Petrolul și „islandezii” săi

Dragos Trestioreanu - nov. 23, 2016

La EURO, în vară, mi-au plăcut, prin originalitatea lor, suporterii tuturor echipelor naționale prezente la turneul final din Franța. Dar cel mai mult m-au impresionat – poate și deoarece nu-i știam deloc – cei ai Islandei. Am revăzut de nenumărate ori ritualul de după meciuri al fanilor din țara calificată pentru prima oară la o astfel de competiție. Acel ritual cu fotbaliști care se adunau, la final de joc, în fața unui colț de tribună și sărbătoreau fantastic victoriile împreună cu suporterii lor. După momente scurte de liniște izbucnea zgomotul aplauzelor cu brațele ridicate într-o sincronizare perfectă. Ce putea fi mai frumos?

Sâmbăta trecută, la Plopeni, pe arena Gheorghe Șilaev, păstrând desigur proporțiile, am avut parte de un episod similar celor de pe stadioanele din Hexagon, cu fanii Islandei în prim-plan. Sigur, Claudiu Tudor și coechipierii lui nu au sărbătorit pentru prima oară astfel un succes laolaltă cu fanii lor, cu precădere pe „Ilie Oană” având parte de secvențe identice. Totuși, parcă niciodată nu am fost atât de impresionat. Poate și pentru că am urmărit, pentru prima dată, acea simbioză „favoriți-fani” – vreme de multe minute, la final – din spatele fotbaliștilor ploieșteni.

Petrolul are… „islandezii” săi, iar asta o face să fie mereu puternică în ceea ce privește susținerea de pe un stadion. Context în care nici nu mai contează că o dată sunt mii de suporteri, iar altădată – doar sute. Nu mă mai miră scăderea numărului simpatizanților, din vară și până acum, pentru că și în trecutul mai mult sau mai puțin depărtat s-a întâmplat la fel. Însă, este dureros că se întâmplă, ciclic, așa ceva.

Ceea ce o particularizează pe Petrolul este un nucleu de simpatizanți care, orice ar fi, nu renunță la dragostea lor pentru culorile galben-albastre. Indiferent de ligă, indiferent de loc în ierarhie, indiferent de anotimp, indiferent de vreme. Acel nucleu este mereu acolo, fie acasă, fie în deplasare. În el stă, de fapt, marea forță a Petrolului. Sigur că ar fi de dorit că această iubire să fie transmisă continuu din generație în generație, din tată în fiu, cum se mai spune într-un mod plastic. Dacă nu se moștenește pasiunea din familie, e foarte greu să se rămână lângă echipă în orice condiții.

Turul campioatului Ligii A Prahova se va încheia în prima zi a week-end-ului, odată cu ultimul fluier al meciului de acasă al Petrolului cu o echipă cu un nume atât de lung, CS Mănești 2013 Coada Izvorului, încât îți ia secunde bune să-l pronunți. Un meci în care acel nume atât de lung nu spune mare lucru pentru petroliști. Însă, în afara nucleului despre care am scris mai sus, care cu siguranță nu va lipsi de pe azrena Ilie Oană, ideal ar fi să vină și alții care, din 2011 și până în 2015, umpleau stadionul. Nu se poate ca dragostea să fi dispărut cu totul, de-atunci și până acum. Doar dacă… nici nu a existat vreodată, fiind vorba despre un trend. Adică, atunci dădea bine să fii văzut pe stadion. Cert că au existat în acea perioadă temporală și destui așa-ziși spectatori conjuncturali. Cei care veneau atrași de modă sau de numele unor formații adversare, cu precădere una dintre ele, bine știută.

Dar, dacă la debut de septembrie au fost peste 6.000 de spectatori în „templul” fotbalului ploieștean la un meci cu o echipă care, atunci, spunea tot la fel de mult precum va spune sâmbătă… CS Mănești 2013 Coada Izvorului, devine absolut de neînțeles „reculul” ce-a condus, în scurt timp, la un public de șase ori mai mic! Aștept astfel, sâmbătă, „revanșa” celor care au… uitat drumul spre „Ilie Oană”, fiindcă Petrolul o merită din plin. Acum, chiar și pentru a continua să trăiască!

Foto: Ionuț PANĂ (www.sportonlineph.ro)