Gazeta de Prahova

EDITORIAL de

Urma (mai) scapă „turma” de pe arena Ilie Oană?

Constantin Schumacher a rezistat cât a rezistat, dar tot l-au lăsat nervii după al cincilea eșec consecutiv, după tot atâtea meciuri, din mandatul său la cârma tehnică a Petrolului. Rugat de conducere – sau nu? – să-și ducă până la capăt crucea pe „Ilie Oană”, Schumacher a ținut cont de „vox populi”, post-partida cu echipa CSMS Iași, și le-a zis la revedere celor care l-au ales să salveze corabia găurită prin toate colțurile și luând apă la greu. Cât să mai reziste și piteșteanul, când apa aceea îi ajunsese aproape dincolo de gât?!? O fi venit aici cu speranța că își va îmbunătăți CV-ul, printr-o împiedicare a retrogradării. Cred că a avut și bune intenții, dar materia primă în care crezuse vreo lună și jumătate s-a dovedit a fi… perisabilă. Și cum începuse să „miroasă” de la o poștă, instinctul de conservare i-a dictat saltul de pe covertă, până ce nu se ducea de tot la fund.

Astfel încât, la începutul săptămânii, a zis pas, și oficial, împreună cu secundul concitadin, Dragoș Radu, și a lăsat echipa, o zi, pe mâna unuia de-abia venit la Ploiești, preparatorul fizic Cristian Dragotă, și a singurului membru din staff-ul tehnic care cu siguranță va fi cel care va… închide lumina – antrenorul cu portarii, Cătălin Grigore. A durat puțin de tot „focul speranței” cu sosirea lui Dorinel Munteanu, antrenor cu ștaif, cu un titlu național în palmares, în prelungirea unei cariere de fotbalist activ mult apreciată, dar și cu o pauză competițională de aproape 12 luni. Și Dorinel și-a dat seama că nu se prea mai poate face nimic pe la Petrolul, mai ales că, după spusele-i, i se ceruse drept „obiectiv” să adune, și el, acolo, vreo câteva puncte! Adică așa, cât să fie… drumul cu oameni!

Și, de la promisiunea că, de data aceasta, s-a căutat un tehnician cu experiență, s-a ajuns până la urmă la unul… comme ci, comme ca, olteanul cu un prenume latin, alăturat altuia neaoș, și poreclă de yankeu: Ionel Tersinio Gane, alias Jerry. Fostul internațional bătuse însă recordul de stat acasă al lui Dorinel Munteanu, nemaiactivând tocmai de pe 2 septembrie 2015, bașca bifând două retrogradări, în carieră, care au făcut uitată chiar și o promovare. Totuși, are ceva mai multă experiență în primul eșalon față de predecesorul lui.

Cum suporterii (încă) mai visează la a… opta minune a lumii, chiar așa putând fi catalogată evitarea retrogradării, alegerea lui Gane nu le-a convenit deloc. Ba chiar, absolut deloc. Fanii nu au încredere că el ar putea face ceva în plus față de Constantin Schumacher. Asta mai ales că va avea la dispoziție același efectiv. Ah, să nu uit, plus (re)(re)revenitul Dacian Varga, un veritabil „simbol” al unui management ce poate fi predat la capitolul „așa nu”! Repudiat de Sebi Tudor și de Schumacher, iertat – și acceptat – de Mihai Stoichiță, sub bagheta căruia a mai „mișcat” câte un pic, Varga beneficiază iar de clemență, ca să nu zic, pe șleau, de un bilet de favoare, din partea nou-încăunatului Ionel Tersinio Gane. Cum Petrolul a ajuns să se roage de un factor perturbator perpetuu atât pe teren, cât și, mai ales, în vestiar, cel puțin așa se zice, e clar că șansele de vreo schimbare în bine se ridică până la genunchiul broaștei. Gane va încerca să facă, probabil, ce i s-a cerut lui Dorinel, adică… „câteva puncte”, acolo. Chit că nu vor ajuta la nimic. Dacă le face, bine, dacă nu, tot… bine. Ce-am avut și ce-am pierdut? TOTUL!

Statistici T5
Inline
Inline