La capitolul „sosiri”, la FC Petrolul se măsoară acum de mai multe ori până să se „taie o dată”! În schimb, la „plecări” pare să fi fost „mai ușor”, până în prezent, în privința numericului!

Dragos Trestioreanu -

La capitolul „sosiri”, la FC Petrolul se măsoară acum de mai multe ori până să se „taie o dată”! În schimb, la „plecări” pare să fi fost „mai ușor”, până în prezent, în privința numericului!

Până în acest moment, cel puțin dintre primele patru clasate din ierarhia Ligii a II-a la finele anului trecut, cu mari șanse de a se regăsi și la final de campionat tot în același cvartet, FC Petrolul Ploiești, FC Hermannstadt Sibiu, Universitatea Cluj și Concordia Chiajna, în privința numericului celor nou-veniți, liderul prahovean cumpănește foarte mult în privința numericului celor nou-veniți. Un fel de măsoară de mai multe ori până să taie o dată! E drept că nici „U” nu s-a omorât cu achizițiile, deocamdată, mai mult punctând la capitolul „plecări” (Carol Taub, Albert Voinea, Daniel Novac, Iaser Ţurcan, Andrei Blejdea, Alexandru Gîţ şi Charles Acolatse). În schimb, sibienii s-au mișcat cel mai tare până în prezent și chiar dacă președintele lor, Dani Coman, o face pe modestul, afirmând că iarna „nu pot fi luați jucători de valoare„, Hermannstadt a adus și mult, și bine: Ioan Hora, Ionuț Biceanu, Andrei Blejdea, Daniel Paraschiv și Gabriel Șerban. Cu toții trecuți, mai mult sau mai puțin, prin Liga 1. Iar, același ex-șef al Executivului Astrei Giurgiu, în primul eșalon, anunță că nu se va opri aici, ci va mai aduce și alți oameni noi la echipă. E drept că Sibiul a și renunțat la destui echipieri, precum ex-petrolistul Mirel Bolboașă, revenit în Liga 1, acum la Academica Clinceni, Stjepan Plazonja, ambii foto jos, de la stânga la dreapta, Andrei Sântean, Alexandru Vodă, Andrei Lungu și Lucian Buzan.

În rest, Erik Lincar, la Cluj, a cedat foarte mulți jucători (vezi mai sus) și a adus mai puțin, chiar foarte puțin. De fapt, deocamdată, numai un fundaș lateral, care poate juca și ca mijlocaș de bandă, cu vechime de opt ani în L1, la Gaz Metan Mediaș, este singuira noutate. E vorba despre italianul Roberto Romeo. Concordia a renunțat la trei foști petroliști de dată mai îndepărtată sau mai recentă, Younes Hamza, Valentin Lazăr și Valentin Balint, dar și la Marian Anghelina și Florin Sandu, aducându-i în schimb pe Nemanja Sokovic și Bogdan Barbu, primul din L2, al doilea din L1, ca și ultimul sosit la trupa ilfoveană, revenitul după cinci ani la Chiajna „globe-trotter” Neluț Roșu (ex-FC Voluntari).

După cum se poate observa, la „sosiri”, odată cu venirea lui Mihai Velisar (foto sus, în prim-plan, cotă: 300.000 de euro, fost internațional „U 19”, „U 21” și convocat la echipa națională olimpică a României; fost la Gaz Metan Mediaș), luat definitiv, și Dragoș Gheorghe (foto mijloc, cotă: 150.000 de euro; Astra Giurgiu), împrumutat pe un sezon și jumătate, numai Universitatea Cluj „raportează” mai puține achiziții decât liderul. Dar linia, desigur, pentru toate echipele se va trage în februarie a.c., odată cu deadline-ul acestui mercato de iarnă. Însă, la „plecări”, așa cum scriam mai sus, „lider” este aceeași „U”, pe când FC Petrolul a renunțat de tot la Andrei Rus, Constantin Stoica, Armando Vajushi și Darius Buia, pe lângă împrumutul lui Mihai Nițescu și Aris Oprea (ambii optând pentru CS Blejoi, în L3, cel din urmă revenind la echipa antrenată de Răzvan Vlad, după ce a mai jucat și în trecuta ediție de campionat) și Antoniu Manolache (la CSM Reșița, tot în L3). Urmează, probabil, fie de tot fie temporar, să plece și Nicolai Cebotari. Totuși, să vedem dacă liderul detașat al eșalonului secund va rămâne consecvent ideei că omogenitatea este mult mai importantă în acest moment și nu ar avea rost să se facă multe achiziții sau suporterii vor mai avea parte și de alte noutăți, însă tot bine cumpănite.

Foto: www.fcpetrolul.ro și Facebook FC Hermannstadt Sibiu