Ploieștenii în marea epopee națională a întregirii neamului

Constantin Dobrescu -

După cum este bine cunoscut, România intră în prima mare conflagrație a secolului al XX-lea după doi ani de neutralitate, în august 1916.

            Cu toată rezistența eroică a armatei române, un șir de factori militari, economici și politici s-au răsfrânt asupra operațiunilor desfășurate de trupele române, încât trupele germane și austroungare, superioare ca număr și înzestrare tehnică au reușit să ocupe, spre sfârșitul anului 1916, cea mai mare parte a teritoriului României. Ne putem întreba, aici, dacă nu cumva România a fost sabotată/ trădată atunci din interior, dacă nu cumva interesele străine bine au lucrat pentru facila și rapida victorie a ocupanților germani și austro-ungari. E o ipoteză de lucru… Avem voie să emitem presupuneri și ipoteze… A urmat o reacție care, de asemeni, este bine cunoscută în istorie: puternica mișcare de rezistență a populației pe teritoriul ocupat, împotriva cotropitorilor și, în Moldova, singurul teritoriu rămas liber, refacerea armatei române în vederea izgonirii armatelor invadatoare.

            Atât în lupta de rezistență cât și în cea de reorganizare a armatei române a contribuit întreg poporul român, baza constituind-o lupta maselor populare.

            În cadrul acestui război, bătălia de la Mărășești (24 iulie – 6 august 1917) a constituit prin durată, prin proporții și intensitate cea mai mare acțiune ce a avut loc pe frontul românesc, în decursul Primului Război Mondial și cea mai importantă victorie repurtată de forțele române. Succesele obținute de trupele române în bătălia de la Mărășești, ca, de altfel, și în celelalte bătălii importante de la Mărăşti și Oituz, se datorează atât superiorității conducerii operative și tactice cât mai ales vitejiei soldaților români care, străini de scopurile materiale ale marilor puteri, îndârjiți de barbariile săvârșite de trupele Puterilor Centrale în teritoiul ocupat, au luptat cu eroism, animați de dorința de a împiedica ocuparea întregului teritoriu al țării, de a-și elibera căminele cotropite.

            În timpul bătăliei de la Mărășești, care a durat 14 zile, armata română condusă de generalul Constantin Cristescu și, mai apoi, de generalul Eremia Grigorescu, a repurtat una dintre cele mai mari izbânzi. În același timp cu ofensiva de la Mărășești, inamicul atacă prin Valea Cașinului spre Grozești și Târgu-Ocna. Aici, datorită aceluiași eroism al ostașilor români conduși de generalul Al. Averescu ofensiva dușmanului este stăvilită.

            Memorabile vor rămâne faptele de eroism ale ostașilor Batalionului 11 din Regimentul 7 Prahova – ca de altfel și ale celorlalte batalioane –, comandați de maiorul Malamuceanu Constantin (originar din comunca Gherghița, satul Malamuc) în luptele de la Bisighești, Podurile de pe Sușița Seacă și Pădurea Călini în zilele de 25 și 26 iulie. De asemenea, rămân memorabile faptele de arme ale ostașilor Regimentului 32 Dorobanți „Mircea”, în aprigile lupte de la Mărășești din 24-25 iulie, când vor cădea la datorie un număr covârșitor de ostași și ofițeri, în frunte cu comandantul regimentului, locotenent-colonelul Stamate Vasile, cât și cele de pe pozițiile Străjescu, Valea Jugastrului și Moara Roșie, în zilele de 27 iulie-2 august 1917, când la comanda regimentului se afla, după cum glăsuiesc documentele vremii, același maior Malamuceanu Constantin.

În acest cadru general se produce și contraatacul legendar al Regimentului 32 Dorobanți „Mircea”, care, în cămăși, izgonește pe inamic din satul Moara Roșie.

Culminantă în cadrul bătăliei de la Mărășești este ziua de 6 august 1917. În aceste încleștări nemaipomenite cu dușmanul, ostașii Regimentului 47/ 72 Infanterie-Prahova au respins atacurile inamice, executând, astfel, ordinul locotenent-colonelului Radu Rosetti – grav rănit – ordin care suna astfel: „Ordon Regimentului să nu se treacă peste corpul meu”. Cu această luptă se încheie activitatea de pe front a acestui brav regiment (cu garnizoana în Ploiești), care a participat la 53 de lupte în Primul Război Mondial.

