FC Petrolul nu va avea fotbaliști la EURO „U 21” din Italia și San Marino. Borța și Moldoveanu, omiși din lotul lărgit anunțat de selecționerul Mirel Rădoi
Dragos Trestioreanu -
Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale „U 21” a României, a făcut cunoscut lotul lărgit – format din 33 de fotbaliști, mai precis trei portari și 30 de jucători de câmp – în vederea pregătirii participării la turneul final al Campionatului European „U 21” din Italia și San Marino, competiție fotbalistică oficială care se va desfășura luna viitoare. Deși, în preliminarii, România „U 21” i-a avut în componență și pe tinerii jucători împrumutați în iarnă de FC Petrolul, de la CSU Craiova (fundașul dreapta Florin Borța – foto la titlu, în dreapta) și Dinamo București (atacantul Robert Moldoveanu – foto în text, în dreapta), cei doi talentați echipieri nu au fost nominalizați în lotul lărgit! Astfel încât, numai într-o situație de forță majoră, Borța și Moldoveanu – în pofida unor prestații foarte bune în echipamentul galben-albastru – vor mai ajunge la EURO „U 21”. Nu-i mai puțin adevărat însă că din efectivul anunțat acum – care cuprinde numai opt „stranieri”- nu figurează niciun jucător ce combate în eșalonul secund autohton.
Fostul stelist Rădoi i-a preferat pentru postul de fundaș dreapta, înaintea lui Florin Borța, pe Cristian Manea, campion național recent cu echipa CFR Cluj, de care se va despărți totuși la vară, expirându-i împrumutul din Cipru, Mihai Butean (va deveni liber de contract și este posibil să plece de la Astra Giurgiu, la finele lunii iunie) și Deian Sorescu, un jucător polivalent apreciat la Dinamo București de către Mircea Rednic. Tot trei fotbaliști au fost preferați înaintea lui Robert Moldoveanu, ca atacanți, ei jucând în străinătate: George Pușcaș, în Serie B, la Palermo, Adrian Tabarcea Petre (Esbjerg fB, în Superliga Danemarcei) și Andrei Ivan (împrumutat de FK Krasnodar, din Rusia, austriecilor de prim eșalon de la Rapid Viena). Reamintim că, de la încheierea actualei ediții a campionatului Ligii a II-a și, eventual, a barajului de promovare în primul eșalon, Borța și Moldoveanu se vor întoarce la echipele lor, mai sus-menționate.
Foto: www.sportpictures.ru (Sebastian TĂTARU)