Site icon Gazeta de Prahova

Exercițiu de evacuare în caz de cutremur organizat în Ploieşti

În urmă cu 40 ani, în seara de 4 martie 1977, în zona Vrancea, s-a produs un puternic seism, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, care a afectat mai multe judeţe din România. Urmările au fost devastatoare, la nivelul întregii ţări înregistându-se circa 11.300 de răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe prăbuşite.

În contextul acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Prahova, desfășoară în data de 28 februarie, începând cu ora 10:00, la Colegiul Național „Nichita Stănescu” din municipiul Ploiești, un exercițiu de pregătire privind evacuarea pe timpul producerii unui cutremur.

Publicitate

Totodată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Prahova, vine în sprijinul conducerii unității de învățământ, precum și personalului cu atribuții specifice și al profesorilor prin organizarea și desfășurarea unei instruiri specifice în domeniul situațiilor de urgență.

Întrucât un astfel de eveniment nu poate fi prevenit, consecinţele lui vor fi mai mult sau mai puţin grave, în funcţie de modul în care fiecare dintre noi înţelegem să ne pregătim şi să ne comportăm corect într-o astfel de situaţie.

Tot în cadrul acestei întâlniri, pompierii militari vor prezenta copiilor aspecte care privesc modul de acţiune şi reacţie în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, fiindu-le înmânate materiale informative, în vederea prevenirii producerii evenimentelor negative, precum şi menţinerii unui grad ridicat de siguranţă în rândul acestora.

Întrucât efectele negative ale unui seism pot fi diminuate prin respectarea de către populaţie a unor reguli esenţiale, reamintim populaţiei câteva măsuri de protecţie înainte, în timpul şi după producerea unui cutremur:

                                                                            Compartimentul Informare și Relații Publice al ISU

Exit mobile version