La reușita victoriilor românești din zona Mărășești, Mărăști, Oituz și-au mai dat concursul, plătind un mare tribut de sânge, militarii altor regimente prahovene, cu garnizoana în Ploiești: „Regimentul 3 Vânători”, „Regimentul 19 Artilerie”, „Regimentul 6 Călărași”, cât și cei care au fost înrolați în regimente de pe raza altor județe ale țării.

În ordinul telegrafic nr.2017/ 1917, al generalului Eremia Grigorescu, comandant al Armatei I, se spunea: „Sunt mândru de a fi comandantul bravelor regimente care au înscris în luptele de la Mărășești în cartea de aur a țării numele atâtor eroi.” Și, într-adevăr, alături de nume de eroi naționali cunoscuți, ca poetul Mihail Săulescu sau caporalul Constantin Mușat, care și-au legat numele de județul Prahova, au rămas în istorie și alți luptători prahoveni, căzuți pentru apărarea patriei și realizarea marelui ideal național. Iată numai câteva nume din miile de eroi:

-Mihăiescu T. Alexandru, locotenent, Ploiești, Reg.47 Inf., mort în lupta de la Răzoare, 6 august 1917

-Popescu D. Ioan, locotenent, Reg.47 Inf., mort la Răzoare, 6 august 1917

-Constantin I. Becescu, fost profesor de limba română la liceul din Ploiești, a făcut parte din Regimentul 1 Artilerie și a comandat o baterie de 53 mm, „ilustrându-se cu Bateria sa în toate luptele” din Dobrogea și de pe frontul Oituzului, unde a fost rănit și a murit din cauza rănilor. A fost înmormântat la cimitirul „Viișoara” din Ploiești, cu onorurile cuvenite.

-Tîrțescu Ernest, „Reg.47 Infanterie”, fost profesor la liceul din Ploiești, mort în  lagărul Lamsdorf.

-Ioan Gheorghe, soldat, Reg.47 Inf., Homorâciu, mort la Scobinți în 11. 11.1917.

-Stamate Vasile, locotenent-col., comandantul Regimentului 32 Dorobanți „Mircea”, din Ploiești, mort în atacul din 25. VII 1917.

-Locot. Rez. Hogaș Gheorghe din Regimentul 32 Dorobanți „Mircea”, fost elev al liceului din Ploiești. Moare în atacul de la Mărășești din 25 iulie 1917, odată cu comandantul Regimentului.

După război, liceul din Ploiești, prin directorul de atunci Gh. Constantinescu, a ținut, ca o pioasă datorie morală, să imortalizeze numele foștilor profesori și elevi ai liceului care au murit pentru întregirea țării, făcând un tablou al tuturor acestor eroi și afișându-l în toate clasele.

Cohorta „Grivița” a cercetașilor din Ploiești a pierdut în acest război pe primul președinte, generalul Ion Dagalina, care a căutat și cu această ocazie să fie în frunte și prin actele sale de eroism să dea țării ce avea mai scump: viața.

În lupta de apărare a ființei naționale, în timpul Primului Război Mondial, și implicit la întregirea țării, o contribuție importantă au avut cadrele sanitare dinăuntru și din afara granițelor de atunci ale României. Numărul cadrelor sanitare din județul Prahova participante la luptele din 1916-1918 este mare, între acestea fiind înscrise și: maiorul Hasman Gh., medicul Regimentului 32 Dorobanți „Mircea”, medic-ajutor rezervă Gaigler Iosif, mort în spitalul contagioși din Ploiești, pe când era în captivitate, medicul locot. Sofronie Gh. din Regimentul 47 Infanterie, medicul locot. Bendorf R. Costică din Regimentul 3 Vânători, farmacistul locot. Rez. Dimitriade N. Pericle, din Regimentul 47 Infanterie, medicul locot. Rez. Dragu D. Victor de la Ambulanța Diviziei a XIII-a, farmacistul locot. Rez. Stroiescu I. Marin din Regimentul 32 Dorobanți „Mircea”, studentul în medicină sublocotenent rez. Ionescu C. Nicolae din Regimentul 7 Prahova.

