FC Petrolul, la matineu. Meciul amical contra Chindiei Târgoviște se va disputa duminică, pe fosta arenă Conpet, de la Strejnicu

Dragos Trestioreanu -

FC Petrolul, la matineu. Meciul amical contra Chindiei Târgoviște se va disputa duminică, pe fosta arenă Conpet, de la Strejnicu

În urma pauzei competiționale dictată de FRF ca urmare a meciurilor internaționale oficiale și amicale ale diverselor loturi naționale de fotbal ale României, FC Petrolul Ploiești s-a trezit cu un „stop” competițional de nu mai puțin de 17 zile. Mai precis, timpul care s-a scurs și se va mai scurge de la partida de acasă cu Oțelul Galați, scor: 2-2, din etapa a VIII-a a campionatului SuperLigii (1 septembrie 2023), și următorul joc din competiția cu numărul unu din țară, cel de la CFR Cluj (18 septembrie, ora 21.30), din runda a IX-a.

Pentru a umple „golul” de dueluri oficiale de pe gazon și să nu se mai rezume doar la antrenamente (foto mijloc, în text, la arena de la Blejoi), dar și cu scopul ca jucătorii să nu-și iasă din mână, așa cum se zice, s-a antamat un meci-test cu o divizionară secundă din vecini. Una care a retrogradat, în vară, din primul eșalon, mai exact Chindia Târgoviște. Acest joc de pregătire va avea loc la „oră de matineu”, potrivit folclorului fotbalistic, adică 11.00. Și este programat duminică, 10 septembrie, la Strejnicu, pe fosta arenă Conpet. Inițial, s-a dorit ca această confruntare să se desfășoare în deplasare, așa cum va fi și cea din „Gruia”. Numai că gazonul stadionului, renovat din temelii, din urbea Turnului Chindiei s-a intenționat a fi menajat ulterior „amicalului” internațional dintre România „U20” și Cehia „U20”. Duel încheiat cu 2-0 (1-0) în favoarea tricolorilor noștri, din rândul cărora au făcut parte și trei actuali sau foști „lupi”.

Alexandru Musi (foto la titlu, cu numărul 8 pe echipament, și sus, în text), underul titular din SuperLigă al Petrolului, a fost în primul „11”, iar Alin Boțogan – ploieșteanul împrumutat pentru un sezon la… Chindia – a intrat în minutul 90+1. Mai devreme, tot în repriza a doua, fusese trimis pe teren, de către selecționerul debutant Costin Curelea, ex-secund al lui Dan Petrescu la CFR Cluj, și Ionuț Cojocaru (foto jos, în stânga), cel tocmai eliberat de contract de către clubul găzarilor. Asta pentru a se întoarce la echipa de care aparținea și fusese împrumutat la Ploiești. Venit de la Farul, atacantul Cojocaru bifase, în ediția trecută a Ligii 1, adjudecată de constănțeni, câteva apariții în trupa lui Gică Hagi și era privit ca o speranță a dobrogenilor. El a fost utilizat de Florin Pârvu, antrenorul principal al Petrolului, în cantonamentul din Slovenia și Austria, dar nu a debutat apoi, surprinzător, nici la echipa de seniori, nici la cea din Liga de Tineret a clubului petroliștilor.

În afara atacantului constănțean, conducerea „lupilor” a mai renunțat, pe final de mercato de vară, la alți doi fotbaliști. Astfel, a fost vândut, se spune că pentru numai 150.000 de euro, în Liga a III-a din Arabia Saudită, la Al-Ula, golgheterul la zi, de-atunci, al formației, Christian Irobiso (foto jos, cel din mijloc). Iar, potrivit tot www.fcpetrolul.ro, fostul internațional bulgar Georgi Pashov (foto jos, în dreapta), cel care a acceptat, până la urmă, rezilierea contractului aflat în derulare cu găzarii, a semnat, recent, un contract cu FC Gloria Buzău, combatantă în eșalonul secund. Pashov l-a înlocuit, la Gloria, pe un apărător brazilian cu un CV foarte bun, brazilianul Marcus Diniz, proprietarul unui restaurant cu specific sud-american, de la Buzău. Altfel, dacă până și o echipă din Liga a II-a, CSM Reșița, va bifa două jocuri amicale, azi și mâine, în deplasare chiar, cu două prim-divizionare, FCU 1948 Fotbal Club SA, la Craiova, și Universitatea Cluj, la Alba Iulia, trupa „șepcilor roșii” fiind singura din SuperLigă cu tot atâtea „amicaluri”, altul fiind contra Unirii Dej, ploieștenii s-au rezumat numai la una. Poate că, și în perspectiva aglomerării programului competițional, meciurilor din campionat urmând a li se adăuga cele trei din grupa A a Cupei României, cu Progresul Pecica (Liga 3; 27 septembrie), din nou… Chindia Târgoviște (Liga 2; 1 noiembrie), cel mai folosit nume din acest text, și Sepsi Sfântu Gheorghe (Liga 1; 6 decembrie), deținătoarea trofeului ultimelor două ediții, s-a mers pe ideea unei singure partide amicale.

Foto: www.frf.ro și www.fcpetrolul.ro