-albastru! Poate că voi apuca și ziua când puștiul de azi va ridica „mâine” deasupra capului un trofeu, dar îmbrăcat în galben și albastru!

Ilie OanaScriam mai sus că Laurențiu Marinescu a avut satisfacția de a primi probabil ultimul trofeu din cariera sa pe arena Ilie Oană. O arenă pregătită senzațional pentru finală, toate laudele meritându-le echipa coordonată de Constantin Titel Arsene, sub îndrumarea directorului CSM Ploiești, Cezar Stoichiciu. Întreaga trupă a FRF-ului deplasată la Ploiești, în frunte cu președintele Răzvan Burleanu, a fost încântată de ceea ce a găsit aici. De la gazonul de poveste la numărul mare de iubitori ai fotbalului locali veniți la stadion, de la atmosferă și chiar atașamentul fanilor Petrolului față de echipa lor de suflet, al cărei nume a fost scandat vreme de mai multe minute din spatele bannerului pe care era scris „VREM SCUTUL ÎNAPOI!”, doleanță de care încă îi văduvește tocmai conducerea Primăriei Ploiești, până la organizarea perfectă asigurată de către amfitrioni! Găzduind excelent două finale una după alta, sâmbăta trecută – gazonul a rezistat perfect, reamintesc, la trei meciuri disputate în mai puțin de 24 de ore, adăugându-l și pe cel al Petrolului ’52 cu CSO Plopeni, de a doua zi! -, FRF intenționează să mai aducă pe „Ilie Oană” nu numai partide oficiale ale echipelor naționale, ci și – este posibil – însăși Supercupa României, pe care și-o vor disputa Viitorul și FC Voluntari, cu același Laurențiu Marinescu în componența sa! Dar așa se întâmplă când omul (oamenii) sfințeste (sfințesc) locul!

Foto: www.gsp.ro și Constantin Titel ARSENE

Statistici T5
Inline
Inline