Evoluţie stabilă a leului faţă de euro

Redactia -

Piaţa valutară locală rămâne foarte sensibilă la factorii externi iar raportul euro/leu a fluctuat într-un culoar mai mic de un ban, tendinţa fiind una de uşoara depreciere.

Volatilitatea redusă a cursului, care a fluctuat între un minim de 4,4166 şi un maxim de 4,4236 lei, vineri media fiind stabilită la 4,4209 lei, s-a datorat faptului că investitorii s-au arătat foarte prudenţi, înainte de două evenimente majore, unul din Europa şi un altul din SUA.

Cel mai apropiat de România a fost testul de stress aplicat de BCE băncilor din zona euro, rezultatele urmând să fie prezentate ieri după amiază. Conform datelor apărute în publicaţiile financiare un număr de 25 de bănci nu ar fi răspuns pozitiv la acesta, printre ele aflându-se Millennium Bank, Piraeus Bank, care au filiale locale, sau Erste Bank, care deţine BCE, dar şi, surprinzător, Deutsche Bank. Aceste date vor fragiliza şi mai mult economia zonei, care se află cu mai mult de un picior în recesiune şi deflaţie.

La jumătatea săptămânii va urma să se desfăşoare şedinţa Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC), de unde analiştii aşteaptă anunţarea încheierii programului de relaxare cantitativă, prin intermediul căruia au fost injectate sute de miliarde de dolari în pieţele financiare, care au avut ca efect deprecierea dolarului. Tot la întâlnirea FOMC ar putea fi clarificată data la care ar începe procesul de creştere a dobânzilor din SUA.

Starea de prudenţă a fost evidentă vineri, când tranzacţiile din piaţa valutară locală s-au realizat într-un culoar de jumătate de ban, 4,4190 – 4,4240 lei, iar cotaţiile de la închidere au fost de 4,4190 – 4,4240 lei.

Cursul dolarului american a revenit pe creştere, el urcând de la 3,4570 la 3,4967 lei. Este posibil ca săptămâna aceasta să fie depăşit maximul de 3,5195 lei, atins în 6 octombrie.

Media francului elveţian a fluctuat între 3,6596 şi 3,6654 lei, vineri ea fiind stabilită la 3,6645 lei.

Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,2839 dolari, în prima parte a săptămânii, la 1,2615 dolari, joi, pentru ca vineri ea să fluctueze între 1,2635 şi 1,2694 dolari, cu închiderea pe pieţele americane la 1,2666 dolari.

După marcarea zgomotoasă a profiturilor de către speculatori, care au făcut ca euro să crească de la 1,2501 la aproape 1,29 dolari, moneda americană a revenit pe creşterea. Analiştii se aşteaptă ca anul viitor euro să scadă spre 1,20 dolari, în condiţiile în care se aşteaptă o creştere a dobânzilor din SUA, începând cu jumătatea lui 2015.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru decembrie la 1,2623 – 1,284, respectiv la 1,2655 – 1,2695 dolari pentru martie viitor, în timp ce uncia de aur cu scadenţa săptămâna aceasta a fluctuat între 1.228 şi 1.253 dolari iar coatea pe decembrie a fost de 1.249 dolari.

Analiza cuprinde perioada 20 – 26 octombrie