Remontadă și victorie, pe „Ilie Oană”, a Norvegiei „U 20”, în fața echipei naționale similare a României. Petrolistul Mario Bratu a intrat în repriza secundă și a prins aproape o jumătate de oră pe teren

Dragos Trestioreanu -

Remontadă și victorie, pe „Ilie Oană”, a Norvegiei „U 20”, în fața echipei naționale similare a României. Petrolistul Mario Bratu a intrat în repriza secundă și a prins aproape o jumătate de oră pe teren

Joi, 24 martie 2022, echipa națională „U 20” a României, antrenată de fostul portar internațional Bogdan Lobonț, a bifat la Ploiești, pe arena Ilie Oană, ultimul meci dintr-o serie de opt partide desfășurate după înființarea ei. Alcătuit în privința primului „11” pe scheletul bine cunoscutei pepiniere de la Farul Constanța (fosta Viitorul) și conducând la pauză cu scorul de 1-0, autorul golului, șut sub bară din careul mare, fiind fundașul dreapta Andrei Antonio Anton (AC Torino), tricolorii noștri aveau să… piarda meciul! După reușita lui Anton și un ecart menținut pe tabelele modernizate ale stadionului ploieștean vreme de aproape o jumătate de oră, rezultatul final a fost de… 1-2! Remontada au reușit-o înaltul și puternicul atacant Lasse Selvåg Nordås (57), la capătul unei combinații de efect în trei, și Robin Dahl Østrøm (66), tot un fundaș dreapta, care a punctat cu o lovitură de cap, după o lovitură de la colțul terenului.

Din minutul 67, selecționerul Lobonț l-a trimis pe gazonul atât de obișnuit pentru el, acolo a fost sărbătorit la retragere, cât și, mai ales, pentru elevul său, și pe petrolistul Mario Bratu (foto, în text, primul din stânga, în treningul echipei naționale). Cel care i-a luat locul unui alt mijlocaș de bandă dreaptă din eșalonul secund, Robert Mustacă (Unirea Slobozia). În cele 27 de minute în care a fost pe teren, unul dintre golgheterii trupei găzarilor nu a reușit, din păcate, să iasă cu nimic în evidență, evoluând în nota echipei Una care, cel puțin în mitanul al doilea, a fost dominată minute în șir de către norvegieni, scandinavii mai ratând alte câteva oportunități clare de a marca, lovind și transversala, prin același Nordås. În pofida încercărilor lui Alexi Pitu & Co, pe finalul jocului, de a egala măcar, scorul de pe tabele nu a mai putut fi modificat. Dar, victoria oaspeților, care s-au afișat cu o mentalitate tipic occidentală, a fost pe deplin meritată.

Scriam mai sus că formula de bază a lui Bogdan Lobonț a fost alcătuită în mai bine de jumătate din fotbaliști crescuți la fosta Viitorul a lui Gheorghe Hagi, devenită din vară FCV Farul Constanța. Unii jucători sunt încă sub bagheta „Regelui”, în Liga 1, iar alții au fost vânduți ori împrumutați de acesta în țară sau în străinătate: Darius Grosu (Metaloglobus București), Daniel Bîrzu, Gabriel Buta (ambii la Farul), Louis Munteanu (Fiorentina tineret), Alexi Pitu (Farul) și Robert Mustacă (Unirea Slobozia). Dintre ei, s-au remarcat, oarecum, Pitu și Munteanu. În rest, au mai fost folosiți Mario Bratu (FC Petrolul Ploiești, Liga 2, liderul play-off-ului), mijlocașul central Alexandru Mogoș (CS Hunedoara, Liga 3), fundașul stânga Ionuț Mitran (CSU Craiova, Liga 1, play-off), mijlocașul stânga Enrichi Finică (Rapid București, Liga 1, play-out) și Vlad Mocioacă (mijlocaș central, Viitorul Dăești, Liga 3), iar din primul „11” au mai făcut parte: portarul Otto Hindrich (CFR Cluj, lider în play-off), mijlocașul central Ovidiu Perianu (FCSB București), interul dreapta Dragoș Iancu (Gaz Metan Mediaș) și interul stânga Ștefan Pănoiu (Rapid). Nu au jucat deloc portarii Antony Petre (Union Clodiense, Italia) și Bogdan Eftimie (Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Liga 2, play-out), ca și jucătorii de câmp Cosmin Gladun (Ripensia Timișoara, Liga 2, play-out), Ramon Gașpar (Gaz Metan Mediaș, Liga 1, play-out), Cosmin Oprean (Cittadela, Italia), Alin Văsălie (Minaur Baia Mare, Liga 3), Szondi Botond (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, Liga 2, play-out) și Andrei Georgescu (Pandurii Târgu Jiu). Primul „11” a fost următorul: 12. Hindrich – 22. Anton (67 – Mitran), 5. Bîrzu, 4. Buta, 2. Grosu – 8. Iancu (67 – Mogoș), 6. Perianu (80 – Mocioacă), 17 Pănoiu (67 – Finică) – 11. Mustacă (67 – Bratu), 9. Munteanu, 10. Pitu (cpt).

La rândul său, selecționerul norvegian Jan Peder Jalland a apelat la următorii tineri jucători: Sander Tangvik – Robin Dahl Østrøm, Nicolas Pignatel Jenssen, Halvor Opsahl, David Wolfe – Filip Jørgensen, Mathias Ullereng Kjølø (cpt) – Magnus Knudsen (58 – Harald Tengen), Joel Migusha (58 – Martin Palumbo) – Lasse Selvåg Nordås, Elias Melkersen (80 – Abel Stensrud). Au rămas pe bancă portarul Frank Stople și jucătorii de câmp Brage Skaret, Sivert Mannsverk și Sturla Ottesen.

Dacă românii nu au fost deloc avertizați cu cartonașe de către centralul Robert Avram (Pitești), norvegienii au văzut de patru ori „galben”, prin Nordås (52), Tangvik (82), Østrøm, (87) și Stensrud (90+2), primul și al treilea fiind tocmai autorii golurilor învingătorilor. Avram a fost ajutat la cele două linii de Gheorghiță Bălan (tot din Pitești) și Nicușor Marin (Suseni, județul Argeș), iar rezerva lui, Dragoș Pîrîu, a venit de la Curtea de Argeș, din același județ cu toți colegii de brigadă.

Foto: www.frf.ro