„Lupii” au autocar ca… Bayern München! De joi, în curtea arenei Ilie Oană apare noul autovehicul care să-i transporte peste tot pe Țicu & Co.

Dragos Trestioreanu -

„Lupii” au autocar ca… Bayern München! De joi, în curtea arenei Ilie Oană apare noul autovehicul care să-i transporte peste tot pe Țicu & Co.

De astăzi, 23 iunie 2022, în curtea arenei Ilie Oană, suporterii prim-divizionarei FC Petrolul Ploiești pot vedea noul autocar al echipei „lupilor” (foto sus), unul care îi va transporta peste tot pe Valentin Țicu și coechipierii săi. Este vorba despre un autocar marca MAN, de culoare galbenă, având în partea din față lipită sigla clubului găzarilor. Însă, nu aceasta va fi forma finală, autovehiculul urmând a fi branduit cu modelul ales. Autocarul a fost adus din Germania, având număr de înmatriculare din zona Hannover, Hanovra pe… românește.

Interesant este că autocarul celebrei Bayern München, campioana en-titre a 1.Bundesliga, este livrat tot de aceeași firmă, MAN. Una care îi este și sponsor multiplei laureate a fotbalului european. E adevărat că tipul de autocar livrat Petrolului este unul anterior (foto jos) celui folosit în prezent (foto mijloc) de Manuel Neuer & Co., dar oricum și în cel destinat transportului „lupilor” luxul este tot „la el acasă”. Iar autocarul va arăta și mai frumos după ce, repet, va fi branduit.

De reținut că acela folosit până acum de către echipa de seniori a FC Petrolul, cel achiziționat de fostul partener finanțator și, apoi, sponsor, Veolia România, va fi oferit academiei de copii și juniori a clubului găzarilor. Aceasta a fost precizarea președintelui executiv Costel Lazăr. Un dar important, fără îndoială, pentru tinerii care visează să ajungă titulari în formația de azi a lui Țicu, Grozav, Cebotaru, Tamaș, Seto, Ivanovski și a celorlalți „lupi” vechi și noi.

Foto: arhiva personală și www.cel.ro