O victorie a Petrolului care a născut „monștri” și o… răgușeală

Dragos Trestioreanu -

De la meciul de campionat dintre FC Petrolul și Flacăra Moreni, scor 3-2, au trecut patru zile, primele două agitate, iar următoarele tot atâtea – liniștite. Ca la orice furtună, menită să vină repede și să nu stea prea mult, lăsând în urmă mai multe sau mai puține necazuri. În cazul unui succes, vezi rezultatul partidei de vinerea trecută, necazurile au fost puține, firește, dar ar fi fost o greșeală să se treacă prea ușor peste ele. O mare greșeală, chiar. A avea 15 puncte din tot atâtea posibile, a fi la același nivel, din acest punct de vedere, cu cele două contracandidate la promovare, FCM Alexandria și Voința Turnu Măgurele – e clar că ele vor fi obstacolele cele mai periculoase de sărit în drumul spre eșalonul secund -, nu-i încă, totuși, destul. Mai ales câtă vreme oponentele de până acum ale găzarilo0r au fost de genul „participantelor la competiție”. Mai precis, cele care nu și-au propus, și nici nu-și vor propune cert pe parcurs, să atace țeluri performante.

Cu toate acestea, în afara unor victorii la scor, au fost și unele la limită, venite numai după transformarea unor lovituri de pedeapsă, FC Petrolul beneficiind până acum de câteva, transformate de Arnăutu (majoritatea) și de Ciocâlteu (una). E adevărat, cele decisive au fost în deplasare, la Roșiorii de Vede, cu Sporting, și la Buftea, cu CS Tunari, formații inconstante, capabile să câștige un joc și să-l piardă clar pe următorul. Și-apoi, invers. Percepută de suporterii săi, ori – mă rog – de cei mai mulți dintre ei, ca un… Real Madrid al Seriei a III-a a celui de-al treilea eșalon, conducerii tehnice a Petrolului mi se reproșează, prin viu grai sau în scris, pe rețele de socializare sau la secțiunea de comentarii de pe siteuri, o tactică mult prea la siguranță. Care dezvăluie, volens-nolens, un fel de teamă de a nu lua gol/goluri, înainte de a se încerca mai mult să-l/să le marcheze. Abordând aproape exclusiv modulul 1-4-2-3-1 încă din ediția trecută a Ligii a IV-a, în care a obținut 25 de victorii și doar cinci rezultate de egalitate, antrenorul principal Octavian Grigore mizează și acum pe aceeași așezare pe teren. Iar cum scriam mai sus că 15 puncte s-a obținut din tot atâtea posibile, e greu de crezut că tehnicianul ar dori să schimbe tactica, cifrele stându-i drept pavăză. Statistica îi dă dreptate. Însă, fanilor nu le pasă doar de matematică, ei vor și… artă. Iar artă nu prea e, orice s-ar spune!

Ce i-a supărat până acum, deși poate că-i prea mult zis supărat, mai degrabă nemulțumit cumva, pe simpatizanții trupei găzarilor? În primul rând că succesele nu vin ca urmare a unui joc care să încânte ochiul, a unuia spectaculos, adică. Mai degrabă apar pe fondul modestiei replicii și a valorii adversarelor, a cedării lor din punct de vedere fizic mai spre final. Și-atunci, nu sunt victorii clare, ci lasă impresia, deși e una falsă, că sunt obținute „à la Pyrrhus”.  Că sunt reușite care pot înșela și pot afecta, pe planul rezultatelor, în viitor. Un viitor ce înseamnă meciul de vineri, de la Chiajna, cu satelitul prim-divizionarei Concordia, care se va disputa pe gazon sintetic, iar peste alte două și trei etape, cu liderul de-acum, FCM Alexandria, și la Voința Turnu Măgurele. Partide în care orice pas greșit – dat fiind numărul mic de combatante, ce-ar puitea deveni și mai mic, dacă Urban Titu va declara curând forfait întrecerilor, și forța combatantelor – poate afecta definitiv obiectivul asumat: promovarea! Da, „dracul” este chiar atât de negru, neavând rost să se ascundă nimeni în spatele unor cuvinte amăgitoare. Un punct pierdut, nu mai vorbesc de puncte irosite, va/vor fi foate greu de recuperat. Cu precădere în condițiile în care contracandidatele sunt din același județ, Teleorman, fiind de așteptat că se vor susține una pe alta. Evident, cea mai bine plasată urmează a-și tăia partea leului. Petrolul nu se poate baza decât pe sine însăși, chiar dacă județul Prahova mai are o echipă în această serie. Însă una percepută de către petroliști mai degrabă ca un… dușman, decât ca un prieten. Vezi fosta rivalitate locală cu Astra, de pe vremea când „alb-negrii” domiciliau tot în Ploiești.

