Pe tăcute, FC Petrolul s-a mai despărțit definitiv de un fotbalist. Ba chiar, înainte de ultimul meci din play-out, cel de la Iași, contra Politehnicii! Dar, era de așteptat totuși după antecedente
Dragos Trestioreanu -
Cu una sau două zile înaintea ultimului meci disputat de FC Petrolul Ploiești în play-out-ul SuperLigii, cel din deplasarea de la CSM Politehnica Iași, conducerea clubului găzarilor s-a întâlnit cu mijlocașul defensiv ivorian născut în capitala Abidjan, Tiémoko Ismaël Diomandé (foto la titlu și sus în text). Scopul? Rezilierea amiabilă a contractului fotbalistului având și cetățenie franceză, angajament care expira, în fapt, la 30 iunie 2024. Chiar dacă nu era cine știe ce mare noutate, fiind de așteptat o astfel de decizie, iar asta din cauza deselor absențe ale unui jucător altfel cu echipe cunoscute în CV, din Franța sau Turcia, dar care se accidenta des și lipsea mult, pentru probleme musculare, anunțul oficial a fost lăsat probabil pentru momentul reluării pregătirilor, pe 3 iunie.
Ajuns la FC Petrolul anul trecut și legitimat pe 28 martie, la aproape două luni după un alt mijlocaș de același profil, cu un CV la fel de remarcat, brazilianul Jefferson Nogueira Júnior (foto jos, în text; 2 februarie), Diomandé a disputat 28 de meciuri, potrivit www.transfermarkt.de, în echipamentul galben-albastru. A marcat numai un singur gol, unul norocos, pe arena Ilie Oană, facilitat de gafa portarului Cătălin Căbuz, aflat în poarta sibienilor de la FC Hermannstadt. Mijlocaș puternic, cu o tehnică de apreciat, africanul nu s-a putut impune totuși în primul „11” al trupei ploieștene pe o perioadă mai lungă, deși istoricul său ar fi impus așa ceva. Însă, a fost afectat aproape mereu de probleme medicale, despre care am scris mai sus. Astfel încât, plecarea lui, în contextul sezonului încheiat mai de curând, nu poate fi trecută la capitolul „pierderi insurmontabile”. Asta deși Ismaël Diomandé împlinește 32 de ani, pe 28 august, vârstă depășită de alți de-acum foști coechipieri ai săi, care și-au prelungit contractele cu FC Petrolul pe un sezon, Paul Papp și Seto Takayuki.
Mijlocașul din Coasta de Fildeș s-a despărțit de „lupi” tot înainte de finalul întrecerilor, la fel ca și Jefferson,cel care a făcut-o mult mai devreme, cu puțin înainte de 2 februarie a.c., pentru a semna un angajament cu echipa Boluspor, din 1.Lig, eșalonul secund al Turciei. Un campionat apreciat superior – din punctul de vedere al valorii destulor combatante – SuperLigii noastre. În 20 meciuri jucate (17 în SL+3 în Cupa României) la Petrolul, mijlocașul cariocas, cu o tehnicitate lesne de observat, nu a marcat vreun gol, o făcea doar în jocuri amicale, iar la plecare s-a lăudat numai cu două assisturi, și acelea în CR. În schimb, într-o competiție mult mai tare, Jeff, așa cum i se zicea, și-a dezvăluit talentul. În 15 partide (dar cu mai multe minute pe teren decât în cele 17 jocuri din România), a punctat de două ori și a bifat o pasă de gol. Interesant este că una dintre reușite a fost decisivă, mai precis cea din prelungirile ultimului duel, cu Corum, din sezonul regular, asigurând astfel calificarea, după scorul de 2-1, a lui Boluspo0rt în play-off! Să vedem dacă și Tiémoko Ismaël Diomandé va reuși prestații superioare celor de la FC Petrolul, la viitoarea sa echipă, precum cele din Turcias ale ex-coechipierului său. Altfel, să nu scăpăm din calcul și că, dacă și Jefferson a fost, și el, destul mult tributar unor accidentări, dar nu a provocat probleme de alt gen, Diomandé fusese… încătușat pe aeroport, la Otopeni, când urma să plece la Paris!!! Motivul? Reținerea lui din cauză că mirosea a alcool și răspunsese și agresiv la întrebările organelor de pază de la fața locului!
Foto: www.gsp.ro, www.as.ro și www.boluspor.org.tr