Nume de magistrați ploieșteni ca St. Ionescu, A. Florescu, Apostolescu, Drosescu, Vasiliu, C. Spirescu ș.a. se alătură șirului neîntrerupt de eroi naționali.

Moartea eroică a multora este prinsă de verbul înaripat, de pana măiastră a martirului de mai târziu Nicolae Iorga. Așa, despre tânărul arhitect Alexandru Zagoriț, fiu al orașului Ploiești, spune: „Blândul artist […] a murit de moartea severă a ostașului. Numai când tot ce a strâns se va tipări […] se va vedea ce a pierdul conoștința acelor nume din trecut […]”

În ceea ce-l privește pe locot. Tutunaru Alexandru, comandant al Bateriei 6 din Regimentul ploieștean „19 Artilerie”, căzut în timpul luptelor din Dobrogea, Nicolae Iorga arată că „era înseși icoana frumuseții bărbătești […] Modest și prevenitor, el era o podoabă a vieții sociale.”

„Străjerii de la porțile Moldovei care au pus stavilă puhoiului vrăjmaș […] au scris cu sânge pe crestele de la Slănic, Oituz și Cașin Pe aici nu se trece! La Mărășești s-a răspuns lui Mackensen: Nici pe aici nu se trece!” (general Eremia Grigorescu)

Bravura acestor eroi este răsplătită cu decorații române și străine. Sunt decorate în primul rând drapelele regimentelor cu cea mai mare contribuție în războiul pentru întregirea neamului.

În Monitorul Oficial nr.201/22.XI.1917, se publică decorarea drapelului Regimentului 47 Infanterie cu ordinul militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a. Motivul decorării: „Pentru vitejia și avântul cu care au luptat atât ofițerii cât și trupa în aprigile lupte de la Mărășești din august 1917 […]”. Iată câțiva dintre eroii decorați:

-Radu Rosetti, lt.col., ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, pentru vitejia și destoinicia cu care a condus regimentul în lupta de la Răzoare din 6 august 1917.

-Șerban Dumitru, soldat, Reg.47, „Virtutea militară de război”, clasa a II-a, „pentru vitejia și avântul fără seamăn cu care a atacat un cuib de mitraliere de la Via Apostoleanu la 6 august 1917.

-Maiorul Malamuceanu Constantin, Reg.7 Prahova și Reg.32 Dorobanți „Mircea”, ordinul militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a.

Pe lângă decorațiile românești, unii militari au primit și distincții străine:

-Chelculescu Ion, caporal sanitar, Reg.32 Dorobanți „Mircea”, medalia militară franceză

-Chivăran Ion, soldat, Reg.32 Dorobanți „Mircea”, medalia engleză

-Ene Stelian, soldat, Reg.32 Dorobanți „Mircea”, crucea „Sf. Gheorghe” rusească

Contribuția scriitorilor români la Primul Război Mondial, războiul de întregire a neamului nostru, este una dintre cele mai mari. Scriitorii au pregătit, prin operele lor militante, ostășești, starea de spirit propice elanului eliberator. În procesul de creare a solidarității românești în focul luptelor, scriitorii nu și-au precupețit viața. În ziarul său „Neamul românesc” Nicolae Iorga omagia jertfa sensibilului poet Mihai Săulescu, căzut în luptele de pe Valea Prahovei, dându-l exemplu atât pentru caracter cât și pentru versurile din care „atâtea erau din cea mai bună țesătură”.

Sandu Teleajen (pe numele său adevărat Al. Stelian Morcovescu), fost elev al liceului din Ploiești, scriitor, actor, profesor de conservator la Iași, exemplu tipic al intelectualului care luptă cu arma în mână pentru apărarea ființei naționale, a fost rănit și a căzut prizonier la începutul bătăliei de la Mărășești. El va fi, după război, și un veritabil cronicar al acestor evenimente. Una din lucrările sale, „Când ies pâraiele”, scrisă chiar în timpul războiului, pe un pat de spital, glorifică marea epopee a neamului și ilustrează măiestrit principalele momente din războiul de întregire. Pe aceeași temă scriitorul combatant va mai da la iveală lucrările: „Legiunea de onoare”-roman, „Drumul dragostei”-roman, „La Dragoslave în toamna anului 1916” etc.

