Femeie reţinută după ce a încercat să incendieze o clădire publică din Ploieşti
Redactia -

Update: În baza probatoriului administrat, față de femeia de 49 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unității de parchet competente.
La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii Secției nr. 1 de Poliție au fost fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi încercat să incendieze o clădire, din Municipiul Ploiești.
Din primele verificări a reieșit faptul că o femeie, de 49 de ani, din municipiul Ploiești, ar fi intrat în sediul unei instituții publice, din municipiul Ploiești, și ar fi vărsat un lichid inflamabil în incinta acesteia.
Femeia în cauză ar fi exprimat faptul că intenționează să incendieze clădirea.
Aceasta a fost imobilizată, înaintea comiterii faptei, de către lucrătorii Poliției Locale, prezenți în clădire.
Ulterior, femeia a fost preluată de polițiști și condusă la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la distrugere.

![Lucrările de modernizare a Spitalului Câmpina au ajuns la ultima etapă Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/screenshot-2026-06-17-080450.jpg)
![Dezinsecţie şi deratizare în Ploieşti, în iunie. Unde se intervine Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2021/09/dezinsectie-1-ploiesti.jpg)

![Virgiliu Nanu, anunţ despre lucrările la drumul prăbuşit dintre Câmpina şi DN1 Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/lucrari.jpg)
![Lista străzilor din Ploieşti pe care se lucrează săptămâna aceasta Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/canalizare.jpg)