De la internaționalul eston Joonas Tamm la „și alții” – de urmărit ce șanse de acceptare au ofertele transmise de FC Petrolul pentru apropiatul „mercato”

Dragos Trestioreanu -

De la internaționalul eston Joonas Tamm la „și alții” – de urmărit ce șanse de acceptare au ofertele transmise de FC Petrolul pentru apropiatul „mercato”

Așa cum se obișnuiește vară de vară, mai puțin însă iarnă de iarnă, echipele de fotbal din campionatele românești, de fapt conducerile și antrenorii acestora, nu intră în vacanță și pregătesc „mercato” din respectivele perioade temporale. Nu face excepție, bineînțeles, nici prim-divizionara FC Petrolul Ploiești, cea care se va alinia peste o lună și jumătate, pentru al doilea an consecutiv de după promovare, la startul campionatul SuperLigii. Evident, cuvântul de ordine din prezent, cam la toate cluburile, este secretomania. Ba chiar, și în cazul jucătorilor care pleacă, nu numai al celor care urmează a veni. Pe undeva, cum în lumea fotbalului există orice, numai fair-play, în astfel de situații, mai deloc, apreciez firească – dacă nu ține chiar până la… startul întrecerilor sau, mai neplăcut, până la deadlineul perioadei de transferuri – tăcerea aceasta. Nici, totuși, până la momentul uscării semnăturii pe un contract, este de acceptat un timp mai scurt înainte de momentul denumit de siguranță de către oficialii cluburilor. Cum-necum, mai transpiră, cu mult mai devreme decât de așteptat, și câte un nume care ar fi primit o ofertă de la echipa X, Y sau Z. De exemplu, un site de sport central a lansat ” bomba” că Petrolul l-ar vrea pe internaționalul eston Joonas Tamm (foto, la titlu), lăsat să plece liber de contract, acum, de Gigi Becali și devenit o țintă pentru câteva cluburi din primul eșalon românesc!

Tamm este un fundaș central puternic, cu o bună lovitură de cap, o adevărată mană cerească pentru o formație precum cea a „lupilor”. Asta chiar dacă ar veni taman de la FCSB. Se știu motivele. Totuși, refuz să cred că găzarii se vor apropia măcar de salariul avut de fotbalistul baltic la trupa bucureșteană, 13.000 de euro/lună mai precis. Abia dacă văd un 50, hai 60%, din cel avut acolo. Nici măcar prima de instalare pe care o primesc, de regulă aproape, cei cu statut de liber de contract, bani care compensează un salariu scăzut față de cel precedent, nu o întrevăd la FC Petrolul. Dar, niciunui club nu i se poate interzice de a face oricâte oferte vrea  și oricui vrea, de ce nu? Deci, și cel al „galben-albaștrilor” poate lăsa a-i „scăpa” un debut de mercato mai mult decât de așteptat. În conjunctura ultimilor ani, din punct de vedere financiar vorbind, chiar nu o văd pe FC Petrolul să-l convingă pe Joonas Tamm să vină să joace la Ploiești. Mutarea recunosc că ar fi absolut benefică, dar aproape imposibil de bifat, stoperul având, se aude, oferte oneroase (și) din străinătate.

Mai degrabă, aș fi mai interesat de numele trecute pe alte cereri făcute de conducerea „lupilor” – glumind puțin – mai aproape de adevărul existent aici. Așa-ziși „și alții” ar fi bine de cunoscut mai devreme decât de… 12 iulie 2023, data startului ediției 2023-2024 a campionatului SuperLigii. Ca să-și poată face o idee, mai din timp, și suporterii, și analiștii, și specialiștii, cu privire la șansele Petrolului din următorul sezon. Revenind la Tamm, aducerea lui ar fi un transfer pe care l-aș numi chiar de senzație, dar în poartă cine va fi? La creație? În atac, iarăși, cine? Dar underul titular, după ce căpitanul Valentin Țicu iese din această categorie? Sondaje adresate fanilor echipei fanion a Ploieștilor și a Prahovei, pe o rețea de socializare, musai a fi consultate. Cum, citându-l  pe Arsène Wenger, cvasi-„nemuritorul” fost manager general de la Arsenal, „și pe un șofer de taxi merită să-l asculți, atunci când îți recomandă un jucător”, opinia unui fan care consumă fotbalul ca pe hrana zilnică trebuie luată aminte. Văzând câteva astfel de sondaje, aș aprecia că orientarea este bună în ceea ce privește rămânerea pe loc a unor petroliști. Chiar și așa, influențată și de simpatii de care nimeni nu „scapă”, toți avându-le vu toții, fără doar și poate. Aștept, cu maximă curiozitate, și propunerile suporterilor pentru achiziții. Cred că vor fi la fel de interesante precum menținerile.

În acest context, mi-aș permite și eu, în avans, să zic așa, câteva recomandări… retorice, dar care ar putea fi, cine știe?, o sursă de inspirație pentru cei asemenea lui Wenger! În eventualitatea în care ar fi liber de contract din vara aceasta, pe linia „bombelor” gen Tamm, ar fi vorba despre un mijlocaș central de la FC Voluntari, internaționalul islandez Rúnar Már Sigurlaugarson Sigurjónsson (foto sus). Deși va face în curând 33 de ani merită reținut că-i și unul care marchează, transformând și penaltiuri cu maximă siguranță. Din categoria „și alții”, pe unii dintre viitorii disponibilizații ai lui Adrian Mititelu i-aș propune, chiar dacă mijlocașul lateral belgian, tot marcator, William Baeten (foto mijloc) ar fi tot o ” bombă”. De urmărit ar mai fi și „clujenii” cu domiciliul în Ploiești sau pe lângă municipiu  Romario Pires (foto jos) și Ianis Stoica, ultimul urmând a fi și în continuare under. Împrumutat sau definitiv, fiul lui Pompiliu Stoica are avantajul de a-și dori o revanșă în fotbalul local, dar și național. Mai sunt, evident, „și alții” de recomandat, dar știți cum se spune că – vrei, nu vrei – ce-i (prea) mult (și) strică!

Foto: www.gsp.ro, www.shutterstock.com și www.playsport.ro