În acest context, ce va trebui să facă echipa „galben-albaștrilor”? Cel mai simplu lucru: să adopte un stil ofensiv, care să producă goluri, fiindcă golurile aduc puncte, atunci când se înscrie cu unul în plus față de adversari. Așa ceva, de fapt, î;i doresc și fanii. Să-și vadă favoriții demonstrându-și superioritatea nu numai la posesie, ci și pe planul reușitelor în porțile oponentelor. Suporterii nu mai vor să tremure, la un 1-0 pe tabelă, de exemplu, de frica unui gol întâmplător primit. Unul care să strice totul. Un gol care, iată, vinerea trecută, a fost încasat de la o… echipă de handbal! Cam așa era Moreniul în minutul 90+5, fără trei jucători de câmp, eliminați din cauza cumulului de cartonașe! Din fericire, acel gol a venit la 3-1, ci nu la 2-1, căci, altfel, ar fi fost o tragedie. În contextul în care o grupare care a pierdut clar pe arena Ilie Oană, în Cupa României, să fi obținut un „draw” în ceasul al 12-lea, tot acolo, în campionat! Cine vrea să promoveze fără mari bătăi de cap nu are voie să primească așa un gol, bifat de 7 jucători de câmp contra a 11 (10 de câmp plus portarul)! Niciodată nu are voie! Se pot regla toate acestea, la care adaug, evident, și o anume superficialitate în a finaliza eficient fazele ofensive. E important să marchezi cât mai repede într-un meci, neștiind niciodată dacă vor fi 10 ocazii de a înscrie sau doar două-trei, tot jocul. Și se mai știe și că ocaziile ratate se răzbună. Aproape era să se întâmple așa cu Moreniul. Dar, nu numai.

A apărut, în acest sezon, pe fondul unor evoluții mai fără de sare și piper, cu unele victorii mai fără gust, impresia unora că este scos drept vinovat exclusiv antrenorul principal. Nici vorbă despre așa ceva, așa că nu-i deloc cazul despre vreo victimizare. Mai curând, de o recunoaștere cu franchețe a faptelor, ca și o explicație logică și, mai ales, cinstită a cauzelor ce-au condus la unele situații de pe teren, vizibile și dintr-un avion. O( autoanlaiză sinceră nu ar strica absolut deloc, ba din contră. Nu-i face bine nimănui să se ascundă. Suporterii, să ne înțelegem bine, sunt departe de a-i „cere capul” lui Tavi Grigore, așa cum se vaită câte unii, dorind să escamoteze, de fapt, realitatea. Ei doar îi cer tehnicianului un joc mai curajos, victorii mai clare și încercarea tuturor echipierilor, neascunzându-se în spatele unor parametri știuți doar de domnia sa și de colaboratori. E de la sine înțeles că, dacă există acum în lot fotbaliștii care nu fac față corespunzător acestui eșalon, ei trebuie îndepărtați, nu altfel. Asta pentru că nu vor mai ajunge la tonus de competiție doar antrenându-se, iar în zi de meci să fie obligați să urce în tribună ori să stea pe bancă sine die.

Nu este un reproș la adresa lui Grigore, tot așa cum nu a fost nici constatarea că l-a lăsat – varianta „oficială” fiind că din cauza unei… răgușeli! – pe preparatorul fizic să conducă echipa, din spațiul tehnic, aproape toată repriza secundă. Sigur că simpatizanții și-au închipuit că Marius Haită nu a stat acolo de capul lui, ci doar cu girul șefului său direct. Însă, nu i-a împiedicat să-și puna întrebarea de ce s-a întâmplat astfel. Întrebare pe care și-au pus-o toți, chiar dacă unii nu o mai recunoaște așa ceva. Antrenorul principal și preparatorul fizic nu trebuie să se simtă însă jigniți. Mai mult, să nu caute dușmani închipuiți, deoerace chiar nu există. Iar cei care zic acum că Octavian Grigore trebuie să răspundă numai după ce se trage linie, nu ar fi rău să se gândească că, uneori, când se trage linie poate fi… tardiv. Totuși, nu trebuie gândit la ce-i mai rău, ci numai, logic, pentru același scop comun: promovarea. Scop în care, fără vreo supărare, mai pot fi trase și semnale de alarmă. E productiv când sunt trase din timp!

P.S. Cât privește zvonul care a circulat sâmbăta trecută cu demisia lui Tavi Grigore, sper să fi fost doar un zvon, mai ales că este susținut cu fermitate de către Mădălin Mihailovici,așa  cum a declarat acesta într-o emisiune de la o televiziune locală!

Foto: FC Petrolul Facebook Official