Era să joace la Petrolul! Fotbalistul argentinian Emiliano Sala, aflat în avionul dispărut de pe radare în zbor spre Cardiff, a fost propus clubului găzarilor în 2013

Dragos Trestioreanu -

Era să joace la Petrolul! Fotbalistul argentinian Emiliano Sala, aflat în avionul dispărut de pe radare în zbor spre Cardiff, a fost propus clubului găzarilor în 2013

Informația din sfera sportului care ține astăzi afișul siteurilor de profil, dar nu numai, din România și din lume este cea despre dispariția unui avion privat, în care se aflau trei persoane, în zbor de la aeroportul din Nantes (Franța) spre Cardiff (Țara Galilor). La bord, unul dintre cei prezenți era atacantul argentinian Emiliano Sala (28 de ani; 1,87 metri), născut pe 31 octombrie 1990, la Cululu las Colonias. Sala (ex-FC Nantes) se deplasa în Țara Galilor pentru a semna contractul cu echipa Cardiff City, contra sumei de 17 milioane de euro, el având acum, pe www.transfermarkt.de, cea mai mare cotă din carieră: 16 milioane de euro.

În timpul zborului, deasupra insulelor Anglo-Normande, în zona Aurigny, avionul a dispărut de pe ecranele radar ale controlorilor de trafic. S-a dat imediat alarma și au început căutările, dar fără vreun rezultat până la această oră, fapt pentru care un ofițer care coordonează căutările să afirme că șansele ca persoanele aflate în aparatul de zbor să mai fie în viață ar fi aproape nule! Emiliano Sala (foto jos, mijloc, în civil, luându-și la revedere de la foștii colegi de echipă din Franța, printre care și Ciprian Tătărușanu, cel din dreapta) a fost coechipier în trupa „canarilor” cu portarul titular al primei reprezentative a României, ex-florentinul Tătărușanu.

În vara anului 2013, un scouter român l-a remarcat pe Emiliano, care era atunci pe picior de plecare de la Girondins de Bordeaux, l-a contactat și l-a întrebat dacă ar vrea să vină să joace în Liga 1 din România, echipa vizată fiind… SC FC Petrolul Ploiești. Sala l-a îndreptat spre agentul său, Nicholas Higuain, fratele vedetei echipei naționale a „pumelor”, Gonzalo Higuain. Impresarul și-a dat acordul pentru demararea discuțiilor, un alt scouter local fiind delegat să vorbească, la acel moment, cu directorul sportiv al „lupilor”, transferul neefectuându-se totuși până la urmă, din motive știute doar de cei care au participat direct la întâlnire. Astfel încât, vârful de atac a fost împrumutat la Niort, la numai două zile după ce revenise la Bordeaux, de la Caen. De-atunci, au mai urmat și alte detașări ale lui, până ce Nantes l-a cumpărat, iar acum îl vânduse pe bani buni la Cardiff City, în Premier League, competiție celebră în care însă există un mare risc să nu mai ajungă, din nefericire.

Foto: www.fanatik.ro