Euro a scăzut la 4,42 lei

Redactia -

Anunţul făcut de Comisia Europeană, BCE şi FMI referitor la aprobarea listei de reforme economice prezentate de executivul de la Atena, a detensionat pieţele financiare, permiţând monedelor din regiune să se aprecieze.

Cursul euro a scăzut spectaculos, de la 4,4478 la 4,4216 lei, într-o şedinţă în care piaţa valutară s-a deschis la 4,44 lei, nivel uşor inferior celui de la închiderea de marţi. Cererea mai mare de lei, care a ridicat şi nivelul volumelor de transfer, a coborât euro până la un minim de 4,4190, valoare care se mai înregistra în urmă cu trei săptămâni. La ora 14:00, tranzacţiile se realizau la 4,42 – 4,4230 lei.

Media dolarului american a coborât mai consistent, de la 3,9335 la 3,8952 lei, evoluţie datorită deprecierii lui faţă de euro.

Cursul monedei helvete a pierdut circa 1%, el coborând de la 4,1413 la 4,1040 lei, în condiţiile în care raportul său faţă de euro se menţinea aproape de 1,08 franci.

Monedele din regiune se apreciau la rândul lor faţă de euro. Astfel, cea poloneză se întărea la 4,157 – 4,167 zloţi iar cea maghiară la 304,8 – 305,6 forinţi.

Perechea euro/dolar creştea la 1,1336 – 1,1388 dolari, după ce guvernul de la Atena şi-a asumat atât combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei cât şi revizuirea cheltuielilor statului, pentru a putea o finanţare urgentă în valoare de 7,3 miliarde de euro.

La scăderea dolarului a contribuit, de asemenea, declaraţia dnei Janet Yellen, preşedintele Rezervei Federale americane, conform căreia banca centrală a SUA nu este încă pregătită să crească dobânda de politică monetară, în condiţiile în care reducerea şomajului nu poate compensa inflaţia scăzută.

Scăderea monedei americane a produs creşterea imediată a unciei de aur, cu circa 14 dolari, la 1.207 dolari.

Sunt folosite date și informațiidisponibile până la oră 14:00