Februarie, „Luna iubirii”, sărbătorită în Prahova

Redactia -

Februarie, „Luna iubirii”, sărbătorită în Prahova

Luna februarie, cunoscută ca luna iubirii este prilej pentru escapade în minivacanțe romantice.

Hotelierii din Prahova au pregătit pentru sărbătoarea de Valentine’s Day cine festive romantice cu premii în seara de 14 februarie sau sejururi de 2 nopți. În week-end-urile 9-11 si/ sau 16-18 februarie la un hotel de 4* din Sinaia un pachet este 1650 lei/ 2 persoane/ sejur de 2 nopți în cameră dublă, mic dejun bufet suedez, cina romantică, petale de trandafir în cameră, 1 cutie cu bomboane, 2 masaje de relaxare pe sejur (30 minute), 2 masaje faciale pe sejur (15 minute), acces la SPA (piscină, saună și salină), acces gratuti la centru SPA.

În acest moment în Prahova se schiază în toate cele 3 stațiuni. În Azuga se poate schia pe pârtia Sorica deservită de banda si de Telescaun 09:00-17:00 sau Telegondola 09:00-16:00, pe pârtia Cazacu deservită de Telegondola 09:00-16:00 și Complex Cazacu Variantă și babski – 09:00-16:00.  Pentru a afla în timp real informații despre starea pârtiilor recomandăm accesarea paginii de facebook Domeniul Schiabil Azuga.

În Bușteni pârtiile Kalinderul sunt amenajate și sunt deservite de telescaun 11:00-17:00, iar Fun park-ul funcționează între 9:00-17:00. Pentru informații în timp real accesați pagina de facebook Partia Kalinderu.

În Sinaia sunt amenajate și deschise pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2, Varianta, Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2 și Valea Dorului 1 cu legăturile aferente (Cabana Panoramic și Pârtia Floare de Colț inferioară – legatură telescaun Dorului – Soarelui). Telecabina tronson 1 (Sinaia – Cota 1400) funcționează zilnic de la 08:00 la 17:00. Pentru începători funcționeaza babyski-ul de la Cota 1000.  Pârtia Nouă este amenajată și deschisă. Pentru informații în timp real accesați pagina de facebook Gondola Sinaia și pentru imagini ale camerelor live pe www.sinaiago.ro
APDT Prahova este un parteneriat public-privat, model de bune practici, cu funcțiuni de OMD, organizație de management al destinației, înregistrată din 2008 la inițiativa ANAT.

APDT Prahova este membru în Consiliul Director al Alianța pentru Turism (APT), Vicepresedinte al Consiliului  Consultativ al Turismului și de asemenea membru fondator și vicepreședinte Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).