Explicațiile „tunelului X”. Unul din care nu (prea) mai iese Petrolul!

Dragos Trestioreanu -

Explicațiile „tunelului X”. Unul din care nu (prea) mai iese Petrolul!

Când pleci „la luptă” cu -6 puncte, din cauza unor datorii financiare taxate de către Comisia de licențiere a FRF, nu fiecare punct câștigat contează, ci – să nu ne mai ascundem după cireș! – numai victoriile contează cu adevărat. După cinci etape scurse din turul sezonului regular al ediției 2015-2016 a campionatului Ligii I, prima disputată cu play-off și play-out, Petrolul nu a pierdut decât un singur meci. Dar nici nu a câștigat vreun altul, măcar! Consecința: tot un minus, încă, în ierarhie, chiar dacă -2. Nu cât a fost la început, firește. În campionatele trecute, atunci când Petrolul avea lot de lot, era supărare mare când se adunau remizele. Și sub bagheta lui Cosmin Contra, și – apoi – sub a lui Răzvan Lucescu. Dar, aproape niciodată, Petrolul nu lăsa impresia că nu ar fi putut să se impună, chiar ușor, în acele jocuri. În noul sezon, această senzație a fost prezentă doar în cele cu FC Voluntari și, mai ales, Pandurii Târgu Jiiu, de aseară. Însă, nu-i mai puțin corect a recunoaște că superioritatea „lupilor” nu a mai fost precum cea de altădată. Însă, e mormal să fi fost așa. Astfel, iată, am ajuns la încercarea de a căuta explicațiile intrării și a cvasi-imposibilității ieșirii din „tunelul X” a echipei pregătite din vară de Selymes Tibor.

1. SelecțiaFără să se anunțe chiar și oficial, a fost dată pe mâna unui fost agent de jucători, Mihai Joița, cel căruia fanii Petrolului i-l datorează pe Hamza Younes, ajuns acum în Iran, la Traktor Sazi, o candidată la titlu în țara asiatică. De data asta, Joița nu trebuia să propună unu-doi-trei fotbaliști, ci un lot întreg. În ce condiții? De insolvență a clubului, din iarnă încoace. Automat, dispunând de bani mai puțini. Totuși, față de alți ani, în prezent exista un avantaj. Chiar un mare avantaj. Inflația de jucători buni și aflați la o vârstă perfectă pentru performanță și de fructificare a valorii lor printr-un transfer oneros ulterior. Trebuiau doar căutați, contactați și aduși aici. Se putea face chiar „licitație” cu jucătorii cât mai multor impresari ori intermediari, cum se numesc acum. De ce așa și nu exclusivitate? Foarte clar: mai mulți ochi, mai mulți fotbaliști, simplificarea alegerii celor mai buni. Clișeul cu „nu sunt buni să aducem jucători mai buni” s-a voalat tocmai din inflația despre care scriam mai sus. Nu sunt echipe câți jucători liberi și buni există acum în lume! Ba chiar, și eligibili în fotbalul românesc, unul în care mai marii săi de la Casa Fotbalului cred că rezolvă criza unei echipe naționale aflate pe… locul 7, în lume, printr-o discriminare lipsită de sens. Bănuiesc, altfel, că selecția la Petrolul a căzut în sarcina nu numai a lui Joița, ci și a prietenului său, antrenorul Selymes. Au făcut și ei, pe termen foarte scurt, ce-au putut, ce s-au priceput, ce le-a plăcut, ce-au dorit…. ca oameni, nu ca roboți. Caută, acum, în cel mai pur stil românesc, să mai cârpească pe ici, pe colo, în speranța că vor vedea luminița de la capătul „tunelului X”! Există însă riscul ca, odată găsită, să se… stingă imediat. Vom vedea de ce;

