Remember CSU Asesoft? Să fie titlul național al fetelor „U 19” de la CSM Ploiești startul pe calea către redevenirea Ploieștilor „capitala” baschetului din România?

Dragos Trestioreanu -

Remember CSU Asesoft? Să fie titlul național al fetelor „U 19” de la CSM Ploiești startul pe calea către redevenirea Ploieștilor „capitala” baschetului din România?

Pe vremea când echipa CSU Asesoft domina sportul autohton jucat la panou și avea și performanțe remarcabile în cupele europene, folosirea clișeului „capitala” baschetului românesc era la mare preț, adăugarea numelui municipiului de reședință al Prahovei, mai exact Ploiești, fiind o mare onoare pentru ploieșteni, dar nu numai. În amintirea acelui peste un deceniu de titluri și trofee câștigate în țară, dar și în FIBA Europe Cup, am folosit acel clișeu, acum, în textul care nu se vrea o simplă înșiruire de date statistice, care nu pot lipsi, e adevărat, ci mai degrabă un mic fotoreportaj, o „poveste” a unui eveniment sportiv deosebit din week-end-ul recent încheiat și a protaganistelor acestuia.

Este vorba despre un eveniment pe care mi l-aș dori ca pe un start, așa cum am scris în titlu, pe calea către redevenirea Ploieștilor capitală a baschetului românesc! Concret, de data aceasta, speranțele mi – sau, mă rog, ni – se îndreaptă către o echipă feminină „U 19”, cea a CSM Ploiești, proaspătă campioană națională. Asta după două meciuri pe care le-a dominat da capo al fine, la turneul final, și alte 10, adjudecate în patru turnee din sezonul regulat. În Final Fur a fost: 81-49 (30-13, 16-13, 20-15, 15-8), în dauna CSU Politehnica Timișoara, în semifinale, și 81-53 (23-11, 19-7, 25-20, 14-15), cu Sportul Studențesc București, în finală. Culmea, același număr de puncte bifate de campioane și o diferență mică între cele primite, numai patru!

În sala „CSȘ Ioan Valerian”, din Târgoviște, a fost organizat un Final Four la care au participat trei echipe din provincie și una din capitala țării: CSM Ploiești, CSU Politehnica, Sportul Studențesc, despre care am scris mai sus, și CS Crișul Oradea, învinsa bucureștencelor în semifinale. Meciuri pe un teren neutru, cum ar trebui să și fie Final Four-rile din toate sporturile, la care se organizează astfel de turnee finale, cu semifinale, finală mică și finală mare. Formația ploieșteană, învingătoare fără drept de apel în județul vecin este antrenată de un trio format din soții Loredana și Robert Munteanu, plus Corina Istrătescu-Savu, tehnicieni având rezultate foarte bune cu această echipă și în sezoanele trecute.

Interesant este că, în afara unei singure jucătoare, Nemeth Bara Beata, care se încadrează la „U 19”, restul componentelor de la CSM Ploiești joacă la două categorii, „U 18” și „U 19”. Iar la prima dintre acestea, în ediția trecută, s-au cucerit medaliile de bronz, anunțate de alte rezultate de apreciat la „U 15” și „U17” ori „U 13” și „U 14” ale generației lor, 2006. În afara Beatei, din efectivul CSM-ului mai fac parte și alte fete la fel de talentate și de ambițioase, precum Ioana Savu, Karina Munteanu, Agnes Zane, Daria Iordăchescu, Cătălina Pîrvan, Andrada Dulhaz, Cristina Grigore, Olivia Sandu, Natalia Belhamra, Alexia Apostolache, Andreea Dumitru, Dariana Păuşan și Ana Maria Nazlî Dănilă. A lipsit Daria Tănase, în refacere după o intervenție chirurgicală la genunchi. Și acum, „poveștile”!

