Strategia denigrării propriilor jucători nu merge – ca și ulciorul – de multe ori „la apă”. Nici la clubul găzarilor!

Dragos Trestioreanu - sept. 2, 2018

În fotbal, cel autohton mai exact, există un obicei condamnabil. În momentul în care este adus la o echipă un jucător, anunțul despre el se face cu surle și trâmbițe. Este lăudat, i se urează mult succes și e prezentat ca o veritabilă bombă a campaniei de transferări. Valabil, de fapt, nu doar pentru unul, ci și pentru toți fotbaliștii achiziționați în mercato de vară sau de iarnă. Ba chiar, și în perioadele dintre acestea. După o vreme, dat fiind obiceiul de a se schimba musai liniile, cu cât mai repede, cu atât mai bine, lăudații de ieri devin huliții de azi și indezirabilii de mâine! Așa-i și pe la clubul fanion al Ploieștiului sau al Prahovei.

În toamna lui 2016, mai pe la început, când noului Petrolul îi ardea al naibii buza după jucători cu experiență, implicit și de valoare, anunțul posibilului transfer al lui Jean Prunescu, fotbalist cu ligile întâi și a doua în CV, făcuse ceva vâlvă. Și pe bună dreptate, câtă vreme Petrolul nu mai era cel din perioada 2011-2016, ci o grupare care abia debutase în al patrulea eșalon național, pompos numit cel de elită al AJF-ului. Generic, Liga A Prahova. Îmi amintesc perfect că semnarea lui Prunescu trena, fiindcă băiatul avea bilete pe litoral, luate cu mai mult timp înainte. Pe vremea când nu știa că… va apărea un Petrolul să-i facă o ofertă. Venind și văzând ce înseamnă un meci pe arena Ilie Oană, între Jean și echipa care evolua acolo – dar și în cazul altora, aveam să aflu ulterior – a fost dragoste la prima vedere! Motiv pentru care a renunțat la sejurul de la mare și a intrat repede în primul „11”. Din care a lipsit rar, remarcându-se și prin deja celebrele sale lovituri cu capul, bifând destule goluri astfel, chiar dacă era un fotbalist defensiv. Modul în care evolua, ca și acela cum se impunea în vestiar, i-a adus nu numai simpatia fanilor, ci și banderola de căpitan, fiind al doilea după Claudiu Tudor, în Liga 4 și în turul din L3. Cum Claudiu a lipsi mult în sezonul trecut, Jean a început multe meciuri din prima jumătate a competiției în postură de căpitan. Automat, era unul dintre fotbaliștii reprezentativi ai Petrolului. Totuși, din iarna trecută, odată cu înlocuirea lui Tavi Grigore cu Romică Ciobanu, s-a schimbat ceva. De ce a fost așa cred că numai „părțile” o știu cel mai bine. Parcă, Romică ar fi avut din start un dinte contra lui Jean Prunescu, așa părând cel puțin! Dar numai el sau…? Iată un subiect ce va fi descretizat peste ani!

S-a crezut că, odată cu venirea lui Leo Grozavu, fost apărător la vremea când încălța ghetele și îmbrăca echipamentul de fotbalist, situația lui Prunescu avea să se schimbe fundamental. Dacă nu se înțeleg unul pe altul ei, fundașii centrali, atunci cine? Nu știu ce s-o fi întâmplat la antrenamentele de dinaintea plecării în Slovenia, am văzut doar primul amical cu CS Balotești, de la Strejnicu, cel în care Jean a suferit o ușoară contractură în prima repriză și a fost înlocuit. Dar, la acel moment, se spune că știa sigur că… nu fusese inclus pe lista cu lotul ce urma a fi deplasat la Terme Čatež și, deci, nu avea rost să forțeze vreo ruptură musculară. Una care să îl scoată mai multă vreme din joc. Însă, de situație aveau să profite câte unii care aveau planul făcut: să scape de fostul căpitan! S-au scos afirmând că lăsarea acasă ar fi fost decisă după accidentare – una care l-a ținut pe tușă, de fapt, doar câteva zile pe Jean!

La revenirea acasă, s-a trecut intens la convingerea lui să semneze o reziliere amiabilă de contract. Veniseră Plămadă, Cazan, Ghinga, Danci, deci… nu mai era nevoie de Prunescu! Chiar dacă toți cei patru nu rupseseră mai deloc gura târgului, ca fundași centrali, nici la meciurile din țară, nici din străinătate, ei aveau prioritate la primul „11”, pe rând evident. Ambițios, ferm și cu conștiența că poate juca la Petrolul și înm L2, Jean a acceptat programul de antrenament cu… juniorii, la „Vega”, ca și naveta zilnică București-Ploiești și retur. Iar asta având speranța și credința că, într-o zi, cei care nu-l mai voiau la echipă își vor da seama că aleșii lor nu îi erau deloc superiori. Cel puțin, nu în prezent.

Cum fotbalistul bucureștean a dat dovadă de caracter, s-a trecut la strategia de… denigrare a lui, de prezentare a lui în fața suporterilor drept un jucător depășit pentru actualul Petrolul. Un fotbalist de care clubul găzarilor nu mai avea nevoie, ocupând degeaba o poziție în schemă. Apăruseră și alte achiziții și era nevoie de locuri lăsate liber. Însă, așa cum se întâmplă adesea când o strategie neconformă cu realitatea este pusă în aplicare „pe genunchi”, fără a avea vreun fundament, justificările antrenorului principal cum că jucătorul ar fi fost ultimul la alergări, la antrenamente, au provocat doar… zâmbete. Ironice, pe șleau. Asta deoarece același fotbalist, anul trecut, monitorizat ca la carte în cantonamentul de la Brașov, avusese timpi foarte buni, nefiind pus pe „lista neagră” a lui Tavi Grigore, așa cum fusese cazul lui Roland Stănescu, de exemplu. Un alt hai să-i zic victimă a unei strategii de denigrare nu prea bine pusă la punct! Bref, de Prunescu se putea zice orice, nicidecum că nu putea, dupa un an, să alerge ca alții! De unde și concluzia că – la fel ca și ulciorul – strategia aceasta detestabilă nu merge de multe ori „la apă”! Este atât de simplu și de omenește ca Jean să fie rechemat și văzut dacă poate fi mai bun decât Plămadă sau Ghinga, ca fundaș central dreapta, nefiind nimic rușinos să greșești o dată, însă este dacă tot vrei să persiști în greșeală!