2. Fotbaliștii.  Din start, nu mai trebuie făcute comparații cu ultimele trei ediții de campionat. În caz contrar, fanii Petrolului nu ar mai scăpa de durerile de cap. Chiar și dacă s-ar gândi la lotul din returul trecut, primul de după declararea insolvenței, nu ar trebui făcute comparații. Atunci a fost clar cât se poate de clar că lovitura de măciucă abătută, în iarnă, pe capul jucătorilor le-a luat parcă mințile! Haideți să vedem pe scurt, totuși, ce a fost atunci și ce este acum, din punctul de vedere al efectivului, ca să se înțeleagă, o dată pentru totdeauna, de ce nu mai are rost să se facă o comparație. Din fericire, poarta a rămas aceeași, Pecanha – marele punct câștigat. A plecat Alcenat, au rămas Peteleu și Beța. Poate mai puțin așteptat, al doilea e mai în vână, dar și dacă i-am pune pe amândoi în același timp pe teren, adică… unul peste altul, nu faci nici 50% din actualul fundaș dreapta al mult hulitei de către petroliști FCSB! Deci, un mare minus. În centrul defensivei, au fost Geraldo și, pe rând, diverse „găselnițe”. Fiindcă s-a zis că, dacă a mers cu Hoban, mergea și cu Filip. Nu a prea mers, fiindcă era altă… mâncare de pește. Însă, tot mergea mai bine decât cu Benga și Faug-Porret ori, mai nou, Tudose. Deși, decalajul dintre foști și actuali nu este tot atât de mare ca pe banda dreaptă a apărării. Însă, tot cu minus iese și acum. Apărătorul de bandă stângă, Fanchone, ori altă improvizație pe acel post, ar ieși în avantaj față de Rippert, care și-a arătat valoarea de-abia cu Pandurii. Este posibil ca de vină să fi fost sosirea lui târzie la Ploiești și lipsa de pregătire fizică. Am putea pune, curând, semnul egal între trecut și prezent ori, dimpotrivă, tot un minus, dacă francezul nu va confirma săptămâna viitoare. La închidere, s-a pierdut cel mai mult. Indiferent alături de cine a fost folosit în fața defensivei, Pablo de Lucas nu are echivalent în acest nou efectiv. Nici Ropotan, nici Bucșa, nici chiar Marinescu, de Altama neavând rost să discutăm, nu sunt… de Lucas. Nici măcar 10%! Deci, un mare MINUS, și în acest compartiment! Trioul de la construcție nu are valoarea și experiența celor plecați, însă ar exista totuși speranțe de viitor. Păcat însă că timpul a intrat deja în sac, iar alții nu stau pe loc să aștepte Petrolul să redevină echipa care știe să și câștige. Locul 6, ultimul care aisgură calificarea în play-off, pare deja o Fata Morgana pentru trupa găzarilor! În sfârșit, vârful împins de-acum, Moussa, devine tot mai mult un câștig. Alt gen decât Tamuz – ca și decât tot ce există în prezent în lot -, franco-tunisianul poate reprezenta singurul PLUS! Ar mai fi pe plus și Zoubir, jucător care domină statisticile oferite de InStat, etapă de etapă, dar care are și zile mai puțin faste, precum cea de sâmbătă. Însă, în orice analiză, trebuie gândit și altfel. Oare, are cu cine combina Zoubir? Când Pablo nu i-a mai avut alături pe Albin și pe Teixeira, nici jocul lui nu a mai ieșit mereu în evidență. Q.E.D.;

3. Meciurile. Combinând, prin absurd, toate cele cinci jocuri, abia dacă se poate ajunge la un meci bun din sezonul precedent. Când, se pierdea mult acasă, nu și în deplasare, paradoxal. Se câștiga în dauna FCSB-ului pe „Arena Națională”, dar se pierdea în serie pe „Ilie Oană”! Debutul din ediția actuală, 0-0 la aceeași FCSB, tot pe cel mai mare stadion din România, a fost mai degrabă o… păcăleală. Adversarii nu erau rodați și neintrați în formă, atunci. Nici acum nu sunt cine știe ce, dar orișicât. Bine, nici la Petrolul nu se putea vorbi atunci de omogenizare și de maximum de formă, însă asta-i explicația corectă a X-ului din capitala țării. Primul meci de acasă a însemnat pierderea punctului de la „adevăr” câștigat la București: 1-1 cu modesta nou-promovată FC Voluntari, care a și deschis scorul la Ploiești! Colac peste pupăză, au urmat două deplasări, la Iași și – respectiv – Chiajna. Joc slab în Moldova și eșec demn de bancurile cu Bulă; evoluție mai bună în Ilfov, dar glonțul a trecut pe la ureche acolo, salvarea venind – semn bun, totuși – în inferioritate numerică. În fine, aseară, cu Pandurii, acasă. Tot 1-1, ca și cu Voluntariul, însă cu deschidere de scor a „galben-albaștrilor”, după o fază de manual, cu Zoubir „dându-i urechi” lui Hora, în tușă, cu pasă scurtă la Rippert și centrare a acestuia din urmă, din nou perfectă, pentru Moussa, de data aceasta eficient (foto; în echipament galben-albastru, plasând balonul, cu capul, pe lângă Pedro Mingote, sub privirile prahoveanului Bogdan Șandru; www.sportpictures.eu). A venit repriza a doua și, după o oră scursă de la primul fluierului al mereu… ciudatului Radu Petrescu, Peteleu a vrut parcă să arate că supărarea lui de anul trecut pe conducerea Petrolului nu i-a dispărut nici acum! Driblat ușor lângă linia de fund de un Nicoară care ajunsese cu sufletul la gură balonul, băgat în careu de către gorjean, fundașul dreapta al Petrolului a avut prim-planul pentru câteva secunde, l-a pierdut însă și, apoi, a căzut îmbrățișat cu adversarul. Fază în care Tudor, Balaj, Hațegan, Kovacs și alții ca ei, dacă or mai fi, nu ar fi dat în veci penalti! Altfel, am avea 50 de lovituri de pedeapsă/meci! S-a terminat astfel tot X, deși Pandurii au arătat a grupare de play-out, e drept nu la retrogradare, dar niciodată de play-off. Cel puțin, acum;

