FC Petrolul – debut la o echipă care i-a luat patru puncte din șase, sezonul trecut. Gazda, cu antrenor ploieștean și lot cu patru ex-„lupi” și cinci de la Astra 2!

Dragos Trestioreanu -

FC Petrolul – debut la o echipă care i-a luat patru puncte din șase, sezonul trecut. Gazda, cu antrenor ploieștean și lot cu patru ex-„lupi” și cinci de la Astra 2!

În vederea startului în ediția 2019-2020 a campionatului Ligii a II-a de fotbal, Flavius Stoican, noul antrenor principal al FC Petrolul Ploiești, una dintre favoritele la ocuparea, după 38 etape, a unuia dintre locurile care asigură promovarea directă ori, măcar, de accedere la baraj, a decis să cheme în cantonamentul care a debutat sâmbătă, la un hotel din apropierea centrului municipiului, 20 de fotbaliști. Adică, toți apți pentru jocul de astăzi, 4 august, ora 13.30 („live” pe Digisport, Telekomsport și Look), lipsind doar al doilea căpitan, Ionuț Cioinac, aflat încă în recuperare ulterior intervenției minim invazive la meniscul unui dintre genunchi. Trei portari și 17 jucători de câmp au fost cazați lângă primul rond de pe bulevard și au plecat, în ziua meciului, spre București, la arena Daco-Getica, din cartierul Colentina, acolo unde urmează să aibă loc meciul cu Metaloglobus, o formație antrenată, de-acum, de un ploieștean, Marius Măldărășanu, cel care l-a înlocuit pe Balint Laszlo, debutantul cu succes de la UTA, 3-0 (1-0) în dauna Dunării Călărași!

Din lotul avut la dispoziție de Măldărășanu fac parte patru fotbaliști trecuți, nu demult, pe la FC Petrolul, Florin Plămadă (căpitan al gazdelor de azi), Claudiu Herea și, din vara aceasta, Lucian Cazan și Alexandru Ciocâlteu. Nu sunt singurii cu legături avute cu Ploieștii, fiindcă, la Metaloglobus, noul tehnician și-a reîntâlnit un fost echipier de la Astra 2, Robert Vîlceanu, plus patru detașați recent de la echipa a doua a „dracilor”, Cristian Nedelcovici, Paulian Banu, Radu Chiriac și Alexandru Duminică, ultimii trei fiind incluși în categoria „U 20” și cochetând cu loturile naționale de juniori, aproape gata să facă pasul către primul „11”al „echipei-mamă”! La ultimul meci-test dinaintea startului, Marius Măldărășanu a mizat, la Mioveni, contra CS-ului, o colegă de eșalon, pe formula: Geantă – Ciubotaru, Sava, Fl. Plămadă, Cazan – Banu, Lungu, Vîlceanu – Potecea, Cl. Herea, Ionică, mai intrând, pe parcurs, și portarul Gavrilaș, tot un fost „astrist”, dar de la prima echipă, și jucătorii de câmp D. Lung, Ov. Herea și Ciocâlteu. După cum se observă, Metaloglobus are în efectiv foști jucători de prim eșalon, precum frații Herea, Ovidiu și Claudiu, Florin Plămadă, Lucian Cazan, Andrei Lungu, Robert Vîlceanu, Daniel Lung și Alexandru Ciocâlteu, în același eșalon debutând deja și juniorul Radu Chiriac. Bref, o nucă tare pentru FC Petrolul, la debut, ce mai!

La rândul lui, Stoican le poate opune bucureștenilor, care au ales să joace pe iarbă naturală, ci nu pe cea artificială de la baza lor, din carterul Pantelimon, următorul prim ’11”: Avram – Bărboianu, Walace (brazilianul având și cetățenie română fiind stabilit de ani buni în țara noastră), Sîrghi, Țicu – Marinescu, Meza Colli – Munteanu, Stoica, Ștefănescu – Arnăutu, tehnicianul având și o bancă solidă la dispoziție, cu portarul Lungu și jucătorii de câmp Zaharia, Racu, Manolache, Mihăescu, Bratu și Saim Tudor. Astfel, dintre cei deplasați la arena Dacă-Getica ar putea urca în tribună, la ora meciului, portarul Apostolachi, Enache și Manolache, adică, pe scurt: trei „U 20”. În condițiile unei suprafețe de joc de bună calitate, Petrolul ar trebui să aibă superioritate, cunoscându-se valoarea unui fost campion național și participant la grupele Ligii Campionilor, Cristian Sîrghi, a unor alți fotbaliști prezenți în partide din cupele europene, Laurențiu Marinescu, Ștefan Bărboianu și Alexandru Munteanu, a unui fost combatant din dura Superligă a Azerbaidjanului, Derlis David Meza Colli, și a internaționalilor de juniori Valentin Țicu și Ianis Stoica, fiul fostului petrolist Pompiliu Stoica fiind chiar căpitanul de la „U 18” și autor al unei „duble” frumoase la ultima repetiție, cu CS Blejoi. Rămâne acum ca aceste atuuri să fie puse în aplicare și pe gazon, iar Petrolul să înceapă astfel cu dreptul, mai ales după startul ratat al câtorva favorite la promovare, precum Universitatea Cluj (0-2 la Reșița, cu CSMR), Dunărea Călărași (0-3 la UTA, repet) sau Rapid București (0-0, acasă, în… „Regie”, cu Farul Constanța).

Confruntarea din „Colentina” va fi condusă de arbitrul gălățean Eduard Ioniță, „teleportat”, nu demult, de la colegiul de profil din Constanța, cel care va fi asistat de către concitadinii Florian Alexandru Vișan și Daniel Vlase, rezerva centralului fiind Bogdan Dumitrache (București). Cu toții vor fi urmăriți de observatorul de arbitraj Constantin Gheorghe (Suceava), iar organizatorii jocului, de slătineanul George Constantinescu. Simpatică asociere de prenume și nume ale observatorilor!

Foto: www.fcpetrolul.ro și www.telekomsport.ro