Femeie din Bucov, prinsă la furat în zona Halelor Centrale

Redactia -

Femeie din Bucov, prinsă la furat în zona Halelor Centrale

La data de 19.07.2014, în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Secției nr. 1 Ploiești, împreună cu un jandarm, au depistat în flagrant, pe str Griviței din municipiul Ploiești, în zona Halelor Centrale, o femeie din com. Bucov, sat Pleașa, jud. Prahova, la scurt timp după ce ar fi sustras mai multe articole de vestimentație din trei magazine, din zona centrală a muncipiului Ploiești. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că femeia ar fi sustras trei tricouri și o pereche de bermude, care au fost predate reprezentanților societăților păgubite. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de către polițiștii ploieșteni, în vederea documentării întregii activități infracționale.