Vești bune de la FC Petrolul: „lupii” vor pleca în cantonamentul din Turcia cu buzunarele pline! Urmează loviturile în transferuri? Ar fi cazul, deoarece este clar că Liga 1 nu-i… eșalonul secund!

Dragos Trestioreanu -

Vești bune de la FC Petrolul: „lupii” vor pleca în cantonamentul din Turcia cu buzunarele pline! Urmează loviturile în transferuri? Ar fi cazul, deoarece este clar că Liga 1 nu-i… eșalonul secund!

S-ar părea, aflu pe surse, că unul dintre motivele de îngrijorare – justificată, de până acum – a suporterilor nou-promovatei FC Petrolul Ploiești este pe cale să se risipească. Astfel, se aude că, la plecarea în cantonamentul de pregătire și meciuri-test din Turcia, „lupii” vor avea buzunarele pline, urmând să ajungă astfel la zi cu salariile restante! Semn că ar fi fost găsită o nouă sursă de finanțare, care să se adauge, ca sumă alocată, drepturilor TV. Firesc, se pune întrebarea dacă vor urma lovituri în transferuri, de la reluarea pregătirilor, pe 6 iunie 2022, anunțându-se numai o singură sosire, cea a fundașului dreapta Florin Borța. În fapt, este vorba despre o revenire la Petrolul a jucătorului, dar tot cu titlu de împrumut, pe un sezon, de la CSU Craiova. Asta în condițiile în care s-a renunțat la un număr de vreo opt jucători, unii având chiar contracte în derulare. Chiar și în condițiile unui efectiv supradimensionat, care însă a fost cheia succesului în privința promovării în Liga 1, destul de multele plecări trebuie acoperite, totuși, în vreun fel. Evident, cu fotbaliști de valoare pentru cel dintâi eșalon, căci e limpede că primul eșalon nu-i al… doilea!

O altă veste bună ar fi revenirea la echipă, după o învoire de patru zile, a preparatorului fizic Carmel „Bebe” Bărbulescu, artizanul unei pregătiri de profil profesioniste în ediția de campionat 2021-2022 a ligii secunde. În prezent, Bărbulescu este ajutat eficient de către practic ultimul produs de valoare al defunctului CCJ al FC Petrolul, Laurențiu Marinescu. Se mai lasă așteptat atacantul golgheter Sory Ibrahim Diarra. Și, desigur, nou-veniții care ar trebui să sosească curând, în condițiile rezolvării, în destulă măsură,  a problemelor financiare ale clubului găzarilor. Trebuie neapărat returnate împrumuturile făcute de către directorul sportiv Claudiu Tudor și președintele executiv Costel Lazăr, ambii – dar nu numai – asigurând continuarea activității de până la bifarea promovării. Și ar fi de dorit, pe viitor, să nu mai existe astfel de cazuri, în care… salariații să aducă bani de acasă pentru nevoile clubului! În altă ordine de idei, luni sau marți va reveni, la Ploiești, Borța, cel care a fost învoit o săptămână după reunire, pentru că participase la barajul de promovare/menținere cu fosta sa echipă, Concordia Chiajna, contra Chindiei Târgoviște, cea care a rămas în L1.

Foto: www.fcpetrolul.ro