S-a stins Marea Doamnă ce-a făcut din școala de gimnastică din Ploiești una dintre cele mai bune din lume

Dragos Trestioreanu - ian. 17, 2017

Au trecut puțin peste 60 de ani de când am urcat prima oară în fosta tribună acoperită a vechiului stadion, la meciurile echipei care avea să fie cea de suflet a mea, Petrolul Ploiești. Sau mergeam, zi de zi, după-amiază, la antrenamentele găzarilor, toate fiind deschise publicului, nu cum este moda de la o vreme. Dar mai intram și în sala de jocuri din sediul CS Petrolul. Privilegiat de poziția casei mele, am beneficiat de avantajul de a vedea, de-a lungul timpului, competiții sau ședințe de pregătire ale formațiilor din mai multe discipline sportive, ca și din sporturile individuale. Pe stadion, era fotbalul și atletismul, în sală – handbalul, voleiul și baschetul, dar mai ales gimanstica. Iar la o azvârlitură de băț, baza sportivă cu teren de zgură din strada Latină – lăsată în paragină, de ani buni, de Federația Română de Judo! -, acolo unde savuram tot handbal, volei și baschet. Erau adesea și partide internaționale, și campionate balcanice și naționale. A fost și o nocturnă improvizată la un meci internațional al Petrolului. Un adevărat regal sportiv, de care nu mă mai săturam.

Pe când eram în clasa a V-a, am început să fiu tot mai atras (și) de gimnastică. Intram, timid la vârsta aceea, în sala în care „domnea” cea care avea să devină… Marea Doamnă a gimnasticii românești, Leana Sima! Mi se părea de-a dreptul fabulos cum scotea generații peste generații de mari campioane, interne și internaționale. Conducând cu o mână forte – era un trend atunci severitatea -, dar și cu maximă corectitudinea, fetițe care ajungeau apoi nume mari în gimnastica autohtonă, europeană și mondială, pe doamna Sima am perceput-o mereu drept cea mai bună antrenoare „all time” din Ploiești. Dar, sincer, și nu numai! L-a avut drept colaborator, la un moment dat, și pe mai tânărul pe-atunci Octavian Bellu, pe care am avut prilejul să-l întâlnesc de câteva ori, la o familie de prieteni, și am discutat despre gimanstică. Marea Doamnă i-a predat ștafeta – cum zicea limba de lemn – întru pregătirea marilor performanțe ale gimnasticii românești.

Săptămâna trecută, am citit cu mare tristețe că Marea Doamnă Leana Sima ne-a părăsit pentru totdeauna, după apăroape 80 de ani de viață. Mi-am amintit pe loc de Elena Ceampelea, de Elisabeta Turcu, de Mariana Constantin, de Celestina Popa și, nu în ultimul rând, de Corina Ungureanu. Le-a descoperit la vârste fragede și le-a crescut ca pe propriile copile ale sale, până când au ajuns mari campioane europene sau mondiale ori medaliate olimpice. Privind acum la marasmul în ceea ce privește marile performanțe din gimanstica ploieșteană, mă întreb ce avea Marea Doamnă de „producea” pe bandă rulantă astfel de performere la CS Petrolul. În sala aceea nu prea mare și nici foarte dotată. Să fi fost vorba despre o… baghetă magică? Sau – ceea ce a și fost într-adevăr – doar de un har deosebit pentru meseria aleasă și slujită, la Ploiești, din 1959 și până s-a retras la pensie! Cam târziu, în opinia mea, sala în care le-a crescut pe marile campioane a primit numele Marii Doamne Leana Sima. Ar fi trebuit, de fapt, să fie denumită astfel încă din momentul în care dânsa a început… producția la foc continuu! Nu am să uit nicicând orele petrecute acolo, așezat pe o bancă joasă, la antrenamentele gimnastelor, fascinat de forța îmbinată cu atâta grație într-un trup firav de copile. Pur și simplu, nu voiam să se termine ședințele de pregătire. Era, cred, un… basm al copilăriei de care nu voiam să mă despart vreodată!

Mă uit în jur și văd totuși, și acum, destule fetițe atrase de acest sport elegant, dar căruia trebuie să-i fie dedicate mii și mii de ore de muncă. Totul pentru câteva concursuri dintr-un an sau la intervale de câțiva ani. O muncă imensă pentru o clipă de glorie, atunci când tricolorul urcă pe catarg sus de tot și se aude imnul țării tale. Poate că sună desuet, dar în fața unui asemenea tablou mi-au dat mereu lacrimile. Tot așa cum, s-a rupt ceva din mine la auzul trecerii în neființă a Marii Doamne Leana Sima. Mi-am pierdut, parcă, și ultima speranță că voi mai retrăi clipele acelea magnifice din vremea când intram în sala din spatele tribunei acoperite a vechiului stadion din apropierea centrului Ploieștiului! Oare, de ce, acum, producția nu mai merge? Nu cred că-i vorba numai de bani, fiindcă ar fi prozaic. Să vă odihniți în pace și vă mulțumesc, Stimată Mare Doamnă Leana Sima!

Foto: www.hotnews.ro