FC Petrolul – prima echipa din Liga a II-a care a optat pentru reducerea cu 50% a salariilor, iar toți fotbaliștii au acceptat decizia. La alte cluburi, cine s-a opus a fost trimis în șomaj tehnic. Cazul lui Pîrvulescu de la „U”!
Dragos Trestioreanu -
Potrivit www.liga2.prosport.ro, FC Petrolul Ploiești a fost prima echipă din campionatul Ligii a II-a care a recurs, din cauza pandemiei de coronavirus, dar numai pentru un interval mai scurt de timp, la soluția înjumătățirii câștigurilor bănești din contracte ale jucătorilor săi. Din fericire pentru partenerul finanțator al clubului, ca și pentru conducerea executivă a acestuia, fotbaliștii au realizat perfect că situația critică din acest moment necesita o astfel de decizie și au acceptat-o cu toții.
Dând dovadă de caracter și de înțelegere deplină, repet, petroliștii – inclusiv cei străini – vor avea însă posibilitatea, după cum recunoștea, într-un interviu acordat www.gazetaph.ro, directorul sportiv Costel Lazăr, de a recupera sumele pierdute acum. Evident, dacă vor bifa obiectivul stabilit lor, adică promovarea în Liga 1. Și fotbaliștii originari din alte țări au respectat ceea ce li s-a cerut după ultimul antrenament. Mai exact să rămână în România, pentru a nu fi obligati ulterior, la revenire, să stea 15 zile în carantină. Autohtonii au plecat pe la domiciliile lor stabile, Bărboianu la Craiova, Avram și Deac la Bistrița, Lungu la București, Sîrghi la Galați, Răuță la Valea Doftanei, Saim Tudor la Buzău etc.
În schimb, la o adversară din campionat a Petrolului, Universitatea Cluj, care era așteptată pe arena Ilie Oană, în mini-retur, pentru un așa-zis derbi, care cam greu mai putea fi numit totuși astfel, câtă vreme „lupii” se bat la promovare, iar „studenții” – la retrogradare, gorjeanul Nicolae Pîrvulescu, a refuzat, conform aceeași www.liga2.prosport.ro, să fie plătit pe jumătate, de la 1 martie 2020. Jucătorul a solicitat – consiliat de impresarul său, ex-petrolistul Bogdan Apostu – ca reducerea să înceapă de la 16 martie, de când președintele României, Klaus Iohannis a decretat intrarea țării în starea de urgență. Fiind refuzat, Pîrvulescu – tânăr și talentat fotbalist aflat, înainte de a semna un contract, acum mai bine de un an, cu „U”, și în atenția fostului președinte executiv al FC Petrolul, Cristian Vlad – a fost trimis în șomaj tehnic! Iar acum, aleargă pe la el acasă, lângă Târgu Jiu, într-o pădure din apropierea domiciliului unde s-a retras! În aceeași situație, adică în șomaj tehnic, se află și băieții lui Dorinel Munteanu, de la CSM Reșița, cei care au avut un debut foarte bun în mini-retur, sperând astfel să scape de retrogradare. Dar, fiecare grupare din L2 a ales după cum i-a fost mai bine, pentru a putea să le dea ceva bani jucătorilor în perioada de suspendare a competiției
Foto: www.fcpetrolul.ro și www.mediafax.ro