Festivalul „Noi Împreună”, în acest weekend, la Ploiești
Redactia -

În perioada 13–14 iunie 2026, Municipiul Ploiești va găzdui cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Noi Împreună”, eveniment dedicat persoanelor cu dizabilități și promovării incluziunii sociale, respectului și solidarității în comunitate.
Manifestările se vor desfășura pe Bulevardul Independenței, în cadrul proiectului „Republica de sub Castani”.
Acest festival a fost inclus în programul New European Bauhaus 2026, ceea ce ne bucură și ne onorează pentru că această inițiativă europeană vorbește despre comunități mai frumoase, mai accesibile și mai apropiate de oameni, iar „Noi Împreună” pune exact această mentalitate în practică, aici, la Ploiești, sub Castani.

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, în parteneriat cu: Info Ploiești City, ASCHF-R Filiala Prahova, Asociația Sindrom Down Ploiești, Asociația Antreprenorilor de Fapte Bune, Asociația „De profesie, Om”, Asociația Națională a Surzilor din România – Filiala Prahova, Asociația Suntem România și Asociația Călătorie Spre Integrare și Dezvoltare.
Pe parcursul celor două zile, participanții vor avea ocazia să descopere o gamă variată de ateliere creative, activități de art-terapie, terapie muzicală, demonstrații sportive, ateliere interactive organizate de ONG-uri și instituții partenere, precum și numeroase momente artistice susținute de copii, tineri și adulți din organizații și comunități locale.




![Descoperire arheologică de excepţie la Băicoi Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/descoperire-arheologica.jpg)


![Tricouri semnate de Messi şi Ronaldo, scoase la licitaţie pentru susținerea înființării primului Muzeu al Istoriei Sportului din Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/tricou-ronaldo-portugalia.jpg)
![Trafic restricţionat în Apostolache, Surani şi Cărbuneşti după potopul de miercuri Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/inundatie.jpeg)