Fenomenul ploii îngheţate. Avertizarea autorităţilor

Redactia -

Fenomenul ploii îngheţate. Avertizarea autorităţilor

Comunicat de presă

06.01.2016

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că azi, 6 ianuarie 2016, este posibilă producerea fenomenului de ploaie înghețată care se poate transforma în polei pe toată rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din Oltenia, Muntenia și Dobrogea. În acest sens CNADNR, împreună cu Poliția Rutieră pot lua măsura restricționării sau închiderii circulației, pentru evitarea producerii de evenimente rutiere și acționarea imediată cu material antiderapant și degivrant. După încetarea fenomenului, circulația va fi redeschisă imediat ce sunt îndeplinite condițiile de siguranță a circulației. Rugăm participanții la trafic să circule cu prudență și să respecte indicațiile Poliției Rutiere și ale lucrătorilor de la CNADNR.

Informatii suplimentare privind starea retelei de drumuri nationale pot fi obtinute de la Dispeceratul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania – S.A., la numerele de telefon 021/9360; 021/264.33.33 sau pot accesa pagina de internet a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (www.cnadnr.ro).

CNADNR SA