4. Notele. În singurul ziar de specialitate rămas, „Gazeta sporturilor”, ca și pe siteurile de sport, Petrolul nu a beneficiat de note prea bune până acum, dar asta și pentru jucătorii săi nu sunt prea cunoscuți. Iar ca să primească vreun 7 sau 8 ar trebui să marcheze destule goluri!  Ca unul care urmărește mult și atent Petrolul, încerc să fiu obiectiv. Iată cum arată „catalogul” de sâmbătă seara: Pecanha – nu a avut ce apăra, la penalti fiind loterie, iar șutul lui Roman, la singura mare ocazie a Pandurilor, s-a dus alături de buturi. Peteleu – la fel de slăbuț ca și la Chiajna. Deci, nota 5. O paranteză: am din ce în ce mai mult impresia că se „cere” astfel să fie lăsat să plece! Tudose – debut bun și evoluție curajoasă, joc cu capul sus, pase lungi la firul ierbii, pe coechipier. Dar așa numai în prima repriză. În a doua a scăzut ca nivel, fiind driblat în careul mare ca în… curtea școlii. Nota 6. Benga – la fel de sufletist, de plin de spirit de sacrificiu, coordoantor al colegilor din defensivă. Nota 6.5. Rippert – la cel mai bun meci al lui de când a venit la Petrolul. Decis, ofensiv, centrări perfecte, un assist, putând fi chiar două, dacă Moussa nu rata „capul” de dinaintea fazei golului. Nota 7. Bucșa – fotbalist muncitor, risipă de energie, nu construiește deloc, însă. Nota 6. Marinescu – căpitanul a fost pe tot terenul, e devotat echipei, însă nu a mai fost la fel de eficace, ca la Chiajna. Poate și din cauza multelor atingeri de minge, devenite deja cronice. Nota 6.5. Farina – din nou o surpriză plăcută, atât cât a jucat, combinații frumoase, viteză, dribling bun, altruist, fiind un câștig. Nu am înțeles schimbarea cam timpurie a lui. Nota 6.5. Zoubir – continuă să fie „rotița unsă” după care se „învârte” angrenajul ofensiv. Unii îl plac mult; alții – puțini, e drept – mai deloc. Inexplicabil așa ceva! Dacă nu era aici, trebuia cumpărat! Nota 6.5. Varga – viteză, curaj, dar și… multă gălăgie, în genul de „șmecheraș” bucureștean. Nu pare în creștere față de debutul apreciat cu FC Voluntari. Mai degrabă, bate pe pasul pe loc, daca nu cumva chiar în spate. Nota 5.5. Moussa – o primă repriză de vis, cu gol, cu acțiuni inteligente, cu vivacitate, cu efort mare, mobil și penetrant. În a doua, a mai căzut fizic și nici nu a mai avut mingi de exploatat. Nota 7.5. Nepomuceno – intrat în locul lui Farina, a prins puțin peste o jumătate de oră de ținut minte. Un șut-bombă, la care Mingote a răspuns pe măsură, o centrare perfectă pentru Marinescu, a cărui lovitură de cap a fost deturnată în corner, cu greu, de Vasco Fernandes. În vervă, amețindu-l pe Momcilovic cu driblingul său pe picior stâng, a făcut un joc bun. Nota 7. Hassan, debutat, incredibil, ca fundaș dreapta – Selymes neavând la dispoziție pe bancă un jucător de profil pentru a-l schimba pe apaticul Peteleu -, deși i se imputa, în pregătiri, că nu poate face și partea de apărare, francezul de culoare a părut ca evoluând de mult pe acest post! Pase bune pe jos, lungi, pe spațiu limitat, viteză super pentru curse pe lângă un fundaș mai puțin iute decât el. E clar că mai trebuie utilizat. Nota 6.5. Rusu – în opt minute cât a stat pe gazon, ca înlocuitor al lui Zoubir (?!?), a… stat, neavând nicio acțiune notabilă sau să fi fost implicat în vreo oportunitate de a decide meciul. Nota 5. Prin comparație, notele fotbaliștilor de la Pandurii: Mingote 7 – Ungurușan 6, Vasco 6.5, Șandru 6.5, Momcilovic 6 – Mrzljak 6.5, Anton (cpt) 6 (74 – Droppa 6) – Răduț 6, Nistor 5.5 (57 – Nicoară 7.5), Hora 6 (80 – Ciucur 6) – Roman 7. Pandurii lui Edi Iordănescu au de tras serios dacă vor în play-off. Deocamdată, nu au deloc față!

Concluzii. Petrolul crește, dar tot îi lipsește ceva. Și, parcă, nu numai în iarbă. Dar asta-i problema patronatului și a executivului. Dacă o fi crezând la fel, va acționa în consecință, ioar daca i se pare OK cum e acum, atunci va merge mai departe la fel. De urmărit… Perspective de viitor apropiat? Foarte greu de prevăzut!