Militant și el pentru Marea Unire, scriitorul George Ranetti, fost elev al liceului din Ploiești, în articolele sale apărute în ziarul „România”, organ al Apărării Naționale, evocă curajul aviatorilor români, se referă la sosirea ardelenilor și la depunerea jurământului de a lupta alături de frații lor, relevă contribuția ofițerilor francezi în luptele de pe frontul din Moldova, arată năzuința de pace a ostașului român etc. Într-unul din aceste articole publicate în ziarul „România” scriitorul își exprimă convingerea împlinirii cât mai curând a idealului secular: „avem neclintita credință, că din ziua de 24 ianuarie 1919 bronzul statuei lui Vodă Cuza va vibra ca un clopot de Paști, cutremurat de chiotele de bucurie cu care vom învârti Hora Unirii celei Mari.”

Între scriitorii care au pregătit, prin operele lor militante, starea de spirit propice elanului eliberator s-a aflat și modestul profesor-scriitor de la liceul din Ploiești, Radu Cosmin (pe numele său adevărat, Nicolae Tănăsescu). Opera scriitorului patriot cuprinde întreaga epopee națională, ilustrată în opere ca: „Satire”, „Exodul”, „Prin Ardeal” ș.a.

Este un titlu de mândrie națională și deosebită satisfacție pentru noi că, acum 100 de ani, așa cum arată documentele vremii: „românii au înscris în istoria lumii Siretul, alături de Marna, Izère și Izonze și că la aceasta o însemnată contribuție au avut-o locuitorii și ostașii meleagurilor prahovene, atât în spatele frontului cât și în apriga luptă a războiului de apărare a ființei naționale, pentru întregirea neamului, în rândul cărora Mărășești, Mărăști, Oituz reprezintă o adevărată constelație a gloriei strămoșești. ”

 

Bibliografie selectivă

Monitorul Oficial din 11 septembrie 1920

„Regimentul 32 Dorobanți Mircea. Istoricul regimentului de la înființare până în anul 1933”, București, 1933

Anexă la Buletinul de informații al M. St. M. Din 10 august 1917

„General Radu Rosetti, partea luată de Reg.47/ 72 Inf. în războiul pentru întregirea neamului”, Tipografia „Răsăritul”, Buc., f.a.

„Apărătorii patriei”, Ploiești, anul II, nr.14 din 15 V. 1922

Mihai Sevastos, „Istoria orașului Ploiești” f.a.

Monitorul Oficial nr.282/ 4(17) XIII, 1917, nr.273 din 22.11./7.III.1917

Gheorghe Zagoriț, “Cuvântare la mormintele eroilor din Ploiești, în ziua de 9 iunie 1921”, Tipografia „Prahova”, Ploiești, 1922

Nicolae Iorga, „Oameni cari au fost”, vol.11, Editura pentru Literatură, București, 1967

Grigore Ilisei, „Cu George Lesnea prin veac”, Editura „Eminescu”, București, 1977

Sandu Teleajen, „Când ies pâraiele”

„Teatrul”, Anul I, aprilie 1938, nr. 7-8, mai-iunie 1938

Sandu Teleajen, „Legiunea de onoare”, roman, „Cugetarea Georgescu-Delafras”, București, 1940, „La Dragoslave în toamna anului 1916”, în „Însemnări ieșene”, Anul V, vol.XIV, nr.4 din 1.IV.1940, p.35-43

„România”, Iași, Anul I, nr.117/ 1.VI.1917, p.1, nr.123/7.VI.1917,p.1, nr.259/4.XI.1917, p.1, nr.279/ 29.XI.1917, p.1, nr.24/ I 1918, p.1

Ion Jercan, „Radu Cosmin, Luptăror pentru desăvârșirea Unirii”, în „Studii și materiale privitoare la trecutul istoric al județului Prahova”, Ploiești, 1968, p.137-147

Radu Cosmin, „Satire”, București, 1916, p.7, „Exodul”, București, 1919, „Prin Ardeal”, București, 1919