Fabrică de haine contrafăcute descoperită la Măgurele

Mihai Ciobanu -

Fabrică de haine contrafăcute descoperită la Măgurele

La data de 07.12.2015, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat verificări la o unitate de confecţii textile din Măgurele, care aparţine unei societăți administrate de o femeie și un bărbat, din localitate.

Astfel, au fost identificate 408 articole vestimentare pentru copii, inscripţionate şi etichetate cu însemnele şi imaginile unor personaje din filme animate aparţinând unor mărci protejate.

Cu privire la mărfurile în cauză, s-a stabilit că ar fi fost realizate în atelierul propriu de confecţii şi imprimare, toate fiind destinate comercializării, la preţuri cuprinse între 8 lei şi 26 de lei.

De asemenea, în atelierul de confecţii au fost identificate 1.241 de folii tip termotransfer, care erau destinate aplicării pe articolele vestimentare realizate în unitate şi destinate comercializării. Foliile reprezentau imaginile şi denumirile personajelor aparţinând mărcilor protejate. Reprezentanţii agentului economic nu au putut prezenta contracte de licenţă sau alte documente care să ateste că societatea are dreptul de a produce şi oferi spre vânzare articole inscripţionate cu însemnele şi denumirea unor mărci protejate pe teritoriul României sau acorduri din partea titularilor de drepturi de proprietate industrială asupra acestora.

În cauză urmează a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrafacere şi punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, iar faţă de reprezentanţii societăţii se vor lua măsurile legale ce se impun.

Valoarea totală a bunurilor identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor este de aproximativ 11.849 lei.