Europeanul tolerant Gigi Becali explică de ce nu-l va transfera niciodată pe tunisianul Hamza Younes

Redactia -

Cum presa centrală îi face lobby tot mai mult lui Hamza Younes, golgheterul Petrolului, pentru a fi transferat la Steaua Bucureşti, asta chiar împotriva dorinţei fotbalistului, potrivit rugăminţii acestuia adresată antrenorului Mircea Rednic de a dezminţi că ar fi discutat cu cineva în privinţa unei opţiuni de a pleca la liderul actual al Ligii I, finanţatorul „rorş-albaştrilor”, Gigi Becali, a ţinut să pună el lucrurile la punct. Dar, întrucât se apropie campania electorală, iar USL-ului nu i-ar pica bine să afle lumea că are în rândurile sale vreun rasist, Becali a explicat, folosind vorbe meşteşugite, de ce africanul nu va ajunge la Steaua, nici la iarnă, nici altcândva.

Iată ce a declarat, pentru www.gsp.ro, europarlamentarul cu vederi mai altfel decât colegii săi de la Bruxelles sau Strasbourg: „Neapărat avem nevoie de un atacant. Pe Hamza din superstiţie nu-l iau. Nu de altceva, doar din superstiţie. Înţelegeţi voi ce vreau să spun”! Pe şleau, nu că nu ar fi un bun fotbalist şi un marcator înnăscut, totodată, ci doar pentru că – mare atenţie! – este musulman, ci nu creştin. Rău am ajuns dacă amestecăm religiile cu sportul rege, acum, într-un moment în care numai toleranţa poate ajuta la detensionarea unor situaţii conflictuale, de pe tot globul, unele ce pot degenera. Oricum, vestea aceasta i-a bucurat foarte mult pe fanii „lupilor”, fiind poate unica situaţie în care ei sunt de acord cu opţiunea lui Gigi Becali.