Două vizite oficiale ale „Craiovei lui Mititelu” pe arena Ilie Oană, în ultima lună a anului, într-un interval de numai 12 zile. S-au stabilit data și ora de debut a meciului și din Cupa României al FC U 1948 cu FC Petrolul

Dragos Trestioreanu -

Două vizite oficiale ale „Craiovei lui Mititelu” pe arena Ilie Oană, în ultima lună a anului, într-un interval de numai 12 zile. S-au stabilit data și ora de debut a meciului și din Cupa României al FC U 1948 cu FC Petrolul

Conform www.fcpetrolul.ro, Federația Roână de Fotbal a stabilit ziua și ora când FC Petrolul Ploiești va disputa ultimul meci din grupa A a Cupei României, în compania colegei de întrecere și din Superligă, FC U 1948 Craiova, cunoscută și drept „Craiova lui Mititelu”. Partida a fost programată marți, 6 decembrie 2022, de la 19.00, cu 96 de ore mai târziu de precedentul meci din campionat, cel cu Universitatea Cluj, de pe același stadion. Este al doilea joc care se va desfășura la aceeași oră, șapte seară, deci la lumina reflectoarelor. Dar și următoarea confruntare va avea loc tot de la 19.00.

După opt zile de la duelul din Cupa României, urmează revenirea la campionat, în meciul de la București contra Rapidului (miercuri, 14 decembrie), a cărui gazdă nu se cunoaște, deocamdată, știindu-se numai că se înlocuiește gazonul de pe arena din cartierul Giulești, una  cvasi-nouă, totuși, și inaugurată nu demult! Ultimul joc din 2022 al Petrolului, tot acasă cu FC U 1948, unul stabilit de LPF, ca și celelalte două, cu „U” și Rapid, este programat de la ora 14.30, duminică, 18 decembrie, cu o săptămână înainte de Crăciun. Deci, în perioada 2-18 decembrie, „lupii” vor bifa nu mai puțin de patru partide, trei în campionat și una în Cupa României, în medie câte un meci la patru zile.

Un program aglomerat ținând cont că, între primul și al doilea duel, sunt numai patru zile distanță, iar între al treilea și ultimul – tot atâtea, dar la mai puține ore distanță, însă. Numai între a a doua și a treia confruntare este mai mult timp, mai exact opt zile. Toate patru, partidele, dar în special cele trei din returul sezonului regular al Superligii, sunt foarte importante. De acestea depind și acumularea de puncte cât mai multe pentru accederea în zona play-off și evitarea căderii definitive în zona play-out din campionat. Dar, mai depinde și calificarea mai departe în așa-zisa competiție KO. Reamintesc și că, între 23 noiembrie și 18 decembrie, „lupii” vor disputa nu mai puțin de șase întâlniri, două amicale, urmate de patru oficiale, tot câte una, în medie, la patru zile.

În altă ordine de idei, unul dintre fotbaliștii Petrolului care s-au despărțit amiabil de clubul găzarilor, după termenul limită stabilit la începutul tooamnei în mercato, portarul Raul Avram (foto jos), bistrițean din Prundu Bârgăului, și-a găsit un nou contract. Unul care va intra în vigoare din iarnă. El a fost alesul divizionarei secunde Minaur Baia Mare, antrenată în prezent de fostul rapidist Mihai Iosif, alias Miță. Căutat la Bistrița de către directorul tehnic al maramureșenilor, Vasile Miriuță, fostul goal-keeper al „lupilor”, în două perioade temporale, a plecat imediat la Baia Mare și s-a declarat mulțumit de condițiile de acolo, acceptând astfel să semneze un act oficial cu Minaur, întins pe un sezon și jumătate, după cu notează www.liga2-prosport.ro.

Foto: www.fcpetrolul.ro