Piaţa valutară: Euro s-a oprit la 4,48 lei

Redactia -

Piaţa valutară: Euro s-a oprit la 4,48 lei

După cinci şedinţe consecutive de creştere, raportul euro/leu a încheiat perioada analizată pe scădere, moneda naţională făcând notă discordantă comparativ cu celelalte valute din regiune.
Cursul euro a crescut în 20 aprilie la 4,4854 lei, maxim al ultimelor două luni, dar a încheiat perioada la 4,4770 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,4740 şi 4,4810 lei, cu închiderea la 4,4760 – 4,4790 lei.
Aprecierea leului s-a datorat vânzărilor de valută apărute în jurul pragului de 4,48 lei. Este posibil ca exportatorii să fi încercat să profite ce creşterea cursului pentru a putea obţine cantităţi mai mari de lei, având în vedere că astăzi se plătesc taxele la bugetul de stat.
În perioada următoare, euro ar putea să testeze pragurile de 4,49 – 4,50 lei, ca o consecinţă a presiunilor existente, precum apariţia derapajelor fiscale, tendinţă obişnuită pentru un an electoral, cum este cel românesc, dar şi situaţia încordată din Uniunea Europeană, acolo unde Grecia nu a reuşit să ajungă la un nou acord de finanţare cu creditorii săi sau posibilitatea ieşirii Marii Britanii (Brexit) din UE, în urma referendumului de peste două luni.
Cursul dolarului american a fluctuat între 3,9534 şi 3,9704 lei, medie stabilită la finalul perioadei când cotaţiile din piaţa valutară au fost de 3,961 – 3,993 lei.
Media monedei elveţiene, care a scăzut pe pieţele internaţionale de la 1,09 la 1,102 franci/euro, a coborât de la 4,1050 la 4,0661 lei.
Monedele din regiune au avut o evoluţie descedentă faţă de euro. Scăderea celei maghiare a fost limitată, însă cea poloneză a scăzut de la 4,289 la 4,37 zloţi.
Deprecierea zlotului s-a datorat menţinerii economiei poloneze în zona deflaţiei (creşterea preţurilor a fost de -1,7% în martie) dar şi a zvonurilor că agenţia Moody’s ar putea scădea ratingul Poloniei.
Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,1219 şi 1,1379 dolari. La finalul perioadei, pieţele americane au închis la 1,1230 dolari.
Stabilitatea s-a datorat faptului că investitorii au aşteptat întâlnirea de politică monetară a conducerii BCE. Super Mario (Draghi) nu a anunţat modificări ale politicilor actuale, dobânda-cheie stagnând la 0%. Va continua şi programul de achiziţii de obligaţiuni suverane sau ale companiilor din zona euro, care se ridică la 80 miliarde euro/lună.
Pieţele aşteaptă acum întâlnirea de marţi şi miercuri a Comitetului de politică monetară a Rezervei Federale americane.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionar pentru iunie la 1,1323 – 1,1353 dolari iar pentru septembrie la 1,1315 – 1,1405 dolari, în timp ce uncia de aur cu scadenţa săptămâna aceasta a fluctuat între 1.233 şi 1.252 dolari.
Analiza cuprinde perioada 17 – 22 aprilie