Festivitate de premiere a celor mai buni elevi şi profesori din Ploieşti

Redactia -

Festivitate de premiere a celor mai buni elevi şi profesori din Ploieşti

Primăria Municipiului Ploiești şi Consiliul Local Ploiești, consecvenți ideii de recunoaștere a meritelor şi performanțelor obținute de elevii ploieșteni în anul școlar 2015 – 2016, vor organiza premierea câștigătorilor olimpiadelor şi concursurilor școlare la nivel național și internațional organizate sub egida Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Festivitatea va avea loc miercuri, 1 iunie 2016, începând cu ora 14:00, în Sala Mare a Teatrului “Toma Caragiu”.

Vor fi recompensați cu diplome și premii în bani, oferite de  Primăria Municipiului Ploiești :

  • profesorii și elevii care au obținut premii la olimpiadele și concursurile internaționale, precum și cei calificați pentru a participa la manifestările de acest gen;
  • profesorii și elevii care au obținut: premii, mențiuni, premii speciale, mențiuni speciale și medalii la faza națională a olimpiadelor școlare pe discipline de concurs;
  • profesorii și elevii care au obținut premii (I, II, III) la faza națională a concursurilor școlare, aflate în calendarul Ministerului Educației.