Fără Petrolul, de mai bine de un sezon, cu Blejoiul destul de schimbată, Liga A Prahova s-a echilibrat, nu glumă! Dar… în jos!

Dragos Trestioreanu -

Fără Petrolul, de mai bine de un sezon, cu Blejoiul destul de schimbată, Liga A Prahova s-a echilibrat, nu glumă! Dar… în jos!

În ediția 2016-2017 a campionatului Ligii A Prahova, eșalonul de elită județean a început cu o mare favorită, noul Petrolul, înregistrat drept AFC Petrolul 52 Ploiești, cel care și-a respectat statutul, singura adversară ținându-i pasul, mai ales în tur, fiind CS Blejoi, pe care a depășit-o doar la golaveraj, în ultima secundă a primei jumătăți a competiției. În sezonul imediat următor, fără Petrolul, promovată în Liga a III-a, și confirmând campionatul precedent foarte bun, Blejoiul s-a impus fără dubii. Dar, din cauza unui final de sezon slab, a ratat și eventul, și barajul de promovare în Liga a III-a. Acum însă, când s-a intrat în a doua parte a primei părți a întrecerilor din actuala ediție a Ligii A Prahova, se consemnează un adevărat record.

Fără Petrolul, în al doilea an competițional, găzarii combătând – în prezent – în Liga a II-a și sperând să mai urce iar un nivel al întrecerilor, cu CS Blejoi despărțindu-se de destui dintre echipierii din ediția 2017-2018, Liga A Prahova a devenit mai echilibrată – cel puțin după opt etape – decât oricând. Astfel, în acest moment, primele cinci clasate se întind de-a lungul unui singur punct mare și lat! Iar mai jos, locurile 6-7, distanța față de favorite, să le zic așa, este deja de cinci puncte, ierarhia „spârgându-se” deja acolo.

Primele două locuri din topul Ligii A Prahova sunt ocupate de echipe cu același punctaj, 19, despărțite de golaveraj, AFC Bănești-Urleta, cu 33-8, și CS Blejoi, cu 25-7. Apoi, tot cu același număr de puncte, 18, de la poziția a treia până la a cincea sunt plasate CSO Plopeni, cu o revenire puternică după un debut mai slab de campionat, Petrolistul Boldești, mai tare în deplasare decât pe propriul teren, și – respectiv – CS Cornu, cea care putea deveni lider solitar, dacă nu pierdea acasă, în runda cu numărul 8, derbiul cu trupa lui Marian Ilie, scor: 1-2! Însă, formația pregătită de Mihai Dinu, care este și… secundul lui George Timiș, la SCM Gloria Buzău, în Liga a III-a, echipă la care evoluează și fostul petrolist Răzvan Catană, mai are de bifat o restanță. Una abordabilă, după părerea iubitorilor fotbalului local, contra nou-promovatei Tinerețea Izvoarele. Motiv pentru care poate că, dacă se juca la momentul inițial, CS Cornu ar fi fost singură pe locul 1, cine știe?

Nici nu se mai ține minte de când acest campionat de elită al AJF-ului local, Liga A Prahova, nu a mai avut în prima sa jumătate nu mai puțin de cinci echipe intrate în lupta pentru atacarea titlului județean. Fapt care însă arată și nivelul cu mult mai scăzut, an de an, al eșalonului, lipsa de investiții nu numai în infrastructură, cu mici excepții, ci și în loturi, chiar dacă vorbim, e adevărat, de fotbalul amator. Un fotbal, aici, la noi, în care combatantele își mută jucătorii de la una la alta, un campionat în care evoluează, cvasi-exclusiv, fotbaliști din județ și puțini din zonele apropiate acestuia, cu toții aproape venind la antrenamente – două-trei, câte or fi pe săptămână, unele echipe însă nu fac chiar deloc – direct de la serviciu, școală sau facultate. Dacă se mai adaugă și unele arbitraj de… filmul mut, după cum am scris duminica trecută despre cele întâmplate la derbiul turului, Băneștiul versus Blejoi, tabloul este aproape sumbru. O întrecere în care jucătorii, de fapt, mai intră pe teren doar pentru a-și completa veniturile profesionale, căci de progres fotbalistic nu se poate vorbi, fiindcă ar fi de-a dreptul superfluu. Dar, deși se mai dau, din exterior, sfaturi pentru mai bine, se merge tot pe principiul… „câinii latră, caravana trece”! Ce să mai ceri, totuși, când – pe un stadion al uneia dintre cele cinci favorite actuale la locul 1 – una dintre porți arăta, la un derbi destul de recent, precum în una dintre fotografiile atașate acestui text?!? Și ce să mai zici când CS Păulești, câștigătoarea fazei locale a ultimei ediții a Cupei României și una dintre echipele de vârf din ultimile sezoane, ex-campioană chiar, se află acum pe locul al… X-lea?!?