Eveniment dedicat informării privind traficul de persoane, vineri, la Vălenii de Munte
Redactia -
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova în parteneriat cu Asociația Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (IPSB), organizează vineri, 12 mai, începând cu ora 15.00, la Complexul de Servicii Comunitare ”Sf. Maria” Vălenii de Munte, o activitate de informare și conștientizare privind traficul de persoane în rândul copiilor/tinerilor cu vârstă între 8-18 ani. La eveniment vor participa copii/tineri cu măsură de protecție aflați în evidența instituției noastre.
Această activitate face parte din proiectul „PACT.CO – Prevenire, Advocacy și Conștientizare împotriva Traficului de Copii”, prin care se derulează Campania națională de informare a copiilor cu privire la problema traficului de persoane, cauze, efecte, modul de recrutare și metode de evitare, susținută de dr. prof. univ. Aurora MARTIN.
Ne exprimăm speranța că acțiunea își va atinge scopul și va contribui la prevenirea și conștientizarea pericolului real pe care îl reprezintă fenomenul traficului de persoane în rândul minorilor.