Ioana Savu este fiica antrenoarei Corina Istrătescu-Savu, cunoscută de pe vremea când juca baschet la un nivel înalt în România. Și bunicul Ioanei, tatăl soțului Corinei, a jucat baschet, fiind extrem de apreciat, cândva. Alin Savu a fost selecționat de 208 ori în echipa națională a României și a participat la 151 de meciuri internaționale, vreme de 10 ani, 1963-1973, făcând parte din „5”-ul de bază al „Naționalei” țării noastre, la „Europenele” de la Moscova, Helsinki (locul 5) și Essen. De subliniat că Alin Savu este – potrivit Wikipedia – singurul baschetbalist român  selecționat de două ori în echipa Europei, mai exact în anii 1967 și 1968. Deci, e clar, așchia nu putea sări departe de trunchi, nu-i așa? Drept dovadă, și premiul acordat Ioanei de MVP al Final Four-ului de la Târgoviște, ca și includerea sa în „Best Five” („Cel mai bun 5”) al Final Four-ului, potrivit celor scrise de ofițerul de presă al CSM Ploiești, Daniel Cosarek. De consemnat că Ioana Savu a marcat cele mai multe puncte în semifinală și finală (37).

Nici Karina Munteanu nu a înșelat speranțele și așteptările părinților ei, mama, Loredana, fiind fostă jucătoare și, apoi, o antrenoare de succes la nivel juvenil, dar și cu o activitate și la senioare, iar tatăl, Robert, este nu numai un preparator fizic priceput, ci și antrenor de atletism și de baschet cu performanțe de lăudat. Că tot scriam că așchia nu sare departe de trunchi! Karina a fost cea mai bună pasatoare (9), primind și ea un premiu individual și fiind selecționată în mai sus menționatul „Best Five”.

Tot cu o descendență de profil, să-i zic așa, este și Agnes Zane, a cărei mamă, Gilda, a fost o cunoscută baschetbalistă de prim eșalon, coechipieră cu Sorina Lambrino, fostă mare jucătoare și actuală antrenoare din Ploiești. Agnes este un veritabil talent, convocată la echipa națională. Este susținută non-stop și de tatăl ei, Marian Zane. Ea a intrat în posesia altui premiu individual, cel dedicat „celei mai de perspectivă jucătoare”. Sper să calce, la fel ca și celelalte coechipiere ale sale pe drumul deschis de o ploieșteancă celebră în prezent, Ioana Ghizilă, campioană națională de senioare cu Sepsi Sfântu Gheorghe și baschetbalistă de bază a echipei naționale a României, pe postul de fundaș (1 pentru cunoscători).

În cele două meciuri desfășurate în Sala CSȘ Ioan Valerian au contribuit la victoriile obținute de CSM Ploiești „U 19 – în fața și a oficialului Federației Române de Baschet, Cătălin Burlacu, fostul mare jucător al Asesoftului – următoarele tinere sportive:  Zane (24 puncte; 10 recuperări, „double-double”/11, 8 recuperări), Savu (12/25, 2×3), Munteanu (12, 1×3/19, 3×3, 7 recuperări, 7 pase decisive), Nemeth Bara (8 puncte, 10 recuperări/14, 1×3, 8 recuperări), Iordăchescu (8/2), Păuşan (7 puncte, 10 recuperări/0), Sandu (4/0), Pîrvan (3/8), Dulhaz (3, 1×3/0), Grigore (0/2). Nu au punctat Dumitru și Belhamra. De subliniat că proaspetele campioane naționale Karina Munteanu și Cătălina Pîrvan, ca și accidentata Daria Tănase, sunt eleve ale bine cunoscutului jurnalist local și ex-comentator al fostei emisiuni „Fotbal Minut cu Minut”, de la Radio România Actualități, Dan Culicovschi, apreciat profesor de limba franceză. Și Agnes Zane este elevă tot la același colegiu renumit din Ploiești, CN Mihai Viteazul. Deci, se poate îmbina armonios cartea cu sportul, ci nu cum cred câte unii că nu ar fi posibil. Uitați că este! Cum obligatoriu ar fi să le revedem pe aceste fete și la într-o echipă de senioare promovată în primul eșalon din România, nu să fie obligate să plece unde văd cu ochii. „Mingea” este la CSM și autoritățile locale! Vor nimeri „coșul”?

Foto: www.csmploiesti.ro și Facebook