S-au scos săbiile din teacă. Pentru… viitorul Petrolul!

Dragos Trestioreanu -

Despre proiectele puse la cale, inițial, de mai multe tabere, cu privire la crearea unui nou Petrolul, cel aflat în patronatul lui Daniel Capră fiind atunci cu un picior și jumătate în groapă, am mai scris. Dar cum, zilele acestea, mai ales după ce instanța a decis intrarea în faliment a SC FC Petrolul, s-au făcut pași înainte în privința viitorului echipei de suflet a ploieștenilor, atunci merită revenit. Îndeosebi, după ce spiritele s-au cam inflamat! Bref, se spune că ar fi rămas în joc trei proiecte. Unul este susținut de fostul manager general al clubului găzarilor, Vivi Răchită, actual consilier pe probleme de sport al noului primar al Ploieștiului, Adrian Dobre, făcându-se deja două discuții publice de consultări cu suporteri și oameni de afaceri locali. Altul aparține asociației fostelor glorii și a altor ex-fotbaliști ai Petrolului, care au scris grosul istoriei clubului. În sfârșit, încă unul – de fapt o propunere – gândit a beneficia de suportul material exclusiv al municipalității, mulat pe structura CSM-ului. De fapt, ca să fim sinceri, ne aflăm la stadiul de intenții. Până la a fi ales și, apoi, pus în practică unul dintre acestea cred că ar mai fi ceva timp. Cel puțin, așa văd eu lucrurile în acest moment.

Răchită și-a expus planul de acțiune, iar acum marele fost fotbalist, antrenor și președinte al Petrolului, Mircea Dridea, a depus la Consiliul Local și Consiliul Județean o scrisoare prin care membrii Asociației Petrolul 52 – cea care beneficiază și de Certificat de Identitate Sportivă – și-a dezvăluit ideile de formare a unei noi echipe. Idei care, însă, la întâlnirea de săptămâna trecută, au cam fost respinse de fanii prezenți. Între timp, a izbucnit un conflict. Deși, poate că e prea mult spus. Ex-managerul general al SC FC Petrolul și unul dintre consilierii locali, avocatul George Botez, s-au duelat verbal, iar motivul controversei a fost situația mărcii Petrolul, după declararea stării de faliment a societății comerciale avându-l drept unic acționar pe Daniel Capră. În timp ce avocatul Botez – bine cunoscut specialist în probleme de drept și mare suportert al Petrolului – a declarat că, imediat după declararea falimentului, marca, denumirea și palmaresul au revenit automat la municipalitate, conform contractului semnat între părți, la momentul în care i s-a predat societatea lui Dan Capră, Vivi Răchită a replicat că va face toate demersurile necesare pentru a-l convinge pe acesta de a le ceda cât mai repede. Și-a explicat inițiativa ca urmare a consultărilor avute cu juriștii din primărie. O discuție în contradictoriu nu este un capăt de țară. Însă, atunci când este asezonată cu acuzații fel de fel, care frizează chiar atacul la persoană, depășește cadrul unei simple controverse. S-a creat astfel impresia că una dintre părți ar fi dispusă, cu orice chip, să elimine… orice „concurență”. Iar asta nu-i bine, fiindcă induce în mintea suporterilor că altele ar fi, de fapt, interesele, ci nu binele firesc al clubului găzarilor. Fanii cer acum solidaritate, o unanimitate în ceea ce privește proiectul ales, nu lansări de acuzații în spațiul public. Firește, cine a aruncat piatra primul bănuiesc că nu se aștepta să rămână fără un răspuns. Un răspuns care a venit prompt, dar bine argumentat, fără a jigni. Și nu a fost al celui care pare a avea un avantaj, acum, într-un top neoficial privitor la alegerea proiectului!

Cu alte cuvinte, în loc de a se face o analiză pertinentă în privința avantajelor și dezavantajelor fiecărei propuneri, fiecărei idei, în loc să se grăbească momentul luării celei mai bune decizii, una dintre părți pare mai preocupată de a se răzbui cu o alta. Cea care nu a făcut altceva decât a-și expune, argumentat juridic, punctul de vedere. Ce rost or avea nervii, într-un moment în care nu orgoliile personale contează, ci EXCLUSIV binele Petrolului? Îmi închipui că fiecare proiect propus – ori numai bănuit – are drept unic scop salvarea echipei de suflet a ploieștenilor. Nu e timp astfel de „băț băgat prin gard”. Ca mâine bat la ușă debuturile de campionate, nu-i așa? Iar cu scandaluri nu se poate pune de nicio echipă! Acum, trebuie văzut care este cea mai bună soluție și, apoi , să se demareze urgent punerea în practică. Ar mai fi însă o problemă. Cine va decide care este cel mai indicat proiect? Cine va avea ultimul cuvânt? Cine va fi… Arbitrul?