Petroliști, până când vom mai trăi (numai) din amintiri? „Lupi”, luați o dată și o dată… taurul de coarne!

Dragos Trestioreanu - iun. 6, 2023

Am un prieten bun care locuiește in Germania și este mare suporter al lui Gică Hagi, implicit și al Farului. E bucureștean și, în tinerețe, suferea pentru de multă vreme defuncta Progresul, singura echipa simpatică, pe-atunci, din capitala țării. Pesemne că asemănarea de culori l-a determinat, post-factum, să se apropie de Universitatea Craiova, urmașa directă a Științei fiind numită, la un moment dat, „Craiova Maxima”. Acum, aflat la distanță mare de țara de baștină, este în culmea fericirii, Hagi & Co. cucerind un nou titlu. În fapt, eu așa consider, tot cu Viitorul a făcut-o, dar acela rebranduit ca FCV Farul Constanța. Și astfel, un club care în toată cariera sa nu a câștigat vreun trofeu a cucerit titlul național, deși nici măcar un jucător de la divizionara secundă Farul, cu – se știe – care a fuzionat Viitorul, nu este în lotul trupei „Regelui”. În fine, nu aici am vrut să ajung, ci la cu totul altceva. Mai exact, la faptul că noi, petroliștii, tot continuăm să trăim din amintiri, iar alții tot câștigă. Sigur că nu mi-aș dori să fuzioneze echipa de suflet a noastră cu una aflată pe val, cazul Constanței, cu un antrenor super bine cotat la noi. Iar așa ceva doar ca să mai bifeze adjudecarea unui campionat. Dimpotrivă, visez să-l obțină prin propriile puteri, și numai astfel.

Prietenul din Germania mă tachinează adesea vizavi de Petrolul, spunându-mi că marile performanțe au fost cândva, demult, și că trebuie astfel să mă ancorez la prezent, ci nu să mă leg cu lanțuri de trecut. Bașca, să mă gândesc la viitor, nimic altceva. E drept că, atunci când găzarii câștigau titluri, el nu se născuse încă. La fel și când au luat prima Cupă a României. Iar la campionatul adjudecat în 1966, era prea mic de vârstă pentru a înțelege fotbalul. Cum, pe vremea aceea, echipa fanion a Ploieștilor, fostei regiuni Prahova și, apoi, a Prahovei era ca un ghimpe în coasta granzilor bucureșteni, Steaua, Dinamo și Rapid, ultima fiind cea devansată la titlul de-acum aproape 60 de ani, și prietenul adoptat de nemți nu știe ce însemna Petrolul, cu adevărat. Drept urmare, nu-i vine să creadă chiar că avea suporteri prin toată țara și era o nucă tare de tot pentru formațiile din urbea natală a sa. Pe care le mai învingea, la ele acasă, cu scoruri de tenis! Din acest motiv, de ce nu?, ca și în cazul cvintuplei campioane consecutive CFR Cluj, pe care a ajuns până la stadiul de a o… urî, bănuiesc că nu o avea „la ficat” nici pe o echipă ce-a refuzat, pentru destulă vreme, a respecta principiul baronului de Coubertin. Mai excact, (doar) să participe la întrecerile primului eșalon. Pe șleau, doar să fie un fel de sparring-partner pentru grupările despre care credea pesemne prietenul meu că ar fi trebuit să aibă exclusivitate la titluri și la alte trofee.

Cum, însă, distanța dintre un titlu și altul, dintre un trofeu și altul, în cazul Petrolului, în loc – să zic așa – să se dilueze, a ajuns să crească, am început să mă gândesc că auto-laudele noastre – vezi cazul cel mai recent, al Cupei României din 2013 – ar putea să conducă la glume de prost gust, unele absolut nemeritate, ale rivalelor de altădată și ale suporterilor acestora la adresa clubului găzarilor. Chiar dacă refuz să cred că, vreodată, o echipă din România va mai câștiga un meci de cupă europeană în dauna lui Liverpool, chiar dacă niciun jucător din aceeași Românie nu va mai avea niciodată un debut la echipa națională de seniori precum Mircea Dridea, chiar dacă puține trupe din țară se vor mai lăuda măcar cu un titlu sau o Cupă a României, înclin totuși spre o încercare de restrângere temporală. Mai precis, una tot mai scurtă între titluri și trofee. Merg, pe cale de consecință, spre o teleportare din trecut în prezent a dorinței de-a face cu adevărat mare performanță – locul 8 nu este unul ce nu poate fi inclus, volens-nolens, în această categorie! – și mai ales în sezonul sărbătoririi Centenarului. O calificare în play-off sau în primul tur preliminar al Conference League, aparent, la prima vedere, „mari bombe”, nu ar rămâne în statistica de profil precum un titlu sau o Cupă a României. Asta deoarece acestea din urmă nu se uită vreodată. Mi s-ar putea replica, nici una, nici alta, că visez cai verzi pe pereți, atâta vreme cât banii nu o dau afară din casă pe echipa dragă a noastră. OK, dar asta ar însemna o consolare sine die cu o stare de fapt care poate duce exact la ce scriam mai sus: Petrolul să devină numai o participantă la competiție, un simplu sparring-partner pentru cei mari și tari. Dacă înghițim așa ceva, atunci trebuie să înghițim și întrebări de genul – totuși, le apreciez ca pe glume proaste – „Cine sunteți voi, acum, ca să ne pese cine ați fost când se juca fotbal cu basca în cap?”. Sunt răutăți – sau superiorități lipsite total de fair-play – pe care le detest și cărora trebuie să li se răspundă cu putere, o dată și odată, pe terenul de joc! ” Lupi”, luați… taurul de coarne! Cât mai repede!

P.S. Editorial scris de un jurnalist care și-a permis să fie acum… și suporter!