Evaziune fiscală la greu, la o firmă din Telega!

Daniel Dimache -

 

Astăzi, 12 octombrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la sediul unei societăți comerciale, din comuna Telega și la domiciliul unei persoane care locuiește în aceeași comună, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2012 – martie 2018, administratorii unei societăți comerciale din județul Prahova, cu complicitatea contabilului acesteia, ar fi introdus în evidența contabilă şi ar fi declarat organelor fiscale cheltuieli nereale, în valoare totală de 1.038.418 lei, care atestau, în mod fictiv, achiziția de bunuri şi servicii de la 48 de presupuşi furnizori.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe documente de evidență contabilă, precum și alte mijloace materiale de probă.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este alcătuit din T.V.A. în cuantum de 179.419 lei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.