Da, a fost un succes! Scopul ediției- pilot a programului „MuzeoȘcoala” a fost de a testa capacitatea unei serii de evenimente tematice întinse pe o lună calendaristică, de a atrage elevi, tineri dintr-o anumită zonă geografic-administrativă, către o instituție școlară desemnată pentru a expune și a prezenta obiecte, documente, literatură specifică temei propuse dar și persoane, personalități specifice acesteia, abilitate în a prezenta istoric, științific și tehnic informații reale cu privire la subiectul ales.
. |
Astfel, Liceul Tehnologic Tase Dumitrescu Mizil a polarizat sute de copii, adolescenți, chiar și copii de grădiniță, veniți împreună cu părinții, profesorii lor, inclusiv cu primarii localităților din jurul acestui oraș zile la rând, nu doar în cele desemnate pentru întâlniri, prezentări și discuții, fenomenul devenind molipsitor.
Conducerea liceului a activat direct în organizare, susținând-o permanent, coordonând amănuntele și regia zilelor deosebit de complexe de întâlniri și discuții cu studenți și instructori ai școlilor militare de aviație, cu personalitățile implicate în proiect, invitați care au interacționat incredibil de frumos și de eficient cu tinerii vizitatori. Practic liceul a fost invadat periodic de generații de curioși, punând din greu la încercare personalul acestuia, care a rezistat eroic aproape o lună.
Doamnele Director prof. Ghețe Viorica si Dir. adj. prof Gheorghiu Adela, ”Cosmonautul si Viitorul” foto: prof. Bădiceanu Laurentiu |
Desigur atracțiile principale au fost machetele la scară mare și chiar naturală ale aparatelor de zbor „Vlaicu”, concepute și realizate de către, ori sub îndrumarea d-lui comandor inginer de aviație Ghe. Coman, cât și superbele realizări de aeronave istorice și iconice ale colegilor Sereș Teofil si Radu Matezejuk de la ARPIA București-Otopeni, lângă aparatele de bord expuse de Toni Gurău și fotografiile istorice și literatura specifică prezentate de către Alexandru Marin, ARPIA Filiala Prahova.
Desigur elevii școlilor militare prezenți pentru a-și promova instituțiile și cariera în aviație, au făcut senzație, dar nu mai mult decât seniorii povestitori de istorie adevărată si trăită, dl. comandor inginer Coman (supranumit „Bunicul aviației”), dl.general veteran Theodoru și dl. cosmonaut Prunariu, care au umplut sala de festivități cu tineri curioși și chiar entuziaști în a cunoaște asemenea personalități carismatice, oameni care fiecare în felul său a făcut istorie.
. |
Astfel, programul și-a dovedit funcționalitatea, rostul, și va continua cu secvența 2.0: „Fabricat în România!” la următorul liceu, Liceul Teoretic ”Grigore Tocilescu” Mizil, o serie de prezentări cu proiecții de filme documentare și expuneri ale unor persoane direct implicate în industria română de-a lungul timpului, axată pe o expoziție amplă de produse românești din perioada 1920- 1997.
Mulțumiri deosebite :
d-lui – col. (rez.) prof. Ion Costin (pentru ajutorul necondiționat în organizarea întregului segment „Poveștile zborului”);
General-mr Radu Theodoru și cmdr.-ing. Gheorghe Coman |
– general-maior de aviație veteran Radu Theodoru,
– Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene Boboc,
– Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov.
– AMVVD – Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”;
– Cercetașii României (Andreea, Denisa, Rodica, Lavinia),
– cmdr. av. (rez) Gelu Zanfir,
– și „Voluntărițelor”: elevele Corina Lupu și Alexandra Gabriela.
– Coca Cola.