Juniorul Alin Boțogan și seniorul Vlad Prejmerean au fost împrumutați de FC Petrolul Ploiești în Liga a II-a, la merituoasa echipă de play-off Unirea Slobozia. Mijlocașii vor juca în județul Ialomița vreme de-un sezon
Dragos Trestioreanu -
Așa cum se anunțase la reunirea actualei prim-divizionare FC Petrolul Ploiești, mijlocașul central Vlad Prejmerean (foto jos, în echipament roșu) urma să fie împrumutat la o altă echipă, pentru a juca mai mult și a-și reveni la forma care l-a făcut remarcat de către conducătorii viitoarei campioane a eșalonului secund. Brașoveanul în vârstă de 24 de ani, necăutat însă, acum, de către echipa din L2 a județului său natal, a acceptat astfel un împrumut pentru un sezon – cu o clauză de revenire în iarnă, dacă se va aprecia asta, după cum notează www.liga2.prosport.ro – la Unirea Slobozia. Pentru Petrolul, Prejmerean a jucat puține minute, 149 mai exact, contra Buzăului și a Sloboziei, în partida contra ultimei grupări fiind titularizat în echipa experimentală aliniată de Nicolae Constantin, dar nu a prins finalul pe teren, fiind înlocuit, deși a avut o evoluție bună.
În aceeași echipă experimentală, titular a fost și un alt mijlocaș central, juniorul de 18 ani Alin Boțogan (foto mijloc, tot în echipament roșu, în același ultim meci de la Slobozia), vedeta fostei trupe „U17” a Petrolului. Un tânăr „lup” promovat în eșalonul secund încă din ediția 2020-2021. Tot pentru a evolua mai mult, Boțogan a fost îndreptat și el, pentru un sezon, către revelația trecutului campionat din Liga a II-a, Unirea Slobozia, dar fără a se mai specifica dacă are aceeași clauză ca și Prejmerean. Mai precis, una de posibilă revenire în iarnă.
Vlad Prejmerean și Alin Boțogan, care sunt convins că vor fi transferuri fericite pentru Unirea, sunt cei care îl urmează pe atacantul Sory Ibrahim Diarra la Slobozia. Malianul întârziat și în vara aceasta, ca și iarna trecută a fost primul petrolist detașat în Ialomița și a făcut furori acolo. Însă, reamintesc, numai după ce a devenit realmente bun de joc grație insistențelor deosebite ale președintelui clubului ialomițean, Ilie Lemnaru. Cel care se pare că ar mai fi vrut un junior al Petrolului, dar nu se știe dacă, după venirea celor de-acum, transferul aceluia va mai fi de actualitate. Oricum, achiziția presupunea și probe de joc, însă avantajul jucătorului era domiciliul acestuia în județul Ialomița.
Foto: www.sportpictures.eu (Petronel TUDOR)