Festival LEGO şi concert Marius Moga de 1 Decembrie, la AFI Palace Ploieşti

Redactia -

Festival LEGO şi concert Marius Moga de 1 Decembrie, la AFI Palace Ploieşti

AFI Palace Ploiești marchează un an de la inaugurare și își menține promisiunea făcută ploieștenilor, aceea de a le oferi cele mai alese branduri și de a aduce în permanență elemente de noutate, păstrând în același timp atmosfera primitoare și modernă cu care și-a obișnuit clienții.

„Am ales să dezvoltăm acest proiect în Ploiești din mai multe rațiuni. În primul rând, am identificat necesitatea de a avea în oraș un loc în care să îți poți satisface cât mai multe dorințe în materie de shopping, de la bunuri de larg consum, până la gadget-uri, articole vestimentare, accesorii și produse de înfrumusețare, dar și de a petrece timpul liber având la dispoziție o multitudine de opțiuni într-un singur loc. În al doilea rând, am considerat că ploieștenii merită să aibă la ei acasă un centru comercial care să se ridice la cele mai înalte standarde din toate punctele de vedere din capitală și chiar și din străinătate. Considerăm că am reușit să aducem un aer nou și modern în oraș odată cu lansarea AFI Palace Ploiești și rezultatele ne arată că acest proiect a fost primit cu mult entuziasm”, declară Israel Vizel, Manager Romania Malls Division & AFI Palace Cotroceni.

În primul an de la inaugurare, AFI Palace Ploiești a dezvoltat o mulțime de proiecte și a susținut inițiative menite să vină în sprijinul ploieștenilor.

„AFI Palace Ploiești înseamnă oameni. AFI Palace Ploiești este un proiect care vizează comunitatea și dincolo de planurile de business pe care le avem, scopul nostru este ca cei care ne trec pragul să fie mulțumiți de atmosfera și de oferta noastră și să se simtă ca acasă”, adaugă domnul Vizel.

Încă de la deschidere, AFI s-a poziționat ca fiind un loc în care clienții vor găsi 12 luni pe an un element de noutate și tocmai de aceea, din primele luni ale acestui an, au fost lansate branduri în premieră în Ploiești, precum Mohito, Sinsay, faimosul salon Geta Voinea, primul magazin certificat LEGO, prima cafenea Gloria Jean’s Coffees din judetul Prahova, Zappa Club&Lounge, primul club dintr-un centru comercial, primul patinoar indoor și multe altele.

Pentru 2015, AFI Palace Ploiești își propune să învestească în diversificarea mixului de brand-uri, în calitatea și siguranța serviciilor oferite, bineînțeles, ținând cont de nevoile și de aspirațiile clienților săi. De asemenea, susținerea comunității locale și campaniile educaționale se vor afla printre prioritățile de anul viitor.

Evenimentul aniversar de 1 an va fi sărbătorit de AFI Palace Ploiești în ziua de 1 decembrie printr-un program inedit. Cu această ocazie, ploieștenii vor avea ocazia să viziteze festivalul LEGO în premieră în România, disponibil în centrul comercial până in luna ianuarie, iar copiii vor putea să se bucure de toate activitățile și concursurile pregătite special pentru ei în zona de joacă LEGO. De asemenea, pe 1 decembrie, vizitatorii vor putea să participe la tombola aniversară cu sute de premii valoroase și să asiste la un concert autentic oferit de Marius Moga&Friends. Mai mult decât atât, în ziua aniversară se vor aprinde luminile de Crăciun pentru a marca startul sezonului de sărbători și implicit, lunii cadourilor.